⧫ 1Q84
O tânără abandonează un taxi blocat în trafic, coboară de pe autostradă pe o scară îngustă, se strecoară într-o cameră de hotel și ucide un bărbat cu o armă inventată de ea. Un tânăr citește un manuscris de un realism incredibil, deși subiectul este în întregime fantastic, și acceptă propunerea neobișnuită a editorului de a rescrie în întregime romanul, în locul autoarei. Foști colegi de școală în clasele a treia și a patra, cei doi tineri se caută cu disperare în două universuri, unul real, cel al prezentului, 1984, anul în care Aomame este instructor de arte marțiale și ucigaș profesionist, iar Tengo este profesor de matematică și un scriitor talentat, iar celălalt, 1Q84, distorsionat și invadat de forțe malefice care amenință să distrugă omenirea.
Deși au fost colegi de clasă, Aomame și Tengo nu au schimbat în trecut mai mult de câteva cuvinte. Ea, o fetiță cu ochii mari și buzele subțiri, petcetluite, a fost crescută într-o familie de prozeliți. Din cauza religiei părinților, Aomame a fost tratată de colegii de clasă de parcă ar fi fost invizibilă în timp ce acasă, a trebuit să meargă, duminică de duminică, să sune la ușile oamenilor, să îi anunțe că se apropie sfârșitul lumii și să le lase câte un exemplar din broșura Înaintea potopului. Supus aceluiași supliciu, Tengo, un băiețel solid, sportiv și bun la învățătură, a fost obligat de tatăl său să-l însoțească, tot duminică, la apartamentele în care, în mod obișnuit, avea probleme cu adunatul taxei radio-TV.
Nemulțumiți amândoi de obligațiile impuse de religie sau de părinți, Aomame și Tengo ar fi avut multe de povestit dacă și-ar fi deschis sufletele, dar chiar și-așa, tăcând, s-au înțeles din priviri. În ziua în care un experiment greșit de Aomame la o oră de fizică le-a dat colegilor prilejul de a o batjocori, Tengo a fost cel care i-a luat apărarea și a îndrumat-o să ducă la bun sfârșit tema primită. Drept mulțumire, fata cu ochii mari și triști l-a luat într-o bună zi de mână și l-a ținut așa, timp îndelungat, fără să spună nimic. Perplex, Tengo a amuțit de uimire, dar a păstrat amintirea mâinii calde și mici, care l-a urmărit peste ani, chiar și după ce Aomame s-a mutat la o altă școală, iar el și-a eliberat duminicile de umilitoarele drumuri dedidate încasării taxei radio-TV.
La numai zece ani, Tengo Kawana și-a cerut dreptul de a avea un timp liber numai pentru el, în care să poată învăța în liniște și citi pe îndelete. Căpos, și-a susținut punctul de vedere și nu s-a lăsat intimidat de amenințările tatălui său. Alungat de acasă de bătrânul supărat că a fost înfruntat de un băiețel, dar ajutat de învățătoare, Tengo și-a câștigat libertatea pe care și-a dorit-o. Pasionat de matematică din clipa în care a descoperit magia numerelor, s-a pus pe studiat, a terminat școala în orașul Ichikawa din prefectura Chiba, a absolvit Universitatea Tsukuba, specializarea matematică, și a început să lucreze ca profesor la o școală pregătitoare, aleasă din pricina orelor de lucru mai relaxate. După ore a preferat să citească sau să scrie, fără a se întreba dacă are talent de scriitor ori ba. Scrisul i-a fost la fel de necesar ca respiratul, iar editorul Komatsu l-a îndrăgit pentru că n-a refuzat nici să corecteze, de nu știu câte ori, manuscrisele proprii, nici să scrie sau să rescrie articole diverse pentru revistele editurii.
Propunerea editorului Komatsu de a rescrie manuscrisul unei debutante i s-a părut anapoda, dar după ce a citit romanul Crisalida de aer, apoi a cunoscut-o pe Eriko Fukada, autoarea dislexică de doar șaptesprezece ani, și s-a întâlnit cu profesorul Ebisuno, cel care a crescut fata de la zece ani, Tengo nu a mai stat pe gânduri. Rescris cu migală de Tengo și promovat cu pricepere de Komatsu, romanul de debut al scriitoarei Eriko Fukada, sau Fukaeri, a câtigat premiul cel mare și s-a dovedit a fi un bestseller care a atras atenția jurnaliștilor, a criticilor literari, a publicului și a pus-o pe gânduri pe doamna Shizue Ogata, fiica unui cunoscut magnat, o femeie mică de statură, în jur de șaptezeci și cinci de ani, moștenitoarea unei averi imense, retrasă din viața publică imediat după ce războiul a lăsat-o văduvă, și cu care Aomame avea o legătură aparte.
După ce a terminat Facultatea de Educație Fizică, Aomame a lucrat patru ani la o companie de distribuție a alimentelor și băuturilor pentru sportivi fiind, în același timp, și jucător-cheie în echipa de softball feminin a firmei. La o lună după moartea singurei sale prietene, Tamaki, care și-a luat viața după ce a fost bătută și violată cu bestialitate de un soț agresiv și mitocan, Aomame și-a dat demisia de la firmă, a renunțat la softball și s-a angajat ca instructor la un club sportiv din Hiroo. Aici a cunoscut-o pe Shizue Ogata, o doamnă elegantă, înscrisă la cursurile de autoapărare și care, după câteva antrenamente în grup, a rugat-o să îi predea lecții particulare.
Vorbind cu doamna Shizue Ogata despre cele întâmplate, Aomame a avut curajul de a recunoaște că și-a dorit atât de mult să răzbune moartea lui Tamaki, încât a forțat ușa locuinței ei particulare și, cu o bâtă de baseball, a făcut zob toate lucrurile din casă. S-a răcorit pe moment, dar după ce a ieșit din casă, a realizat că nu a rezolvat nimic, Tamaki nu a înviat, iar violatorul de femei trăia în continuare, bine mersi. Atunci a mai făcut un pas. Cu o dăltiță de spart gheața și ajutată de cunoștințele despre corpul uman dobândite în anii de facultate și-a confecționat o armă specială, cu care l-a trimis pe bărbat pe lumea cealaltă. După asasinat, nu s-a simțit nici mândră, nici încântată, dar a știut că a procedat corect. Nu foarte surprinsă de destăinuirea tinerei, ba din contră, calmă și calculată, doamna a angajat-o pe Aomame ca ucigaș profesionist, plătit să înlăture bărbați vinovați, nepedepsiți de nicio lege.
Modestă, singură și bogată, cu teancuri de bani adunate în seiful de la bancă, Aomame nu s-a simțit în stare să înceapă o poveste de dragoste cu un bărbat deși tânjea după afecțiune. Cu gândul la Tengo, eroul din copilărie, a preferat aventurile în locul unei legături stabile, conștientă că un ucigaș profesionist nu poate fi soția cuiva și în niciun caz, mamă. Într-una din serile acestor aventuri, într-un bar din Tokio, a cunoscut-o pe Ayumi, o polițistă veselă și isteață, cu care s-a împrietenit pe negândite și care o ajută, fără să știe, în misiunea următoare. Adusă de un anonim la vila dintre sălcii, adăpostul pentru femei maltratate al doamnei Shizue Ogata, o fetiță de zece ani, cu o privire pierdută și foarte tăcută, a fost victima unor creaturi înspăimântătoare, identice cu Oamenii cei Mici, personajele din Crisalida de aer, romanul scris de Fukaeri și rescris de Tengo.
Șocate de starea fetiței și nereușind să afle nimic din cele întâmplate, Shizue Ogata și Aomame se hotărăsc să pedepsească vinovatul sau vinovații, numai că, de această dată, investigațiile le poartă către o grupare religioasă, numită Pionierii, o sectă bine organizată în jurul unui Lider, un bărbat de cincizeci de ani, cu apariții extrem de rare în public, la conferințe la care era păzit în permanență de o gardă personală, formată din doi luptători profesioniști. Fără a bănui ce au de gând cele două doamane, Ayumi pornește și ea o anchetă, pe cont propriu, și deranjează cu întrebări indiscrete niște personaje puternice, care se simt agasate de insistența polițistei.
„Cei care generează totul pot să-și raționalizeze faptele cu o logică potrivită și chiar să le uite. Pot să-și ferească ochii de la lucrurile pe care nu vor să le vadă. Dar victimile nu pot uita. Și nu-și pot abate privirea. Amintirile lor se transmit de la părinți la copii. Lumea nu este decât o luptă nesfârșită între amintirile unor tabere opuse.” (Haruki Murakami, 1Q84, p.422)
Magda Lungu, 05 februarie 2022
(continuarea în vol.II ...)
Haruki Murakami– 1Q84
Editura Polirom, 2020, vol. I-II-III, 448-392-488 pagini
Traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina și Florin Oprina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu