⧫ Părerile despre viață ale motanului Murr
Cenușiu, cu dungi, manierat și foarte puțin arogant, motanul Murr este un tânăr autor miorlăitor, plin de talent, înzestrat cu cele mai neobișnuite calități pisicești și scriitoricești. Pisoi de știință, poet plin de patos și filosof în devenire, domnul Murr și-a exprimat ideile clar și concis, într-un manuscris pe care un prieten editor al unui prieten recunoscător l-a trimis domnului Dummer de la Unter den Lienden spre publicare. Considerat capodopera scriitorului german E.T.A. Hoffmann, Părerile despre viață ale motanului Murr este un roman satiric incitant și neobișnuit, în care judecățile de valoare ale domnului motan sunt întrerupte de amănuntele surprinzătoare din viața capelmaistrului Johannes Kreisler, stăpânul codatului atât de înzestrat Pesemne că motanul Murr, neavând coli albe pentru scris, a folosit, în parte ca sugativă, în parte ca semn de carte, un text străin, aparținând altei cărți. După tipărirea manuscrisului, atât domnul Dummer cât și cei doi prieteni au fost șocați să descopere două în unu romane, dar au apreciat originalitatea ambilor autori și îndrăzneala zețarului. Drept pentru care, dublul roman a fost trimis în lume, să se descurce cum o putea cu critica literară și cu cititorii.
Slobozit în lume, de scumpa sa măicuță Mina, într-un beci, o pivniță sau o magazie de lemne, micuțul Murr, orb și slăbit, a fost înghesuit într-o cutie de carton, împreună cu frații și surorile nou-născute, și aruncat fără milă sub podul cel mare, de la intrarea în oraș. Salvat din pură filantropie de maestru Abraham, care i-a auzit miorlăiturile jalnice, a pășit peste balustradă, l-a săltat din apă și l-a îndesat în buzunarul de haină, pisoiul cu blănița brăzdată de dungi cenușii și negre, o frumusețe motănească, și-a privit binefăcătorul în ochi abia peste câteva zile, când ochișorii lui s-au deschis mari, verzi și au început să vadă. Hrănit de maestru cu lapte dulce și culcușit în locuința sa mică, de la mansardă, după primele patru săptămâni în care a dormit și a crescut în greutate, micuțul Murr a început să toarcă satisfăcut, să alerge și să se joace, spre deliciul bătrânului uscățiv și al prietenul său artist, capelmaistrul Johannes Kreisler.
După ce dinții de lapte i s-au schimbat în dinți definitivi, iar din locuința maestrului n-a mai rîmas niciun colțișor necercetat, pisoiul cel cu capul mare, suficient de încăpător pentru toate științele, a sărit pe masa de lucru a maestrului, a răvășit în voie toate manuscrisele și cărțile și s-a apucat de studiat. Cuminte și atent, împins de o nepotolită curiozitate, Murr a început să compare cuvintele rostite cu glas tare de maestru cu cele tipărite pe filele de carte și a învățat să citească. Surprins că motanul nu se dezlipește de masa lui de lucru, bătrânul Abraham a bănuit că Murr este un geniu motănesc, dar n-a fist convins până când nu l-a văzut scriind poeme, cu pana strânsă elegant în lăbuță. Inteligent, introvertit și din ce în ce mai cunoscător, motanul Murr reușește să-și pună în ordine ideile despre oameni, câini, pisici și viață, după care le așterne pe hârtie, lăsând în urma sa o operă vizionară și îndrăzneață.
Prieten cu ilustrul motan Murr, Johannes Kreisler, învățăcelul maestrului Abraham, după o copilărie în care nu l-a interesat decât muzica, și o tinerețe chinuită, în slujba marelui duce care-i cerea să compună în locul simfoniilor sale atât de dragi, o muzică pentru paradă și divertisment, a fugit de la castel și s-a refugiat la curtea prințului din Sieghartsweiler, unde a cunoscut-o pe Julia, fiica doamnei consilier Benzon, prietena din copilărie a prințesei Hedwiga și, de curând, odată cu apariția domnului Murr pe lume, domnișoara sa de companie. Firi pătimașe, teribil de sensibili și la fel de neliniștiți, Julia și Kreisler se atrag, se resping, apoi se caută cu disperare ani întregi în care povestea lor dragoste, încâlcită de pictorul Leonhard Ettlinger și zădărnicită de prințul Hector, pare fără de sfârșit. Îndrăgostit și el, de superba Mismis, la fel de nebunește ca Johannes Kreisler, motanul Murr are parte de o scurtă, dar intensă poveste de dragoste, care se termină prost și îl metamorfozeză din poet adorat în filosof mințit și înșelat.
Citite în paralel, ca două romane distincte, la fel de captivante și oglindite parțial unul în celălalt, viața celebrului motan Murr și biografia artistului Johannes Kreisler se completează destul de bine, iar pe alocuri, chiar se suprapun, aceeași întâmplare fiind reluată de un alt povestitor și descrisă amănunțit, dintr-un alt punct de vedere. Saltul dintr-un roman în celălalt și înapoi, ca o schimbare bruscă de decor, nu deranjează pentru că este anunțat și îndulcit printr-un liant, maestrul Abraham, el însuși un personaj de un pitoresc aparte. Un temut magician în tinerețe, îndrăgostit de o țigăncușă înzestrată cu un talent ieșit din comun, și un respectabil om de științe la bătrânețe, maestrul Abraham, o personalitate cu maniere impecabile și o cultură impresionantă, este singurul care înțelege frământările omenești, încurajează înclinațiile filosofice motănești și aparține ambelor povești.
„Nostalgia și dorința înflăcărată ne umplu inima, dar îndată ce am dobîndit lucrul rîvnit pentru care ne-am zbătut, trecînd prin cele mai mari greutăți și griji, dorința se preface într-o nepăsare rece, iar lucrul dobîndit îl lepădăm ca pe o jucărie stricată.” (E.T.A. Hoffmann, Părerile despre viață ale motanului Murr, p.265)
Magda Lungu, 04 februarie 2022
E.T.A Hoffmann – Părerile despre viață ale motanului Murr
Editura Polirom, 2020, 520 pagini
Traducere din limba germană de Valeria Sadoveanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu