Viorel Ilișoi

⧫ Necunoscutul Mihai Codreanu

Poet, dramaturg, avocat și traducător, Mihai Codreanu (25 iulie 1876 – 23 octombrie 1957) s-a născut la Iași și s-a stins din viață la 81 de ani, tot la Iași, în enigmatica vilă „Sonet” din Strada Rece nr. 5, pe care a proiectat-o singur și care găzduiește astăzi Muzeul „Mihai Codreanu”. Diagnosticat la 29 de ani cu o boală incurabilă și condamnat la pierderea treptată a vederii până la orbirea definitivă, Mihai Codreanu a fost nevoit să își memoreze prozele, articolele și versurile, pentru a le putea dicta ulterior, în forma lor definitivă, prietenilor dispuși să le scrie. Acestui stihar oropsit să nu vadă, supranumit de contemporani „părintele sonetului românesc”, Viorel Ilișoi i-a dedicat o carte a aducerii aminte, în care Mihai Codreanu, trezit brusc din somnul uitării, clipește albastru de câteva ori, apoi începe să povestească.

Personalitate notabilă a Iașului începutului de secol douăzeci, Mihai Codreanu s-a născut pe 25 iulie 1876. După moartea tatălui său, avocatul Mihai Codreanu, pe când băiatul abia împlinise un an și cinci săptămâni, mama, Natalia, fiica preotului Dimitrie Mârzescu și sora politicianului Gheorghe Mârzescu, și-a crescut copilul într-o casă înstărită și s-a îngrijit de educația lui, cu ajutorul profesorilor particulari plătiți din bruma de avere moștenită de la soț. După ce banii aproape că s-au terminat, adolescentul Mihai Codreanu a trecut din mâinile profesorilor particulari în băncile liceelor de la Iași, Bacău și București, ajungând puțin mai târziu, în 1900, chiar la Paris, pe cont propriu, pentru a-și urma visul de aur și marea pasiune, dar nu singura, teatrul.

Copil sărac născut într-o familie bogată, licențiat în Drept, la Iași, și elev al legendarului Silvain, vedeta teatrului francez, Mihai Codreanu a fost omul contrastelor. Nu degeaba și-a dorit atât de mult să fie actor și să joace pe scenă, un vis spulberat la 29 de ani de diagnosticul cumplit stabilit de medicul care a descoperit în ochii tânărului o boală rară, dar incurabilă. Condamnat să vadă din ce în ce mai puțin, apoi doar să zărească, iar spre final să orbească, Mihai Condreanu nu s-a lăsat îngenunchiat de blestematul de destin. Deja debutase cu poezia „Sonet”, la numai 15 ani, în 1981, în revista bucureșteană „Lumea ilustrată”, absolvise Dreptul și Conservatorul, cel de-al doilea cu acte în regulă după doi ani de la un mărunt incident pentru care a fost pedepsit cu amânarea emiterii diplomei de licență, și avea toată viața înainte.

Posesor al unei memorii fenomenale și al unui curaj nebun, ambițiosul Mihai Codreanu a avut îndrăzneala de a-l deranja pe însuși Titu Maiorescu, semizeul junimist, pentru a-i scrie o prefață la volumașul „Diafane”, o cărțulie cu 72 de poezii pe care gigantul le-a citit și le-a uitat, fără a tresări mai apoi în somn, așa cum i s-a întâmplat după ce a respirat în ritmul poemelor semnate de Eminescu. De trei ori trântit la pământ de destin, prima oară din cauza refuzului lui Maiorescu de a-i scrie prefața la „Diafane”, a doua oară din pricina celebrului duel dintre Spiru Prasin, cel mai temut gazetar al momentului, și funcționarul Wolf Finkelstein, o luptă care s-a terminat cu o tragedie și care ar fi putut avea urmări grave pentru martorul Mihai Codreanu, dacă n-ar fi fost discursul salvator al distinsulului avocat Osvald Teodoreanu, iar a treia oară din cauza bolii fără leac, Mihai Codreanu a refuzat să se declare învins.

Dimpotrivă, s-a ridicat de jos, s-a scuturat de praf și a intrat pe ușa din față a Teatrului Național din Iași, unde a fost numit director, din 1919 până în 1923, o perioadă în care numele lui Codreanu se amestecă cu cel al actorilor, stagiunilor, fondurilor pentru reconstrucție, dar apare și în scandaluri mondene cu actrițe celebre sau prostituate anonime. Profesor și rector al Conservatorului de Artă Dramatică din Iași, în perioada 1933-1939, Mihai Codreanu și-a mai făcut timp și pentru proiectul său de suflet, vila „Sonet”, pe care a proiectat-o singur și a ridicat-o într-un singur an, pe terenul primit de la Primăria Iașului, în primăvara lui 1933. Bun administrator, profesor, director sau rector, frumos ca un zeu și galant, Mihai Codreanu a stârnit pasiuni nebune în rândul doamnelor și domnișoarelor din Iași, pe care nu le-a refuzat ostentativ, ci elegant.

Căsătorit cu Sofia Betina la 30 de ani, în 1906, după moartea doamnei Codreanu, în 1946, poetul pensionar și împins în uitare de marea istorie, s-a căsătorit din nou, cu moldoveanca Ecaterina Hare, servitoarea angajată de la 19 ani în casa maestrului, cu 35 de ani mai tânără decât stăpânul orb, și care l-a divinizat și în perioada în care a fost director sau rector, și în apusul vieții, în care bătrân, bolnav și sărac, a fost părăsit de prieteni sau neglijat. Galant până în clipa în care a trecut la cele veșnice, în dimineața zilei de 23 octombrie 1957, Mihai Codreanu i-a lăsat Ecaterinei Vila „Sonet”, cu tot cu obiectele sale personale. Despre comoara din horn, descoperită întâmplător după cutremurul din 1977, nu s-a știut nimic, la fel cum nu s-au păstrat prea multe mărturii despre spectacolul vieții sonetistului orb, un personaj fabulos și aparte. Pesemne că incredibila poveste a maestrului Mihai Codreanu și-a așteptat scriitorul.

„Îl poți scoate din istoriile literare, din manualele școlilor, dar nu-l poți scoate din casa lui, unde este zidit în pereți și ascuns în fiecare obiect. Și neputându-l scoate afară din casă, și nici afară din oraș, nu poți spune că nu e parte din acest oraș frumos ca un sonet scris pe hârtie boțită.” (Viorel Ilișoi, Necunoscutul Mihai Codreanu, p.244-245)

Magda Lungu, 01 octombrie 2021

Viorel Ilișoi – The Unknown Mihai Codreanu

Editura Muzeelor Literare, 2014, 230 pagini

Translated by Alistair Ian Blyth

Viorel Ilișoi – Necunoscutul Mihai Codreanu

Editura Muzeelor Literare, 2014, 254 pagini

Serie de autor ⊰ «Viorel ILIȘOI»

Tweet