Viorel Ilișoi

⧫ Cele mai frumoase reportaje

S-a zis cu oarece dreptate, mai întâi, că tot românul e poet, iar mai târziu, cu nedreptate, că tot românul e și critic literar, eventual și prozator, mai ales că în zilele noastre e foarte ușor să te faci, nu să te naști, ci să devii scriitor. Iar recunoașterea e doar o chestiune de timp. Pentru că așa cum nu există slut care să nu-și găsească perechea potrivită, nu există nici bazaconie scrisă care să nu-și găsească cititorul pe care îl merită. Cu toate acestea, există un anumit gen literar pe care foarte puțini români se încumetă să-l încerce: reportajul. Zămislit la începutul secolului al XIX-lea de scriitori ca Cezar Petrescu și Demostene Botez, nume mari ale literaturii române și confundat cu nota de călătorie sau cu descrierea unui eveniment, reportajul a crescut între jurnalism și literatură, împrumutând rigoarea profesiei și sensibilitatea unei arte.

Încet, dar sigur, de-a lungul perioadei interbelice, reportajul de creație a luat treptat locul reportajului de informație, ajungând la începutul secolului al XX-lea la dimensiunile și splendoarea reportajului-roman. Ridicat de Geo Bogza (06.02.1908-14.09.1993) și de Brunea-Fox (18.01.1898-12.06.1977) la rang de rege al tirajelor și a difuzării, reportajul literar a fost detronat în prima jumătate a secolului al XXI-lea și trimis în exil undeva, departe, pe o insulă misterioasă a literaturii. Deși greu de găsit pentru că apare doar în revistele de specialitate, pe rafturile editurilor particulare sau în anticariate, nu și în librării, reportajul literar a reușit să supraviețuiască în ciuda neșanselor și continuă să fie o lucarnă deschisă spre realitate.

Personaj principal în reportajul pe care îl va scrie ( Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi), zilier sau slujbaș angajat temporar la locul de muncă pe care îl va descrie (Oameni și gunoaie din București, Gustul amar al mărului românesc, Biletul la control! ) sau reporter în contact permanent cu viața (seria Salvezi un om, salvezi o lume), Viorel Ilișoi reușește, în oricare dintre aceste roluri, să găsească acel ceva care rezonează perfect cu cititorul. Și o face fără dramatisme inutile, mizând pe sinceritate și câștigând, prin autenticitate, un loc pe deplin meritat în amfiteatrul încăpător al celor mai buni autori de reportaj. N-am spus românesc pentru că nici jurnalismul, nici literatura nu țin cont de granițe.

Reportajele sale impresionante, cu fraze ample și meșteșugit construite din cuvinte alese cu grijă și pe deplin armonizate sau, dimpotrivă, cu propoziții scurte și nervoase care rup ritmul, stârnesc simțurile și induc o stare de neliniște accentuată sunt o succesiune de momente intense, la hotarul dintre viață și moarte (Îngerii chilugi de la Oncologie, Rinichiul, inima asta împuțită, O insulă în arhipelagul demenței), urmate de povești adevărate cu și despre turci (Allah în cer, primarul pe pământ și între ei un cartof), țigani (Ultimii nomazi), palate locuite de țigani (Clanul din Casa Poporului), locuri încremenite în timp (Un sat se pregătește să moară, Cizmăria salvează România) sau despre oameni obișnuiți, dar nu banali, care au trăit povești neobișnuite, uneori vesele (Ora de compunere: „Diamante în noroi”, Cel care vorbește cu vântul, Viața și ambițiile ologului Vasile, mort și reînviat), alteori teribile (Cine a ucis-o pe Grancsa Szomna?, Omul care i-a făcut pe criminali să plângă).

Cu o mie de ochi, o mie de urechi, o mie de guri și o mie de degete, reporterul Viorel Ilișoi vede tot ce mișcă, aude toate sunetele, de la strigătul disperat după ajutor la șoapta abia murmurată, degustă viața chiar și atunci când știe că-i amară, apoi își scaldă în cerneală cele o mie de condeie, iar după ce scriitorul Viorel Ilișoi alege din cele o mie de expresii pe cele mai potrivite, începe să scrie un reportaj, adică o poveste adevărată care clocotește de viață și în care tu, cititorule, te poți regăsi. Aici, în acest volum, sunt adunate 18 reportaje plus 19 din excepționala miniserie Salvezi un om, salvezi o lume considerate de către autorul lor Cele mai frumoase. Citindu-le, te poți convinge.

”Nu știu câte lumi sunt de salvat. E greu să cuprinzi cu înțelegerea o lume. E ceva abstract, întotdeauna departe. Dar oamenii sunt aici, aproape. Ei, unul câte unul, sunt mai ușor de înțeles și de salvat. Trebuie doar să-i vezi, acolo unde par să nu fie, și să le întinzi mâna.” (Viorel Ilișoi, Cele mai frumoase reportaje, pag.237)

Magda Lungu, 02 octombrie 2021

Viorel Ilișoi – Cele mai frumoase reportaje

Editura GRI, 2017, 416 pagini

Serie de autor ⊰ «Viorel ILIȘOI»

Tweet