⧫ Război și pace
Basm aristocrat pe timp de pace, cu baluri, prinți, prințese și fel de fel de lume bună din înalta societate dar și cronică de război, romanul înfruntării împăratului Napoleon Banaparte al Franței și țarului Alexandru al Rusiei, care au dominat vremelnic lumea, impresionează prin profunzimea detaliilor și captivează prin naturalețea personajelor, care încearcă să țină pasul cu istoria într-o continuă schimbare. Complex și dens, un iureș de evenimente care se înlănțuiesc cu o viteză amețitoare, romanul Război și pace surprinde inegalabil destrămarea unui imperiu și toate provocările care pot transforma un om din învins în învingător, sau invers.
Construit prin împletirea istoriei cu ficțiunea, romanul are în centru trei familii din înalta societate rusă, Bolkonski, Bezuhov și Rostov. Copilă, adolescentă, apoi femeie matură, Natașa Rostov est spontană și delicată, devotată familiei și veșnic îndrăgostită de cine nu trebuie. Prietenă din copilărie cu Boris, fiul prințesei Anna Mihailovna Drubețkaia, Natașa Rostov așteaptă patru ani ca tânărul ofițer plecat la război să se întoarcă și să-i ceară mâna, este dezamăgită de refuzul tânărului care avea alte planuri, nicidecum o căsătorie așa de timpurie, se logodește cu prințul văduv Andrei Bolkonski, dar se lasă amăgită de farmecul și insistențele nebunaticului Anatolie Kuraghin, îi pierde pe amândoi și își găsește într-un final liniștea și împlinirea alături de Pierre Bezuhov, un bărbat timid și visător, devenit răsfățatul saloanelor și al familiilor cu fete de măritat de îndată ce a intrat în posesia averii imense a tatălui său, bătrânul conte Kiril Vladimirovici Bezuhov.
La polul opus sentimentalului conte Pierre Bezuhov, un snob lipsit de inițiativă și de simț practic, prințul Andrei Bolkonski este un tânăr ambițios, pragmatic și îndeajuns de cultivat încât să priceapă ridicolul care îl înconjoară și să zâmbească cu subînțeles. Căsătorit din dragoste cu micuța prințesă Liza, dar plictisit de monotonia căsătoriei, de mofturile unei neveste cu care nu avea ce discuta și dornic de glorie, prințul Andrei Bolkonski pleacă la războiul napoleonian și își va servi patria sub comanda generalului Kutuzov, un bătrân degenerat în viața particulară, care adormea în consilii și citea pe rupte romane franțuzești, dar care s-a dovedit a fi un erou pe câmpul de luptă și un excepțional strateg militar. Ignorând cu desăvârșire sfaturile înțeleptului general Kutuzov, țarul Alexandru al Rusiei, un puștan de 28 de ani, vanitos și lipsit de experiența militară necesară, l-a sprijinit pe generalul austriac care a gândit planul bătăliei catastrofale de la Austerlitz și a pierdut în fața împăratului Napoleon Bonaparte al Franței și lupta, și speranța că l-ar putea învinge pe cel mai puternic om al continentului.
Protejat și încurajat de generalul feldmareșal Kutuzov, bătrânul care devora romane de capă și spadă cu aceeași plăcere cu care studia istoria și operațiunile de război, prințul Andrei Bolkonski a avut privilegiul de a sta față în față cu împăratul Napoleon Bonaparte, a simțit din plin și eroismul soldaților, dar și efemeritatea unei clipe de glorie și a fost declarant dispărut pentru câteva luni, timp în care a stat internat într-un spital de campanie, unde a fost trimis după ce rănile i-au fost îngrijite de însuși Larrey, medicul lui Napoleon. Vindecat mai mult datorită tinereții, decât cu ajutorul medicine, prințul Andrei se întoarce acasă exact în ziua în care soția sa, prințesa Liza, aduce pe lume un bebeluș care o lasă fără viață. Văduv la nici treizeci de ani, Andrei Bolkonski își reia viața aristocrată, aproape uitată, în Petersburgul preocupat nu atât de războaiele napoleoniene, cât de scandalul duelului dintre contele Pierre Bezuhov și Dolohov, un presupus admirator al fermecătoarei Helene, tânăra soție a visătorului conte, prea ocupat de întâlnirile cu noii săi prieteni masoni pentru a-și mai face timp și de frivolitățile consoartei.
În timp ce Helene și Pierre Bezuhov se despărțeau și se împăcau doar pentru a se despărți din nou, în calitate de tutore al fiului său, prințul Andrei Bolonski a fost nevoit să se întâlnească cu contele Ilia Andreevici Rostov, tatăl zburdalnicei Natașa. Vrăjit de veselia și drăgălășenia contesinei, prințul Andrei s-a îndrăgostit până peste urechi de fata Rostovilor, dar înțelept, a cerut răgaz un an înaintea nunții pentru a se asigura că sentimentele tinerei sunt statornice și nu o pălălaie care arde în vâlvătăi, apoi se stinge de parcă nici nu ar fi fost. De parcă ar fi știut, în cursul următorului an, Natașa a căzut în mrejele craiului Anatolie Kuraghin și a rupt logodna cu prințul, fără a bănui că noul admirator este, de ceva vreme, om la casa lui adică însurat. Venit în mare grabă să-și consoleze prietenul rămas fără logodnică, Pierre Bezuhov, divorțat în sfârșit de Helene după multe plecări și sosiri, se îndrăgostește de Natașa la fel de tare ca prințul Andrei în urmă cu un an.
„În momentul plecării, sau când intervine o schimbare în viața lor, oamenii în stare să mediteze asupra pasului pe care-l fac sunt stăpâniți de gânduri serioase. În asemenea clipe ei își revăd trecutul, își fac planuri de viitor. Chipul prințului Andrei era numai îngândurare și duioșie.” (Lev Tolstoi, Război și pace, vol.I, p.162)
Magda Lungu, 30 mai 2020
Lev Tolstoi – „Război și pace”
Editura Polirom, 2016, vol. I-II, 928-928 pagini
Traducere din limba rusă de Ion Frunzetti și Nicolae Parocescu
———— ❖—————————
———— ❖—————————
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu