⧫ Panta rhei
Eliberat din infernul lagărului sovietic și întors acasă după 30 de ani de chinuri și umilințe, Ivan Grigorievici încearcă să-și recâștige viața furată. Așa cum era de așteptat, după o perioadă de absență atât de îndelungată, nu mai găsește aproape nimic din tot ce a fost. Lumea cea nouă, ridicată în perioada în care a fost închis, îl nedumerește și îl îndeamnă să mediteze, în liniște sau în prezența Annei Sergheevna, la caracterul duplicitar al naturii umane.
În timpul petrecut în lagăr, Ivan Grigorievici a aflat multe despre slăbiciunile și patimile omenești. Oamenii obișnuiți, liniștiți și aparent inofensivi, care în libertate și-ar fi petrecut timpul liber cinstindu-se cu un pahar de vin bun sau stând la taifas cu prietenii, închiși pe baza unor acuzații defăimătoare, amenințați cu moartea, bătuți și nedormiți, s-au împărțit rapid în două tabere. În prima, tabăra majoritară, s-au grupat cei care și-au acceptat soarta sperând, inutil, la o suspendare neașteptată a pedepsei sau la un miracol divin care i-ar fi putut întări suficient de mult încât să poată suporta înfometarea și umilința. A doua tabără, minoritară, cea a răzvrătiților împotriva nedreptăților, a scos din oameni tot întunericul de care, poate, nici ei nu se credeau în stare. Supuși metodic torturilor fizice și psihice, răzvrătiții, deținuți sau deținute, au găsit de cuviință să chinuie și ei, la rândul lor, animalic, pe cei mai slabi sau mai neajutorați decât ei.
Uluit de trasformarea oamenilor în neoameni, Ivan Grigorievici și-a imaginat că, ieșind din închisoarea stalinistă, va avea parte dacă nu de înțelegere, măcar de acceptare sau puțină compasiune. Spre surprinderea lui, foștii cândva prieteni fie au întors capul într-o parte, mimând o amnezie a anilor petrecuți cândva împreună, fie, neștiind ce să spună sau dacă ar fi cazul să spună ceva în prezența unui fost deținut politic, au înghețat. Trecând în revistă ororile îndurate în cei 30 de ani furați de un denunț, schimbările petrecute în el însuși și în toți supraviețuitorii rămași debusolați după decesul lui Stalin, Ivan Grigorievici rămâne siderat de transformările ireversibile ale caracterelor umane, deformate de absurdul unui regim politic totalitarist, convingător și fascinant pentru unii, opresiv și inacceptabil pentru alții, dar cu urmări resimțite de întregul popor rus care „nu a cunoscut niciodată, cu adevărat, libertatea”.
Șocant prin subiectul ales și personajele desprinse din viața reală, romanul care a fost publicat după mulți ani în care a fost interzis, se dorește a fi o paralelă între marxism, leninism și stalinism, și dezbate, pe lângă principiile care au stat la temelia politicii celor trei conducători, și neputința lor de a-i convinge pe cei care care gândeau altfel decât ei. Necruțători cu dușmanii care nu li s-au alăturat din proprie inițiativă, au ezitat ori s-au opus, creatorii lumii noi au demonstrat că ori de câte ori au avut de ales între popor și partid, au sacrificat omul în favoarea teoriei. Combătându-l vehement pe Lenin, nu pe Stalin cum ar fi fost de așteptat, Vasili Grossman aduce ca argument, printre altele, exemplul grotesc cu chirurgul care nu vede pacientul, ci doar traseul pe care îl va parcurge bisturiul, tăind în carne vie, și care va lăsa, o urmă de neșters.
„Trăind în lagăr, Ivan Grigorievici constatase permanenta năzuință a oamenilor de a se smulge dintre sârmele ghimpate, de a se întoarce la soții și copii. În schimb, în libertate, întâlnise uneori oameni eliberați din lagăr, iar servilismul lor fățarnic, spaima față de propriile gânduri și groaza de o nouă arestare erau atât de puternice, încât acești oameni păreau arestatați mai temeinic acum decât pe vremea muncilor silnice din lagăr. (Vasili Grossman, Panta rhei, p.97)”
Magda Lungu, 01 septembrie 2019
Vasili Grossman – „Panta rhei”
Editura Polirom, 2014, 216 pagini
Traducere din limba rusă de Janina Ianoși
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu