⧫ Cafeneaua Pas-Parol
Într-o pensiune dintr-un orășel străbătut de o cale ferată care îl împarte în două părți asimetrice, Mihail Iorca se trezește într-o dimineață cu senzația profundă că în odaia alăturată zace un mort. La fel de neliniștit ca și el, Manase Hamburda, președinte de tribunal, trăia de ceva timp cu senzația că mintea i-o luase înainte și gândea cu totul altceva decât exprima el în cuvinte. Iar colac peste pupăză, pictorul Epaminonda Bucevshi începuse să se destăinuie unui jurnal în care literele preluaseră controlul, așternându-se pe hârtie într-o dezordine care contrazicea nevoia de rânduială a artistului. Rând pe rând, locuitorii micului oraș provincial vor observa, cu stupoare, că ciudățeniile de care se fac vinovați nu sunt nimic altceva decât reacțiile unor oameni sensibili, striviți de povara de a se fi născut în secolul greșit.
Epaminonda Bucevschi zugrăvea, de vreo trei ani, catedrala ortodoxă din oraș. Știind că pictorului nu-i place să fie deranjat în timp ce lucrează, locuitorii orașului au ocolit răbdători locașul deși s-au întrebat, nu de puține ori, dacă vor mai trăi suficient de mult încât să poată intra în catedrala a cărei înălțare începuse cu două decenii în urmă. Departe de neliniștile credincioșilor, pictorul și-a văzut liniștit de treabă, pictând în ritmul lui până când, într-o zi, mâna dreaptă a început să-i tremure, iar pensulele să se răzvrătească. Speriat că s-a îmbolnăvit și că nu va putea termina lucrarea, nefericitul pictor a lăsat în aer sfinții catedralei și a început să țină un jurnal în speranța că scrisul îl va ajuta să-și recapete siguranța și eleganța atât de necesare unei mâini de artist.
Invitat de pictor să admire interiorul catedralei, Mihail Iorca a refăcut în minte, de zeci de ori, secvența scurtei plimbări cu Epaminonda, un început de prietenie dorit de amândoi bărbații, dar întrerupt brutal de neterminatele confesiuni stârnite din senin și abandonate din teama de penibil. Orgolioși amândoi și la fel de sensibili, Mihail Iorca și Epaminonda Bucevschi vor mai avea câteva tentative de apropiere, dar omniprezența președintelui de tribunal Manase Hamburda va zădărnici încercările celor doi mari timizi de a se deschide într-un oarecare fel. Personaj imperial al romanului, Manase Hamburda este un promotor al teoriei primejdiei iminente și singurul în măsură să-și argumenteze ideile în prezența celorlalți locuitori ai pensiunii, sau ai orașului, care îl cunosc pe președinte de la Tribunal sau de la Cafeneaua Pas-Parol.
Loc de întâlnire preferat al provincialilor, Cafeneaua Pas-Parol este nucleul micului oraș, punctul în care se adună toate ideile, se dezbat noutățile, se fabrică scenarii și se toarnă fundația unor proiecte reale sau fanteziste care se vor concretiza sau vor fi uitate ori înlocuite de altele. Aidoma Cafenelei, pensiunea domnului Buraga este o amestec de caractere pitorești ale unor personaje ciudate, îmbolnăvite brusc sau rănite din greșeală, îngrămădite sub același acoperiș și sufocate de același prezent în care se zbat triști, înfricoșați sau învinși de neputința lor de a-și muta țara cu totul, într-o altă parte a lumii.
„Eu însumi nu mai vedeam oamenii decît ca pe niște personaje. Fiecare cuvînt de-al lor mi se părea ales cu grijă, fiecare gest mi se părea gîndit cu atenție, cu infinită perfidie, cu o mare forță de disimulare. Fiecare dintre ei părea că nu știa ce gîndea celălalt. Ei toți păreau că nu aveau încă habar unde urmau să ajungă.” (Matei Vișniec, Cafeneaua Pas-Parol, p.144)
Magda Lungu, 06 septembrie 2019
Matei Vișniec – „Cafeneaua Pas-Parol”
Editura Polirom, 2014, 348 pagini
 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu