⧫ La sud de graniță, la vest de soare
Proprietar al unor cluburi de jazz din Tokio, căsătorit din dragoste cu Yukiko și tată a doi copii, Hajime duce o viață aparent liniștită și lipsită de griji, dar undeva, în suflet, simte că îi lipsește ceva. Odată cu reapariția misterioasei Shimamoto, prietena din copilărie de care a fost îndrăgostit și pe care a pierdut-o din vedere atunci când fata s-a mutat într-un alt cartier, trecutul îl ajunge din urmă, trezind în el o dorință devastatoare și o disperare aidoma isteriei siberiene. Încercând să recupereze timpul pierdut, Hajime oscilează între prezent și trecut, devenind din ce în ce mai absent din propria sa viață.
Născut într-o famile modestă cu mama casnică și tatăl angajat la o mare agenție de bursă, Hajime a crescut într-o suburbie tipică pentru clasa de mijloc dintr-un orășel liniștit care începea să se vindece de rănile războiului. Singur la părinți și complexat că nu are un frate sau o soră, în cei șase ani de școală primară nu și-a făcut decât un singur prieten, o fată cu care vorbea vrute și nevrute, singură la părinți și ea, dar mereu cu zâmbetul pe buze în ciuda handicapului fizic mediu, își târa puțin piciorul stâng, căpătat datorită unei poliomelite de care s-a îmbolnăvit imediat după naștere.
Pentru că nu a putut participa la excursiile organizate de școală, în taberele de înot, la lecțiile de dans sau la diferite sporturi, Shimamoto a preferat să citească în timpul liber, iar după ce s-a mutat la două case distanță de Hajime, să se plimbe prin parc sau să asculte muzică împreună cu noul coleg de bancă. În doar câteva luni, Shimamoto și Hajime au ajuns să își petreacă foarte mult timp împreună și poate că prietenia nistre ei ar fi evoluat dacă fata nu s-ar fi mutat la o altă școală gimnazială. Despărțiți de două stații de tren și de privirile încruntate ale unei mame nemulțumite că fostul coleg al singurului ei copil nu înțelege că s-a terminat o etapă, Shimamoto și Hajime au încetat să se mai întâlnească, iar după un timp, au pierdut legătura.
În timpul liceului, Hajime a continuat să meargă la lecțiile de înot la care s-a închis în școala generală, iar practicare acestui sport complex l-a ajutat să se dezvolte sănătos și armonios. Frumos la chip, cu un corp bine lucrat, mai puțin complexat că este singur la părinți, cu un vocabular bogat datorită cărților citite și fermecat de muzică, o pasiune stârnită de Shimamoto în anii de școală generală, Hajime nu s-a mai simțit stingher în prezența celorlalți adolescenți, colegi de liceu sau vecini din cartier. În anul doi, la șaptesprezece ani, încântat că o colegă îi acordă mai multă atenție decât celorlalți băieți, a încercat să și-o facă iubită, dar a rănint-o cumplit, înșelând-o cu o studentă cu trei ani mai mare, care, culmea, era și verișoară cu Izumi Ohara.
În cei patru anu de facultate nu s-a întâmplat nimic memorabil, iar după absolvire, Hajime a fost ajutat de o cunoștință să-și găsească de lucru la o editură, o muncă plictisitoare, dar cu program fix, care îi permitea să-și petreacă timpul după pofta inimii, citind, ascultând muzică și visând la Shimamoto despre care nu mai știa nimic. L adoi ani după ce s-a angajat la editură a cunoscut o fată cu același handicap fizic de care suferea Shimamoto, dar n-a fost interesat să o cunoască mai bine, iar la douăzeci și opt de ani, o femeie care semăna izbitor de mult cu prietena din copilărie, zărită întâmplător pe stradă, l-a tulburat cumplit.
Simțindu-se din nou ca la doisprezece ani, Hajime a urmărit-o patruzeci de minute pe necunoscuta elegantă, dar n-a reușit să intre în vorbă cu ea pentru că un bărbat de patruzeci și cinci de ani, apărut de niciunde, l-a împins din fața taxiului în care s-a urcat femeia, apoi l-a invitat la o cafenea unde i-a oferit un ploc cu bani în schimbul tăcerii. Mut de uimire, nelămurit dacă necunoscuta a fost Shimamoto sau nu și fără să înțeleagă ce se întâmplă, Hajime a aruncat plicul într-un sertar al biroului de acasă, păstrându-l ca singura amintire a unei întâmplări stranii, dar adevărate, care în loc să-l bucure, l-a speriat.
La treizeci de ani s-a căsătorit cu Yukiko, fiica mijlocie a președintelui unei companii de construcții, care l-a ajutat să-și deschidă primul jazz-bar elegant. Inteligent și inventiv, înzestrat cu un talent deosebit în a găsi oameni pasionați de munca lor, Hajime a făcut din bar un loc discret de întâlnire pentru oamenii de afaceri și o oază de relaxare pentru clienții dornici de meniuri selecte și muzică bună. Peste doar șase ani, din ce în ce mai înstărit și tată a doi copii, și-a mai deschis un jazz-bar, eveniment care a atras atenția mass-mediei și a fostei prietene din copilărie, care a așteptat momentul potrivit pentru a-și face apariția.
Misterioasă, elegantă și fermecătoare, Shimamoto reapare în viața lui Hajime de câteva ori, la intervale neregulate, cerându-i ba să o asculte, ba să o ducă în mijlocul iernii, pe malul unui râu, departe de Tokyo, ba să asculte împreună un disc cu Nat King Cole, cel pe care îl ascultau amândoi pe vremuri, după care dispare fără nicio explicație, lăsându-l pe Hajime nedumerit, îndrăgostit și din ce în ce mai convins că este capabil de a renunța la familie, slujbă, casă și bani pentru ea. Seducătoare și irezistibilă, la fel de îndrăgostită și de nefericită ca și el, dar ireală parcă, Shimamoto se joacă cu mintea lui Hajime aducându-l aproape de pragul nebuniei, după care dispare pentru totdeauna de parcă nici n-ar fi existat, și odată cu ea dispar și discul, și plicul primit de la bărbatul care i-a cumpărat tăcerea cu zece mii de yen în ziua urmăririi.
Încercând să înțeleagă ce ascunde Shimamoto, atât de grav sau de periculos încât nu a putut fi spus, Hajime, în loc să ceară ajutor cum ar fi fost normal, se închide în el, lăsându-se în voia destinului. Nici măcar atunci când Yukiko, simțindu-se înșelată, îi cere să se hotărască dacă divorțează sau nu, Hajime nu se simte în stare să ia o hotărâre definitivă. Cu capul gol de orice gând, Hajime continuă să trăiască în următoarele săptămâni în virtutea inerției, aidoma țăranului afectat de isteria siberiană, care îl îndeamnă să mergă zi de zi către apus, fără să bea sau să mănânce, până când, epuizat de efort, se prăbușește și moare.
Roman al obsesiilor și frământărilor interioare care forțează alegeri radicale, uneori inconștiente, care-i rănesc pe cei din jur sau le provoacă o suferință de nedescris, La sud de graniță, la vest de soare este, întâi de toate, o poveste aproape ireală despre dragoste și moarte.
„Nu știu cât sunt de fericit, dar știu cel puțin că nu sunt nefericit și nu sunt singur. Am tăcut puțin și apoi am adăugat: Există însă momente când îmi dau seama că cele mai fericite clipe din viața mea au fost cele petrecute cu tine, în camera de zi, când ascultam muzică.” (Haruki Murakami, La sud de graniță, la vest de soare, p.109)
Magda Lungu, 22 septembrie 2019
Haruki Murakami – La sud de graniță, la vest de soare
Editura Polirom, 2014, 248 pagini
Traducere din limba japoneză de Angela Hondri
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu