Henry James

Daisy Miller * O coardă prea întinsă




Creații faimoase ale prozatorului american cu cetățenie britanică Henry James (1843-1916), cele două nuvele ale acestui volum urmăresc, prima, destinul unei fete naive care își pierde întâi reputația, apoi viața, în încercarea de a-și păstra libertatea individuală, iar cea de-a doua, destinele celor doi copii orfani, Miles și Flora, lăsați în grija unchiului lor afacerist și a unei guvernante, care pretinde că fantomele fostului valet și a fostei guvernante bântuie domeniul de la Bly, încercând să ia în stăpânire sufletele orfanilor.

Sosit la Geneva pentru a-și întâlni mătușa preferată, care locuia într-un hotel din mica metropolă elvețiană, Winterbourne, un tânăr american de douăzeci și șapte de ani, se întâlnește într-o grădină de vară cu Randolph C. Miller, un băiețaș de nouă ani, mărunșel și slobod la gură, și sora puștiului, o domnișoară foarte delicată și o apariție fermecătoare. Amuzat de sporovăiala celor doi frați Miller, Winterbourne încearcă să-i cunoască mai bine, o ispravă interpretată greșit de Daisy, care îi propune tânărului o mică excursie în doi, la castelul Chillon din apropiere.

Intrigată de libertatea de exprimare și îndrăzneala tinerei de a invita un bărbat necunoscut la o plimbare în afara orașului, mătușa americanului, doamna Costello, o văduvă foarte distinsă, înstărită și educată, dar neiertătoare cu lipsa de maniere a tinerilor, îi cere nepotului să i-o prezinte pe Daisy. Etichetată de doamna Costello drept ușuratică, needucată și foarte libertină, Daisy Miller pierde simpatia compatriotului newyorkez, pe care încearcă să o recâștige cochetând cu orice bărbat îi iese în cale. Judecată aspru de cei pe care și i-ar fi dorit prieteni, Daisy cade în dizgrația doamnelor din înalta societate și, dezamăgită că nu reușește să-l cucerească pe Winterbourne, care se amuză de comportamentul dezinvolt al tinerei, dar nu face nimic pentru a o proteja de gura lumii, se compromite, își pierde reputația, iar peste doar câteva luni, se îmbolnăvește de friguri și moare.

În ce-a doua nuvelă, O coardă prea întinsă, o guvernantă tânără și neexperimentată este angajată de un om de afaceri pentru a avea grijă de Miles, un băiețel de zece ani, și Flora, sora lui cu doi ani mai mică, copiii unui frate mai tânăr, militar, stins din viață după ce soția murise în India. Bine intenționată, dar cu o imaginație bogată, alimentată de poveștile servitorilor despre idila dintre fosta guvernantă, domnișoara Jessel, și fostul valet, Peter Quint, amândoi morți în condiții neclare, guvernanta începe să vadă fantome care bântuie domeniul de la Bly, încearcând să ia în stăpânire sufletele copiilor.

Din ce în ce mai speriată, pe măsură ce în jurul său se întâmplă lucruri pe care le interpretează ca pe un atac al stafiilor, guvernanta se confesează doamnei Grose, una din servitoarele de la castel, care o ascultă cu răbdare, dar nu face nimic concret. Aidoma autorului care suprapune poznele celor doi copii peste închipuirile tinerei guvernante și se joacă cu mintea cititorului, lăsându-l să înțeleagă ce dorește dintr-o poveste care poate fi de groază sau doar un episod din viața unei femei cu mințile zdruncinate. După o perioadă tulbure și apăsătoare, copleșită de tortura unor concidențe inexplicabile și dorind cu disperare să rupă lanțul nălucirilor, guvernanta o trimite pe micuța Flora la Londra, la tutorele său afacerist, și rămâne cu Miles și cu servitorii, dar sfârșitul ambiguu al nuvelei nu ne lămurește dacă băiețelul a crescut mare sau dacă povestea s-a terminat cu o tragedie.

„Povestea ne ținuse strâns adunați în jurul focului, și o ascultasem cu răsuflarea tăiată, dar nu-mi amintesc sî fi stârnit alt comentariu în afara de fireasca observație că e lugubră – așa cum se și cuvine să fie o poveste de groază istorisită în ajunul Crăciunului, într-o casă părintească.” (Daisy Miller * O coardă prea întinsă, p.83)
Magda Lungu, 09 iulie 2019

Henry James – Daisy Miller * O coardă prea întinsă
Editura Polirom, 2014, 240 pagini
Traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian

Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
1 » ... » 100 » ... » 200 » ... » 300 » ... » 400 » ... » 500 » ... » 600 » ... »


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu