⧫ Copilăria
Scris în perioada 1913-1914, romanul Copilăria este primul din seria autobiografică a scriitorului rus Maxim Gorki, o trilogie din care mai fac parte volumele La stăpân (1915-1916) și Universitățile mele (1923). Brutal de sinceră și înduioșătoare, cartea descrie amintirile adolescentului Lexei din momentul în care a rămas orfan de tată și până la decesul mamei, o perioadă în care, crescut într-un mediu sărac și de multe ori ostil, se refugiază în lumea de basm a bunicii, o incredibilă povestitoare.
Privită prin ochi inocenți de copil, violența, acest monstru care amenință copila lui Alexei, capătă dimensiuni apocaliptice. Neputiincios și incapabil să se apere de bătăile și violența verbală a bunicului, nepotul devine victima preferată a teribilului Vasili Vasilievici, de îndată ce este nevoit să se mute la Novgorod, împreună cu mama, din cauza deceselui tatălui. Primit cu ostilitate de unchii Mihailo și Iakov, cu indiferență de mătușa Natașa și cei trei verișori, Alexei este de-a dreptul îngrozit de privirile dușmănoase ale bunicului, tatăl mamei, capul familiei și patronul unei vopsitorii de mahala. Crescut la rândul său cu biciul și învățat din fragedă pruncie că dreptatea se împarte cu pumnul și cu picioarele, bunicul roșcovan a găsit de cuviință să își educe nepotul aidoma fiilor și fiicei. Doar că, adus pe lume într-o familie săracă, dar lipsită de certuri și de bătăi, Alexei rămâne șocat de pedepsele primite pentru te miri ce prostioare copilărești și, treptat, învață să se apere de furia bunicului și de jocurile violente ale copiilor de-o seamă cu el din Novgorod.
Paradoxal, deși este tentată să ia apărarea nepotului, după ce a fost bătută și înjurată o viață întreagă de tată, apoi de soț, bunica Akulina Ivanova evită o revoltă directă împotriva buniciului și protestează de formă, ba chiar încearcă să-l convingă pe Alexei că violența este ceva normal. Singura care îl înfruntă pe bunic este Varvara, mama lui Alexei și copila care a îndrăznit să se mărite împotriva voinței familei, cu un bărbat sărac, dar muncitor și liniștit. Urât din prima clipă de frații Varvarei, tatăl lui Alexei este aprope linșat de aceștia, după care preferă să locuiască cu tânăra sa soție și pruncul abia născut departe de certurile familiei. Din nefericire, după moartea tatălui și a frățiorului care n-a avut zile, Varvara și Alioșa se mută în Novgorod, iar băeiețelul este plimbat de colo-colo, ba la bunici, ba în următoare familie a mamei, ba înapoi la bunici, după fuga tatălui vitreg, într-un pelerinaj fără căpătâi, care îl amărăște chiar mai tare decât umilințele îndurate la școală din pricina faptului că este sărac și bătăile crunte ale bunicului.
La polul opus acesstui coșmar interminabil și greu de îndurat sunt oazele de bine și de liniște în care se aude glasul limpede al bunicii. Ori de câte ori are peste zi un moment de răgaz și mai cu seamă seara, înainte de culcare, sau în zilele de sărbătoare, bunica își răsfață nepotul cu basme, cântecele, stihuri auzite pe ulță și de îndată memorate și amintiri din tinerețe, iar imaginația copilului, vie, dar necultivată, absoarbe ca un burete acest balsam pentru suflet. Neinteresat de școală, silit de mamă să învețe acasă, dar lăsat de izbeliște de îndată ce s-a născut frățiorul vitreg și obligat să muncească după ce bunicii și-a pierdut bruma de avere și s-au separat cu cheltuielile casei, copilul Alexei Peșcov învață din mers câte ceva, chiar și buchiile, iar atracția irezistibilă pentru poveste, apoi pentru lectură și literatură îl ajută să devină peste ani un autodidact.
Din ce în ce mai îmbătrânită după moartea primului soț, sărăcită de zestre de către cei doi frați, apoi bătută crunt de cel de-al doilea bărbat, mama lui Alioșa își pierde treptat interesul pentru ce se întâmplă în juru-i, devine din ce în ce mai absentă din propria sa viață și din cea a celor doi copii, - cel mic este lăsat mai mereu în grija fratelui mai mare -, până într-o zi în care dispare de tot. Episodul decesului femeii, care se stinge într-un colț al odăii în timp ce fiul său o privește înmărmurit, iar bunciul refuză să priceapă că puștiul a înțeles cum se moare, este crud și realist. La câteva zile după înmormântarea Varvarei, adolescent de-acum, Alexei Peșcov este trimis de bunic să-și caute de muncă la un stăpân.
„Când mă gândesc la copilăria mea, mă asemuiesc cu un stup de albine în care tot soiul de oameni simpli și șterși au adus întruna, ca și albinele, mierea cunoștințelor și gândurilor lor despre viață, îmbogățindu-mi sufletul, fiecare cu ce se învrednicea. De multe ori, mierea pe care o aduceau era necurată și amară, dar orice cunoștință tot miere este.” (Maxim Gorki, Copilăria, p.141)
Magda Lungu, 13 aprilie 2019
Maxim Gorki – Copilăria
Editura Polirom, 2013, 264 pagini
Traducere din limba rusă de Cezar Petrescu
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu