⧫ Cele mai frumoase povestiri
Povestitor cu o imaginație bogată, Dino Buzzati ne invită în acest volum de povestiri într-o lume fantastică, în care un fapt banal, fără cine știe ce pretenții, capătă la momentul haș o întorsătură nebănuită, care duce la un final neașteptat. Inspirate din imediata realitate sau desprinse din basmele copilăriei, toate personajele povestirilor sunt atrase din acel moment într-o tulumbă de întâmplări cu tâlc, cu ajutorul cărora scriitorul explorează emoții diverse și intense, trăite de fiecare dintre noi, sau testează calitatea, de multe ori îndoielnică, a relațiilor interumane.
După ce, în prima povestire, un fiu de împărat, plecat să exploreze împărăția nesfârșită a tatălui său, pierde treptat legătura cu ai săi ce se întâmplă acasă din pricina celor șapte soli care nu reușesc să-i ducă sau să-i aducă la timp scrisorile, apoi rătăcește drumul și este dat dispărul, iar în cea de a doua, Gaspare Planetta Severin, un fost cap al haiducilor, ratează asaltul Marelui Convoi și moare ghemuit pe pământ, la rădăcina unui copac, în cea de-a treia, Șapte etaje, întâlnim un bărbat internat într-o faimoasă casă de sănătate, ca un hotel, în care bolnavii coboară treptat, sub diferite pretexte, de la ultimul etaj destinat suferinzilor cu afecțiuni ușoare, la parterul muribuzinlor. Păcălit în continuu de medici și de asistenți, dar sperând, până în ultimul moment, că va urca îndărăt, la etajele superioare, Giuseppe Cordi întâi neagă gravitatea bolii, apoi se înfurie pe întreg personalul medical care îl duce cu zăhărelul, convingându-l să coboare, apoi cade într-o toropeală ciudată care îl lasă fără suflare.
În Furtună pe râu plantele sunt cele care, supraviețuind generațiilor, însoțesc pescarii de la naștere până în ce din urmă zi, urmărind cu interes succesiunea unor vieți aprope identice, care parcurg aceleași etape de creștere, dezvoltare și decădere, fără a-și dori nimic mai mult. Vremelnici și neputiincioși în fața naturii, interesați doar de pești, de familie, de capriciile vremii și de bărcile lor, pescarii nu acordă nicio importanță pădurii și plantelor acvatice de jur împrejurul lor. La polul opus asprilor oameni ai mării pe care nu-i tulbură mai nimic, zelosul doctor Antonio Deros, un bărbat plăpând și sensibil, este umilit permanent de profesorul Dominici, un om ranchiunos și plin de răutate. Până într-o zi în care nu a mai suportat batjocura celuilalt confrate și s-a retras în casa sa sărăcăcioasă, din care n-a mai ieșit viu.
Urmează povestea soldatului întors de pe front, un muribund îmbrăcat într-o manta care îi ascunde rănile și care își ia rămas bun de la o mamă, neîndrăznind să-i spună că este așteptat la poartă de un individ misterios, ghidul către lumea de dincolo. Moartea, această prezență constantă în povestirile acestui volum, departe de a fi încetarea definitivă și completă a vieții și, implicit, o etapă tristă, însoțită de durerea sfâșietoare a celor rămași în urmă, membri ai familiei sau prieteni, este fie personificată, fie transformată într-o călătorie fără sfârșit, așteptată cu nerăbdare de cei a căror viață a fost mai mult un chin decât o încântare. Singurul care se teme cu adevărat de trecerea în neființă este balaurul din povestirea Uciderea balaurului, care refuză să moară deși este împușcat de nenumărate ori de vânători, dar nu pentru că ar iubi la nebunie viața, ci pentru că este femelă, iar instinctul o îndeamnă să-și crească și să-și ocrotească puii.
Rând pe rând, povestirile fantastice se succed, se întrepătrund și se încheie apoteotic doar pentru a lăsa loc liber următoarelor povestiri. Unele triste, altele moralizatoare sau răvășitoare, iar câteva de-a dreptul înfricoșătoare, toate povestirile acestui volum sunt o lectură plăcută, în care realitatea se întâlnește cu fantasticul și îl provoacă să demonstreze cine-i mai tare. Arareori am întâlnit un scriitor atât de efervescent și de inventiv, care captează atenția cititorului și o menține trează, stârnindu-i în același timp interesul pentru povestea următoare.
„Există însă o lege secretă conform căreia, dacă un copil se atinge pe ascuns de un lucru aparținând adulților, acest lucru se strică pe loc, și, în chip simetric, dacă e atinsă de adulți, orice jucărie se strică, deși copilul a mânuit-o nemilos luni în șir, fără s-o strice.” (Dino Buzzati, Cele mai frumoase povestiri, p.186)
Magda Lungu, 14 aprilie 2019
Dino Buzzati – Cele mai frumoase povestiri
Editura Polirom, 2013, 300 pagini
Traducere din limba italiană de Mara Chirițescu, Florin Chirițescu și Geo Vasilescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu