⧫ Musashi
În mijlocul lunii septembrie a anului 1600, după furtuna care s-a abătut în rafale peste întreaga câmpie Sekigahara, Matahachi și Takezo, doi supraviețuitori ai cumplitei bătălii dintre seniorii care și-au disputat guvernarea țării, s-au ridicat ajutându-se unul pe altul și, după ce și-au tras sufletul, și-au croit drum încetișor până aproape de dealurile împădurite. Prieteni din copilărie și singurii băieți din familie, Matahachi și Takezo au crescut împreună și au visat de mici să devină samurai, iar lupta seniorilor pentru putere li s-a părut a fi șansa mult așteptată. Plecați din sat cu toate împotrivirile familiei, când au ajuns în tabăra Shimmen, cei doi tineri au avut de înfruntat realitățile unui război la care feciorilor de țărani li se permitea să participe, în cel mai fericit caz, ca simpli soldați. Câteva zile mai târziu uluiți că au scăpat cu viață din măcelul care a răsfirat pe câmpie mii de morți, cei doi băieți s-au ridicat dintre cadavre deciși, Matahachi să se bucure de fiecare clipă, iar Tachezo, să devină cel mai de seamă samurai.
După două zile în care au rătăcit prin păduri și s-au hrănit cu castane sălbatice și frunze comestibile, Matahachi și Takezo au găsit adăpost în magazia de lemne a unei femei cu gusturi costisitoare, văduva unui conducător de tâlhari ucis într-o răfuială între bande și mama unei copile de treisprezece-paisprezece ani, Akemi. Cât timp a stat în curtea văduvei, imun la farmecele celor două femei, Takezo și-a vindecat rănile căpătate pe câmpul de luptă după care a pornit înapoi, către casă. Nu în același fel a procedat Matahachi, care, înnebunit de vorbele mieroase ale gazdei, a rămas să trăiască împreună cu Oko, uitând de logodnica lăsată în satul Miyamoto. Copil găsit și crescut într-un templu de munte, Otsu, logodnica de șaisprezece ani abandonată de Matahachi, ar fi fost singură pe lume dacă nu l-ar fi avut prin preajmă pe Takuan.
Născut în provincia Tajima, Takuan Soho a început să se preocupe de religie de la vârsta de zece ani. Patru ani mai târziu a aderat la grupul Rinzai, apoi, după ce a plecat de acolo, a devenit, pe rând, discipolul unui preot învățat din templul Daitokuji și învățăcelul altor preoți renumiți. Numit stareț prin edict imperial, Takuan a fugit de la templul Nansoji după numai trei zile, preferând să hoinărească prin țară, ca un cerșetor, deși o seamă de generali și de nobili faimoși au încercat de nenumărate ori să-l convingă să se stabilească undeva. Călugăr-călător, Takuan a ajuns în satul Miyamoto la câteva luni după ce Matahachi și Takezo au plecat la luptă și a rămas, de dragul lui Otsu, până când unul dintre cei doi s-ar fi întors acasă. Bun de gură și foarte inteligent, Takuan îl prinde pe Takezo, care, hăituit de tâlharii din satul văduvei Oko și de soldații lui Tokugawa, se predă de bunăvoie călugărului și este închis în castelul Himeji.
După trei ani în care a studiat un munte de cărți, unele în japoneză, altele în chineză, Takezo primește de la Takuan numele de Miyamoto Musashi și pleacă de la castel, hotărât să se dedice învățăturii și disciplinei. Primul popas îl face în munți, unde stă singur un an, apoi coboară la Școala Yoshioka, un dojo recunoscut printre samurai și care dobândise datorită fondatorului său, Yoshioka Kempo, o asemenea faimă, încât numai simpla intrare aici îi făcea pe studenți să fie recunoscuți în lume drept războinici destoinici. Fără un stil anume și fără un maestru, Musashi-Takezo îl învinge pe campionul Școlii, apoi alți trei studenți și lansează provocarea de a se bate cu însuși, Seijuro, Tânărul Stăpân. Uimiți și umiliți că un necunoscut i-a învins la ei acasă, studenții școlii Yohsioka acceptă provocarea, urmând ca peste un an destinul să hotărască cine va învinge și cine va fi învins.
În vreme asta, cât timp Musashi a urmat calea sabiei, iar Takuan pe cea religioasă, Matahachi a trăit cu văduva tâlharului până într-o zi în care, scârbit de el însuși, și-a luat lumea în cap. Cu gândul la Otsu, fosta logodnică, s-a lăsat de băutură și încerca să se lepede de proastele obiceiuri. După cinci ani în care nu făcuse decât să lâncezească, s-a angajat ca zilier la Fushimi.la extinderea parapetului de piatră din jurul castelului. Aici a cunoscut un pictor samurai, muncitor ca și el, de la care a furat actele și punga cu bani după ce asta a fost omorât în bătaie de supraveghetor. Îmbogățit pe nedrept, Matahachi va fi la rândul său jefuit de un alt ticălos, mai mare decât el. Din nou sărac și îmboldit de mamă-sa, Osugi, cea care a început să-l urască pe Musashi din clipa în care tânărul a plecat din sat însoțit de Otsu și de Takuan, Matahachi își propune să se răzbune pe fostul prieten din copilărie, a cărui faimă creștea neîncetat.
Unul laș și delăsător, iar celălalt cinstit și stăruitor, Matahachi și Musashi se întâlnesc de câteva ori, din întâmplare, dar se despart din ce în cem ai străini unul de celălalt. Otsu, fosta logodnică a lui Matahachi, îndrăgostită de Musashi după ce a fost părăsită de Matahachi, rămâne singura legătură vie dintre cei de doi bărbați, dar care se rupe aunci când Matahachi, smintit de gelozie, o răpește și o umilește. Îndrăgostit la rândul său de Otsu, dar temător că pasiunea pentru o femeie l-ar putea îndepărta de calea sabiei, Musashi se zbate ani întregi pentru a afla răspunsul potrivit la nedumiririle sale, în perioadele mai liniștite dintre două lupte pe care le provoacă sau la care este provocat. Din ce în ce mai sigur de sine și mai deprins cu arta războiului, tânărul luptător mai învinge de două ori Școala Yoshioka, apoi o desființează de tot, într-o înfruntare de pomină, omorându-l și pe Genjiro, conducătorul celei de-a patra generații de studenți și ultimul moștenitor al maestrului Yoshioka Kempo.
„A fi curajos nu însemna a fi nemilos și crud. Văzuse deja ce-nseamnă asta. Nu se mai simțea ca un animal, ci ca un om, ca un bărbat curajos care trecuse deja de etapa necugetărilor de adolescent. Viața care îi fusese cruțată trebuia să fue păstrată și prețuită, cizelată și perfecționată.” (Eiji Yoshikawa, Musashi, vol.I, ,p.142)
Magda Lungu, 28 aprilie 2019
(continuare » ... » Musashi, vol. II)
Eiji Yoshikawa – Musashi
Editura Polirom, vol.I-II, 880-664 pagini
Traducere din limba japoneză de Angela Hondru
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu