⧫ Dincoace de paradis
Singurul copil al soților Beatrice și Stephen Blaine, Amory a crescut răsfățar de mamă până la treisprezece ani, apoi abandonat la Minneapolis, la o mătușă, după ce Beatrice s-a îmbolnăvit de nervi. Isteț și pasionat de literatură, doi ani mai târziu, când a fost chemat de Beatrice înapoi, la Lake Geneva, adolescentul de cincisprezece ani i-a cerut mamei permisiunea de a se înscrie la liceul St. Regis', în Conneticut. După alți doi ani și două veri în care a citit enorm, Amory a fost singurul absolvent de la St. Regis', care avea să se înscrie la o altă universitate în afară de mult râvnita Yale. Student la Princeton University la începutul secolului al XX-lea, Amory Blaine ne invită să-l însoțim în America anilor 1900 și să facem cunoștință cu frământările câtorva tineri aparținând generației de aur a jazzului.
Îmbogățit la treizeci de ani prin decesul a doi frați mai mari, brokeri în Chicago, și căsătorit cu Beatrice O'Hara, o tânără educată, fabulos de bogată, pe care a cunoscut-o la Bar Harbor, Stephen Blaine și-a divinizat soția, dar nu a manifestat nici cel mai mic interes pentru Amory, băiețelul cu părul castaniu și ochii mari, născut într-o zi de primăvară și care dovedea, pe măsură ce creștea, o minte ageră și o înclinație pentru hainele extravagante. Respins de tată, copilul s-a atașat imediat de mamă, iar după călătoria de șase ani, împreună cu Beatrice, prin toată America, de la Coronado până în New Mexico, cei doi au devenit inseparabili până când doamna Blaine s-a împolnăvit de nervi. Lăsat la Minneapolis, la treispezece ani, în grija unor rude, și rechemat de Beatrice la moșia de la Lake Geneva, doi ani mai târziu, Amory nu a avut timp suficient nici să se acomodeze cu noua sa familie de împrumut, nici să guste din plin libertatea de a fi nesupravegheat de un adult.
Abia după terminarea liceului St. Regis' și promovarea examenelor de admitere la Princeton University, tânărul de doar optsprezece ani Amory Blaine și-a dat seama îngrozit că este un neadaptat. Coleg și prieten cu frații Holiday, Burne și Kerry, cu care își petrecea majoritatea timpului liber, dar, în același timp, straniu de singur, Amory era departe de a fi mulțumit. Îi lipsea statutul de vedetă câștigat la liceul St. Regis' și care nu se mai lipea de el indifferent ce ar fi făcut. Fundaș în echipa de fotbal a universității, după primele două săptămâni de antrenamente, o luxație la genunchi l-a scos din joc pentru tot restul sezonului și i-a spulberat visul de glorie, apoi, în vara de după anul întâi, a izbucnit războiul. Student mediocru, timid cu colegele și nervos fără a înțelege de ce, Amory Blane a primit în anul al doilea de facultate un rol vacant în distribuția unei comedii, care urma să se joace la clubul Triangle. Încântat de rol și de spectacolele jucate în opt orașe mari, Amory a trecut în extrema cealaltă, schimbând indiferența față de toți și de toate cu exaltarea unui naufragiat pe o insulă pustie la auzul sunetului strident și prelung al sirenei unui vapor.
Înalt, cu puțin sub un metru optzeci, zvelt și sigur pe el a început să-și caute aleasa inimii. Prima fată care i s-a părut a fi suficient de interesantă încât să dea o fugă până la Minneapolis, a fost Isabelle Borge, prietena din copilărie, care poseda acel amestec ciudat de temperament artistic și social întâlnit la femeile de societate și la actrițe deopotrivă. Inteligentă, cochetă și neimpresionată de blazarea studiată a țânărului pus pe fapte mari, Isabelle s-a bucurat de o plimbare și un dans în doi, după care a refuzat să devină iubita de câteva ore a unui colecționar de aventuri. Dezamăgit că n-a reușit să convingă, Amory Blaine s-a întors în campus și a reluat petrecerile cu discursuri interminabile, stropite cu alcool din belșug și terminate, de câteva ori, cu accidente sau cu tragedii cu urmări grave.
Privită prin ochii tânărului de doar nouăsprezece ani, care o trăiește din plin, viața studențimii americane a anilor 1900 nu diferă fundamental de cea a studenților altor epoci. Distracțiile și tentațiile există, visurile sunt mari, iar dezamăgirile pe măsura așteptărilor. Întristat de decesul ambilor părinți, uimit de descoperirea că fabuloasele lor averi au fost risipite în investiții prost gândite, care l-au lăsat lefter, și șocat de moartea Monsignorului Darcy, un bărbat care i-ar fi putut fi tată în locul celui al cărui nume l-a purtat, Amory Blaine regretă, pe de o parte, tinerețea risipită, dar pe de altă parte, se bucură că a reușit să se înțeleagă pe sine suficient de bine încât să se știe pregătit pentru anii maturității ce vor urma.
„Fixându-și butonii de manșetă, și-a dat seama că se bucura de viață cu o intensitate pe care probabil că n-avea s-o mai cunoască niciodată. În lumina propriei sale tinereți, totul părea glorios. Reușise, cot la cot cu cei mai buni oameni ai promoției sale de la Princeton.” (F. Scott Fitzgerald, Dincoace de paradis, p.114)
Magda Lungu, 17 martie 2019
F. Scott Fitzgerald – Dincoace de paradis
Editura Polirom, 2013, 348 pagini
Traducere din limba engleză de Virgil Stanciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu