⧫ Conjurația imbecililor
Capodoperă literară nerecunoscută de editurile care au refuzat să publice un manuscris atât de bizar, Conjurația imbecililor este romanul unui tânăr de 30 de ani, oarecum simpatic, și a mamei sale, o femeie antipatică și semialcoolică, pe care o doare în cot, la propriu pentru că are artrită, de gloria literară visată de singurul ei băiat. Obligat să-și caute un loc de muncă, după ce a fost cocoloșit de mamă o viață întreagă cu mâncărici și prăjiturici, Ignatius se trezește la realitate, într-o lume pe care o privește cu superioritate, o critică cu vehemență și încearcă să o schimbe provocând un balamuc gigantic.
Fost student la Litere și pasionat de literatură, Ignatius l-a citit pe Boethius și s-a convins că este un scriitor cu har, neferici și sărac pentru că altfel nu ar fi fost scriitor. Intelectual, ideolog, hrănaci și leneș, după terminarea facultății, Ignatius nu și-a căutat o slujbă bună, ci a preferat să își împartă timpul între plăcerea de a scrie pe niște foi pe care le arunca din comoditate sub pat și bucuria de a viziona toate filmele nou apărute la cinematograf, pe care le comenta la nesfârșit, veșnic nemulțumit de subiect sau de interpretarea actorilor. Răsfățat de doamna Reilly cu mese copioase și nederanjat de nimeni, Ignatius s-a complăcut într-un cocon matern din care a evadat rar, numai în zilele în care s-a simțit obligat să răspundă scrisorilor fostei prietene din facultate, Myrna Minkoff, o activistă emancipată, care l-a iubit platonic câteva semestre, apoi a dispărut din oraș și a mai reapărut, când și când, cu o chitară aruncată neglijent pe umăr și la fel de provocatoare.
Fanfaron și arogant, Ignatius a iubit-o pe Myrna Minkoff în felul lui și a continuat să o iubească și după ce fata a plecat din New Orleans, dovada fiind corespondența asiduă în care, după ce îi răspundea pe măsura atacurilor ei verbale, își domolea penița ascuțită și schimba tonul, încercând să o impresioneze cu titlurile cărților citite sau cu subiectele articolele scrise și împrăștiate neglijent pe dușumea. Deși neplanificat și traumatizant, accidentul care le-a făcut praf mașina familiei și șantajul emoțional al doamnei Reilly care de-abia aștepta un motiv să-l trimită la muncă, a însemnat pentru Ignatius un nou început în relația lui ciudată cu Myrna Minkoff. Din nefericire, după două slujbe căpătate din mila anjagatorilor și pierdute din cauza indolenței angajatului, în încercarea lui disperată de a tergiversa găsirea unui loc de muncă, Ignatius Reilly va fi prins în ițele încurcate ale unei rețele de distribuție a fotografiilor și filmelor pornografice. Fără ajutorul mamei, care între timp și-a găsit un prieten și a început să aibă viață socială, Ignatius va gafa grosolan și va ajunge la un pas de a fi internat la casa de nebuni.
Imbecilul perfect, pardon, inadaptatul modern Ignatius Reilly, un personaj grobian care stârnește hohote de râs, apoi inspiră milă, este înconjurat de o pleiadă de personaje secundare, la fel de inadaptate ca și el. Mancuso, un agent de poliție luat în râs de toți colegii de la secție, bătrânul Robichaux, un domn bogat, sătul de singurătate și preocupat de găsirea unei partenere, Santa Battaglia, mătușa polițistului și Cupidonului amorezilor, sinistra domnișoară Lee și negrul Jones sunt doar câteva dintre personajele fabuloase, dar extrem de naturale, ale unui roman în care homosexualitatea, prostituția, ignoranța și umilința sunt piese ale unui singur puzzle, cel al decadenței umane. Tragicomedie savuroasă, publicată postum, în 1980, la insistențele mamei autorului, Conjurația imbecililor a primit în anul 1981, Premiul Pulitzer pentru ficțiune, iar John Kennedy Toole, autorul ei, scriitorul care s-a sinucis la 32 de ani, pe 26 martie 1969, este considerat astăzi, un clasic al literaturii contemporane.
„Așa cum v-am spus în fasciculele anterioare, rivalizam cu poetul Milton petrecîndu-mi tinerețea în izolare, meditînd și studiind pentru a-mi perfecționa darul scrisului, așa cum făcea și el. Dar necumpătarea cataclismică a mamei mele m-a aruncat în lume, în modul cel mai violent cu putință.” (John Kennedy Toole, Conjurația imbecililor, p.118)
Magda Lungu, 19 mai 2018
John Kennedy Toole – Conjurația imbecililor
Editura Polirom, 2012, 452 pagini
Traducere din limba engleză de Lidia Ionescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu