⧫ Băiuțeii
Cu nostalgie, cu umor și cu o umbră de regret că anii copilăriei s-au dus și nu se vor mai întoarce niciodată, doi scriitori maturi, frați buni, își deapănă amintirile într-un duet literar în care Filip, fratele cu 11 ani mai mare, este cel care dă tonul și dreptul la replică fratelui mai mic. Fără a se lăsa intimidat de diferența de vârstă și de sarcasmul blajin al fratelui mai mare, Matei, mezinul, îi răspunde prompt și ghiduș, reformulând amintirile lui Filip din punctul lui de vedere sau adăugând amănunte care au fost șterse de ani sau trecute cu vederea. Din ce în ce mai atractivă pe măsură ce amintirile celor doi scriitori sunt pasate, ca o minge, de la unul la altul, acestă miuță literară dintre Filip și Matei stârnește zâmbete nostalgice, dar și doruri de părinți, de bunici și de jocul copilăriei.
Al doilea născut în familia Florian, îndrăzneț și pus pe șotii, Matei debutează în volum, dar nu de unul singur, ci împreună cu toți prietenii din Drumul Taberei, colegi de grădiniță, care l-au așteptat cândva, așezați în semicerc, pe scăunele și cu mâinile la spate, să le spună o poveste. Prea mic atunci și intimidat de tăcerea lor cuminte, Matei nu și-a găsit cuvintele potrivite, iar peste 19 ani, agățat de bara unui troleibuz, și-a amintit de copii, de Bau-Bau, de echipa de fotbal preferată de blocatarii din Băiuți și de Coșuță, băiețelul timid și prostănac, care s-a jurat că l-a văzut pe Cristos zburând. La cinci ani și jumătate, Matei l-a cam trântit pe Coșuță pentru că nu-i mai tăcea gura, puștiul l-a pârât verișorului mai mare, iar de la bătaia promisă de gașca înfuriată, cel care l-a salvat pe Matei a fost Filip. Amuzat de primul ineluș din lanțul amintirilor depănate de fratele mai mic, Filip se simte mândru că l-a salvat pe Matei de cinci puști și-o snopeală promisă în anul în care Cristos zbura pe înserat, pe deasupra acoperișurilor, și, mărinimos, nu intervine cu nimic în poveste lăsând-o exact așa cum a fost spusă.
În schimb, ca o apreciere a curajului lui Matei care a recunoscut că i-a fost teribil de frică atunci, Filip se întoarce în timp și retrăiește un episod care l-a durut atât de mult, încât nu l-a uitat niciodată. Elev într-a treia la școala din cartier, nonconformistul Filip își purta geanta pe urmăr și pletele în vânt, într-o epocă în care regulamentul impunea uniforme și uniformizare. Singurul pletos dintr-o școală în care băieții aveau părul scurt sau erau tunși zero, elevul Filip dintr-a treia a fost îngăduit la ore până într-o zi în care, într-un moment de enervare profesorală, învățătoarea Cîsu l-a certat că nu știe să rezolve unui exercițiu la matematică, iar drept pedeapsă, l-a trimis la tuns. Matei încă nu se născuse când Filip a fost obligat să se tundă și pentru a mai îndulci puțin regretul de a nu-l fi văzut cu părul lung, fratele cel mare alunecă pe toboganul cu povești până la Știm și Ștam, eroii din borcanul de muștar și tovarășii de nădejde ai copilăriei lui Matei. Doar că, trecând la nivelul următor, de la blânda istorisire la ironie fină și sarcasm moderat, Filip îl provoacă pe Matei să țină pasul și să-i răspundă pe măsură. Iar de aici, începe joaca, miuța literară adorată de jucătorii de același calibru.
Foarte bine gândită și provocatoare doar atât cât să nu rănească, tactica lui Filip de a stârni confesiuni pentru a se putea el însuși elibera de monștrii ascunși sub patul din Drumul Taberei este demnă de un frate mai mare. Tatăl inginer, plecat pe șantier sau încurcat în amoruri clandestine care l-au ținut departe de famillie divorțul părinților, un tată vitreg scorțos și un frate Mircea vitreg, suferințele și decesul bunicului, topit de un cancer pulmonar, sunt doar câteva dintre rănile pe care Filip și le-a vindecat singur și de care l-a ferit, așa cum s-a priceput el mai bine, pe Matei. Cu un deceniu și un an mai mare decât bebelușul pe care l-a adorat din ziua în care s-a născut, Filip s-a maturizat înainte de vreme, de dragul lui Matei, asumându-și rolul de frate mai mare, apoi de tată, apoi iar de frate mai mare pentru mogâldeața care și-a trăit copilăria din plin, departe de lumea dezlănțuită a adulților. Fără a se fi considerat vreodată un erou, protector, discret, sensibil și galant, Filip își va primi răsplata cuvenită la timpul potrivit, retrăind împreună cu Matei mare și cu har de povestitor, o altfel de copilărie, dacă nu pe deplin fericită, măcar vindecată.
„Problema este întotdeauna cu frații mai mari. Nu că ei ar avea ceva cu minunile noastre, le-ar privi cîș sau mau știu eu ce, ci, pur și simplu, le vine mai greu să înțeleagă. Iar dacă au cu 11 ani mai mult, atunci chiar că trebuie să te oprești, să le explici totul frumos și clar, astfel încît, pe viitor, să eviți orice surpriză.” (Filip Florian, Matei Florian, Băiuțeii, p.47)
Magda Lungu, 20 mai 2018
Filip Florian, Matei Florian – „Băiuțeii”
Editura Polirom, 2012, 240 pagini
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu