⧫ Colecționarul
Îndrăgostit în secret de o fată cu care nu schimbase nici măcar două vorbe, un tânăr funcționar, angajat al Primăriei, s-a frământat săptămâni în șir încercând să găsească o ocazie prielnică de a-și cunoaște aleasa, iar un premiu substanțial câștigat la Pronosport i s-a părut a fi numai bun pentru a-i demonstra studentei la Arte Frumoase că el, băiatul sărac îmbogățit peste noapte, îi poate îndeplini toate capriciile. Urzind un plan diabolic, Ferdinand o răpește și o sechestrează pe Miranda nutrind speranța că tânăra îi va înțelege, îi va ierta pentru gestul absurd și vor trăi împreună povestea de dragoste atât de mult visată.
El și Ea
Blondă, cu un păr superb și lung până în talie, subțirică și delicată, Miranda Grey câștigase o bursă de studii și plecase la Londra la scurt timp după ce Ferdinand o remarcase dintr-o privire aruncată, printre dosare și registre, pe geamul mai mult înalt decât lat al primăriei. În primele zile după ce a zărit-o pe stradă, Ferdinand a încercat zadarnic să-i dea de urmă, iar vestea plecării Mirandei în alt oraș, aflată din ziarul care publicase știrea cu bursa câștigată de o studentă la Arte, l-a întristat și i-a dat de gândit. Colecționar de fluturi rari sau exotici, Ferdinand a văzut în Miranda un exemplar rar și atât de splendid încât simțea nevoia să o aibă pentru a-și limpezi privirile și a-și delecta celelalte simțuri. Cu sufletul plin de o dorință nebună și cu o învălmășeală de gânduri în cap care i-au răpit odihna, Ferdinand a început să viseze cu ochii deschiși la clipa în care îi va mărturisi fetei tot ce simțea, iar ea, uimită și plăcută impresionată, ar fi recunoscut în el bărbatul pe care îl așteptase o viață.
Nebun de fericire ori de câte ori retrăia scena destăinuirilor reciproce, Ferdinand mai visa că îi va oferi Mirandei și cel mai scump inel, o casă cochetă și alte mici nimicuri care ar fi făcut-o atât de fericită încât să îi rămână alături pentru totdeauna. Jucător la Pronosport din săptămâna în care a împlinit 21 de ani, Ferdinant și-a văzut visul cu ochii atunci când a aflat că a câștigat premiul cel mare. Bogat și disperat să câștige afecțiunea Mirandei, colecționarul își va cumpăra o casă în apropierea Londrei, va amenaja în pivniță o cameră special și va răpi fata din fața unui cinematograf ca un adevărat profesionist, maniac al detaliilor și obsedat de succesul misiunii lui imposibile și aberante. În următoarele două luni, zi după zi, Ferdinand va încerca în fel și chip să îi intre în voie Mirandei, să o convingă de intențiile lui bune și de sentimentele curate pe care i le poartă, dar va ajunge să o urască descoperind în femeia visurilor lui o tânără inteligentă, îndrăgostită de artă și de un alt bărbat, dispusă să încerce orice pentru a-și redobândi libertatea și demnitatea.
Ea și El
Șocată în primele zile de ce i se întâmplă, Miranda îl va privi pe tânărul colecționar ca pe un nebun disperat, incapabil să înțeleagă că oamenii și fluturii sunt specii diferite. Isteață, după câteva conversații în care își va da repede seama că este prizoniera unui bărbat timid, incult și cu ceva probleme psihice, Miranda va încerca să evadeze dovedind un sânge rece și o inventivitate ieșită din comun. În paralel cu încercările disperate de a-și recăpăta libertatea, Miranda va desena și va ține un jurnal în care va scrie toate grozăviile prin care a trecut în speranța că cineva, cândva, va descoperi în persoana colecționarului, un om bolnav, trist și neînțeles, lipsit de o familie protectoare și de prieteni care l-ar fi putut ajuta să înțeleagă că respectul nu se impune, iar dragostea nu se stârnește cu premii câștigate la Pronosport.
Înnebunită de frica maniacului, dezolată că nu primește niciun ajutor din partea prietenilor sau a poliției care nu avea nicio pistă deși fusese anunțată de dispariția unei persoane, Miranda va reuși să supraviețuiască în închisoarea improvizată într-o casă izolată de pe 14 octombrie până la jumătatea lunii decembrie în care, bolnavă de pneumonie și slăbită de luptele necâștigate împotriva nebunului, se va sfârși chinuită de un dement care, deși a văzut că fata abia mai respiră, a refuzat să cheme un medic sau ambulanța. Surprins de decesul pe care nu-l anticipase, Ferdinand Clegg va ascunde trupul neînsuflețit, iar după câteva zile de spaimă și regrete că victima murise, nicidecum pentru fapta lui pe care n-a considerat-o greșită, colecționarul va căuta o nouă victimă, tot blondă și la fel de tânără ca femeia pe care tocmai o omorâse.
Romanul cerșetorului de iubire
Roman de debut al scriitorului John Fowles, Colecționarul, un triller psihologic cu un sfârșit trist care se dovedește a fi doar un alt început, este cu atât mai interesant cucât povestea este spusă din două perspective: cea a torționarului nepriceput să se înțeleagă pe sine, dar foarte calculat în acțiunile sale, și cea a artistei inteligente care, vorbind cu nebunul, descoperă în persoana celui care a sechestrat-o, un bărbat limitat care, nereușind să convingă sau să măcar să impresioneze o doamnă prin educație și cultură, se impune bădărănește, șantajând, cumpărând și abuzând de un statut social câștigat la Pronosport și de avantajul celui mai puternic. Oglindirea celor două personaje în două capitole diferite subliniază teribilismul sociopatului și groaza victimei, iar oglindirile sociale, morale și artistice ale unor lumi atât de diferite, sunt impresionante și desăvârșit evidențiate.
„Știu prea bine ce reprezint pentru el. Un future pe care și-a dorit întotdeauna să-l prindă. Îmi amintesc (chiar prima oară cînd l-am întîlnit) că G.P. îi numea pe colecționari cele mai cumplite dintre toate animalele. Se referea, bineînțeles, la colecționarii de artă. (…) Tendința lor e anti-viață, anti-artă, anti-tot.” (John Fowles, Colecționarul, p.134)
Magda Lungu, 31 martie 2018
John Fowles – „Colecționarul”
Editura Polirom, 2011, 328 pagini
Traducere de Mariana Chițoran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu