⧫ Pădurea norvegiană
Ajuns de câteva minute în Hamburg după un zbor îndelungat și obositor, un bărbat de treizeci și șapte de ani a tresărit la primele acorduri ale unei melodii revărsate din plafonul uriașului Boeing 747 care-și oprise motoarele și aștepta debarcarea pasagerilor. Auzită cândva, demult, melodia i-a răscolit toate amintirile și l-a purtat pe Watanabe înapoi în timp, în anii în care a învățat că se poate iubi de la început până la capătul vieții și dincolo de ea.
Cu optsprezece ani în urmă, după terminarea liceului, Watanabe s-a înscris la facultate și s-a simțit de atras de un coleg cu care discuta la nesfârșit despre muzică și literatură. Înstărit și cu doi ani mai mare, Nagasawa a umplut golul lăsat în urmă de pierderea lui Kizuku, fostul coleg de liceu și singurul prieten cu care Watanabe a împărțit bunele și relele unei copilăriii stranii. Singuratic și introvertit, cititor pasionat al romanelor scrise de Thomas Mann și Scott F. Fitzgerald, Watanabe, nu s-a simțit niciodată în largul lui printre colegii de vârste apropiate, iar Kizuku a fost puntea de legătură dintre literatură și realitate. Ieșirile lor împreună, doar ei doi sau însoțiți, când și când, de drăgălașa Naoko, transformate în dezbateri ale romanelor terminate de curând, i-au stârnit lui Watanabe curiozitatea de a ști mai multe și de a înțelege mai bine. Prieteni din mici, Kizuku și Naoko au crescut împreună, iar prietenia lor caldă și sinceră, lipsită de ascunzișuri, începuse să se transforme într-o primă iubire și s-ar fi transformat dacă Kizuku ar fi ales să trăiască.
Fără să-și fi avertizat în niciun fel iubita sau cel mai bun prieten, Kizuku și-a pus capăt zilelor în ultimul an de liceu lăsând în urma lui niște părinți distruși și o mulțime de întrebări fără răspuns. Însingurată și răscolită de dispariția fulgerătoare a celui mai apropiat prieten, Naoko a căutat alinare în brațele lui Watanabe, dar n-a reușit să găsească acolo puterea de a merge mai departe. După plecarea lui Watanabe la facultate, Naoko s-a prăbușit într-o lume bântuită de amintiri și regrete, a început să audă voci și s-a izolat într-un sanatoriu de boli mintale sperând că într-o zi se va face bine și se va putea întoarce la viață. Fără să aibă habar de suferințele fragilei Naoko, Watanabe și-a continuat studiile împărțindu-și puținul timp liber rămas între discuțiile cu Nagasawa și plimbările cu Midori, o colegă de facultate de care s-a apropiat pe negândite. Imprevizibilă, sinceră și pusă pe șotii, Midori a reușit să-și facă un pic de loc în sufletul lui Watanabe, dar nu a putut șterge urmele lăsate de gingășia lui Naoko. Aflând de locul în care a fost internată iubita prietenului din copilărie, Watanabe a pornit să o caute și doar privind-o s-a simțit inundat de o dragoste de care a știut că nu va avea parte. Când mai bine, când foarte rău, Naoko va oscila între liniște și zbucium și nereușind să-și mai revină îl va urma în moarte pe Kizuku lăsându-l pe Watanabe buimăcit de încă o sinucidere.
Distrus din nou după ce-și revenise cu greu în urma tragediei din liceu, singur, fără Nagasawa care a abandonat studiile și presat de Midori care și-ar fi dorit ceva maim ult decât o simplă aventură cu un coleg, Watanabe va părăsi capitala și va hoinări la întâmplare, dintr-un oraș în altul, încercând să găsească ceva sau pe cineva de care să se agate pentru a putea merge mai departe. După câteva luni de călătorit fără țintă și fără niciun scop, se va întoarce la Tokio golit de gânduri negre și cu amintirile puse deoparte, într-un colț de suflet la care spera că nu va mai fi obligat să ajungă. Întâlnirea cu fosta colegă de cameră a lui Naoko, pacientă și ea la sanatoriul de boli mintale, îl va ajuta pe Watanabe să înțeleagă ce mult înseamnă pentru el Midori și va relua relația cu colega de facultate încercând să-și refacă, din cioburi, un nou început al unei alte vieți. Fără ca măcar să-și fi imaginat vreodată, câteva note alte unei melodii pe care o credea uitată îi va aduce aminte întrega poveste a unor ani în care a iubit și-a suferit cât pentru o întreagă viață.
Scris sub amenințarea unui destin nefast, imposibil de controlat, Pădurea norvegiană este mai mult decât o poveste de dragoste dintre un tânăr pasionat de literatură și fosta iubită a celui mai bun prieten din copilărie. Dramatic și profund, romanul urmărește îndeaproape trăirile cele mai intense ale personajelor, răspunde câtorva întrebări existențiale referitoare la prietenie, iubire și moarte și exemplifică amănunțit multitudinea de factori, mai ales umani sau, care au schimbat destine sau au curmat ale vieți. Vinovate fără nicio vină, victime ale împrejurărilor, toate personajele lui Murakami încearcă cu disperare să-și găsească un punct de echilibru, o persoană, un gând, o trăire, o clipă sau o melodie a Beatles-ilor de care să se prindă pentru a se putea ridica din abis către lumină. Câteva dintre ele, puține, vor reuși să se salveze, iar reușita lor va însemna triumful vieții asupra morții, un câștig cu mai mult valoros decât un final fericit de poveste.
„Când te trezești în beznă, singurul lucru pe care-l poți face este să închizi ochii și să încerci să te obișnuiești cu întunericul.” (Haruki Murakami, Pădurea norvegiană, p.309)
Magda Lungu, 28 ianuarie 2018
Haruki Murakami – „Pădurea norvegiană”
Editura Polirom, 2011, 360 pagini
Traducere din limba japoneză: Angela Hondru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu