⧫ Minunata lume nouă
Scris în anul 1926, în urma unei scurte vizite la o fabrică din Statele Unite, distopia lui Aldous Huxley accentuează schimbarea dramatică a lumii sub influența revoluției industriale. Îngrozit de linia de asamblare automată descoperită în fabrică, autorul își imaginează o altă lume, o minunată lume nouă, în care oamenii, la fel ca mașinile, vor fi produși pe bandă rulantă și nu născuți, ca până atunci, dintr-o pereche de adulți formată dintr-o femeie și un bărbat.
Manifest împotriva consumului exagerat de bunuri materiale în defavoarea dezvoltării intelectuale a populației, romanul lui Huxley este plasat în secolul al șaptelea numărat din anul în care mintea unui savant genial a născocit un experiment de proporții gigantice. Bazându-se pe o filosofie care ar fi garantat fericirea absolută a fiecărui individ a noii lumi, savantul Ford a împărțit întreaga populație în membri alfa, beta, delta și epsilon, categorii predestinate, condiționate în centrul de incubație să respecte un set de reguli corespunzătoare grupului lor. Zecile sau chiar sutele de ovule recoltate săptămânal și inseminate artificial, depuse în incubatoare în care li se asigura temperatura optimă de dezvoltare până la stadiul de embrion, alimentate artificial până ce atingeau vârsta de bebeluș și crescute apoi în creșe speciale, înlocuia lună de lună și an după an, o populație considerată învechită și necivilizată din care mai rămăsese o amintire, doar câteva exemplare umane originale, sălbăticite și nemodificate genetic, care-și duceau traiul într-un sătuc izolat cunoscut lumii noi sub denumirea de Rezervația Malpais.
Indusă în primii ani de viață ai umanoizilor crescuți în incubatoare, fericirea obligatorie, scopul principal al lumii noi, era păzită cu strășnicie și la vârsta adultă și indusă cu ajutorul unor pilule care, odată înghițite, eliminau orice indispoziție sau durere care ar fi tulburat liniștea pașnicilor indivizilor. Lipsiți de orice fel de tentanții, umanoizii lui Ford, de la inteligenții alfa până la tâmpițeii epsilon, creați pentru un anume scop, munceau selectiv, se împerecheau după cum le era voia și trăiau amestecați, condiționați de mici să le placă tot ce erau obligați să facă. Înterzise cu desăvârșire sau înlocuite cu un surogat grotesc, artele și iubirea, cele mai umane manifestările ale fostei civilizații, au abrutizat în câteva generații o întreagă societate transformând-o într-o masă amorfă care se îndrepta, umăr la umăr, spre unicul final. În toată această armonie aberantă, doi tineri alfa diferiți de semenii lor, Bernard Max și Helmholtz Watson, au început să se apropie conștietizând că sportul, femeile și distracțiile le sunt insuficiente și că-și doresc altceva. Discutând permanent despre emoții și senzații, subiecte ce ambilor li se păreau inepuizabile și prea puțin explicabile, Bernard și Helmholtz ajung, din una-n alta și la Rezervația Malpais. Curios și dispus să experimenteze, Bernard va porni către sătucul sălbaticilor și va descoperi acolo, o lume interzisă și un cuplu mamă-fiu pe care îl va lua cu el, la întoarcere din mica lui aventură.
Dorința tânărului John, fiul-cel-sălbatic, de a-l însoți pe Bernard Marx în civilizația lumii noi, este momentul în care cele două lumi, cea reală și cea ideală, se ating și se resping ca două entități independente și fără nimic în comun. Sălbaticii, John și mama lui, Linda, surprinși de ce găsesc în lumea civilizată, nu-și vor dori să facă parte din ea, nu le va plăcea, o vor consideră absurdă și inumană. Civilizații, Bernard și iubita lui Lenina, indivizi ai noii lumi, nefericiți fără a ști din ce cauză, vor fi uimiți de reacțiile celor doi, dar nu vor fi capabili să le înțeleagă. Dialogurile dintre Bernard și John, apoi dintre Controlor și John, puțin filosofice, gândurile lor exprimate în cuvinte și trăirile lor intense, diferite în funcție de lumea din care fac parte, sunt pline de semnificații care ating subiecte delicate cum ar fi libertatea individului, fericirea, suferința și, mai presus de toate, iubirea dintre oameni. De-a lungul discuțiilor dintre John și cei doi reprezentanți ai lumii noi, Bernard și Controlorul, minunata lume nouă minuțios proiectată de Ford și desăvârșit contruită în șase sute de ani de urmașii urmașilor lui, este efectiv anulată de un sălbatic, unul singur, John, hotărât să nu aparțină unui întreg perfect și fericit, dar lipsit de provocări, de imprevizibil, de speranțe și de iluzii chiar dacă ele vin la pachet cu frământări și suferințe. Până la urmă viața, cea reală, nu ideală sau trăită într-o societate distopică, e un amestec de fericire și nefericire, în proporții schimbătoare de la o zi la la alta, iar acest balans surprinzător ne obligă să ne menținem echilibrul și ne împinge către un mâine care nu știm dacă va fi mai bun sau mai rău decât un azi, dar, cu siguranță, va fi diferit.
”Acolo unde sînt războaie, unde oamenii sînt dezbinați în convingerile sau atașamentele lor, unde apar ispite cărora trebuie să li se împotrivească, lucruri îndrăgite care trebuie obținute ori apărate prin luptă – acolo, evident, capătă oarecare sens noblețea și eroismul. Dar azi nu mai avem războaie.” (Aldous Huxley, Minunata lume nouă, p.252)
Magda Lungu, 27 ianuarie 2018
Aldous Huxley – ”Minunata lume nouă”
Editura Polirom, 2011, 276 pagini
Traducere din limba engleză: Suzana și Andrei Bantaș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu