⧫ Uciderea Comandorului. Metafora se schimbă
După ce, în primul volum, (Haruki Murakami, Uciderea Comandorului, vol.I / O idee își face apariția) i-am cunoscut pe cei doi vecini din munți, domnul P., tânărul pictor japonez, și misteriosul domn Menshiki, le-am ascultat poveștile incredibile de viață și am asistat la eliberarea Comandorului din fântâna de lângă templul budist, aventura continuă…
Aidoma cu personajul din Moartea Comandorului, tabloul pictat de celebrul Tomohiko Amada și ascuns în podul casei, printre vechituri, arătarea eliberată din fântână de cei doi vecini curajoși a dispărut, la fel de straniu cum a apărut, în ziua în care pictorul i-a înlesnit misteriosului domn Menshiki, o întâlnire cu Marie Akikawa, copila de treisprezece ani pe care miliardarul o bănuia că ar fi fiica lui biologică. Elevă la cursul de pictură a domnului P., fetița primise cu bucurie propunerea de a-i fi model profesorului de la școală, fără să bănuiască nicio clipă că ar putea exista și un alt motiv, ascuns, altul decât pasiunea comună pentru culori și portrete. Isteață și neprefăcută, Marie s-a mirat de vizita neașteptată a musafirului de pe cealaltă culme taman în mijlocul ședinței de pictură, dar după o conversație relaxată și câteva zâmbete, a acceptat invitația de a-l vizita în duminica următoare, la el acasă, în vila imensă de dincolo de vale, împreună cu mătușa care a fost impresionată de eleganța și prestanța bărbatului cu părul alb ca neaua, care a lăsat-o să se urce la volanul mașinii lui luxoase și i-a oferit cheile cu o nonșalanță de care nu l-ar fi crezut în stare.
După vizita de la sfârșitul săptămânii, impresionată de opulența vilei miliardarului, Marie se va strecura în casa pictorului și îi va povesti profesorului, despre terenul ei de joacă. Uimit să descopere că eleva lui preferată, o fetiță timidă și tăcută la școală, bântuie noaptea prin munți și cunoaște toate cărările, mai ales cele neumblate de oameni, profesorul se va speria îngrozitor când va afla, după câteva zile, că Marie a dispărut de acasă iar mătușa și domnul Menshiki, neștiind unde să o mai caute și fără nimic scris din partea fetei, câteva rânduri care i-ar fi putut justifica plecarea bruscă sau fuga, au anunțat poliția. Disperat că nu-i vine nicio idee salvatoare, pictorul va implora fantoma Comandorului să îi arate cum poate da de urma copilei. Fără nazuri sau pozne, mai iute decât ai rosti cuvântul idee, micuțul Comandor a apărut din senin și i-a șoptit profesorului că, peste câteva ore, va promi un telefon, iar de va voi să mai vadă vreodată fetița, ar fi bine să accepte invitația pe care o va primi, indiferent de cât de inoportună va fi să fie.
Ca un făcut, telefonul mobil vas una pe neașteptate, iar vocea prietenului Masahiko Amada îl va invita pe profesor să-l însoțească într-o vizită scurtă, la sanatoriul unde era internat Tomohiko Amada, tatăl lui Masahiko, proprietarul casei de lemn în care locuia tânărul Pictor și autorul celebrului tablou Moartea Comandorului. Neliniștit, tânărul își va însoțiți prietenul într-o ultimă vizită a bătrânului moribund, iar în salon, va avea parte de o experiență stranie. Rămas singur cu bătrânul, după ce Masahiko a promit un apel și a fost nevoit să părăsească de urgență sanatoriul, tânărul pictor va fi forțat să îl ucidă pe Comandor pentru a-l putea elibera pe Față-Lungă, o metaforă care îi va arăta drumul dinspre ființă spre neființă și îl va ajuta să înțeleagă, împotriva logicii, și să accepte, cu toată neînțelegerea, moartea surioarei lui mai mici, motivul divorțului de fosta soție și obsesia miliardarului de a fi aproape de Marie, fetița pe care o adora, simțind că este fiica lui biologică.
Două două zile în care n-a mai știut de el, profesorul se va trezi în fântâna adâncă din propria lui curte și va fi salvat, culmea, chiar de miliardarul care traversa valea, grăbit să-l anunțe că Marie e teafără și că s-a întors, după trei zile de disperare, acasă. Amăgindu-și mătușa că nu-și amintește nimic din ultimele zile, Marie îi va povesti profesorului, singurul în care avea încredere, cum a răzbit-o curiozitatea, s-a furișat în vila miliardului prin pasajul secret, dar, nereușind să mai iasă, a stat ascunsă printre hainele fostei lui soții până când i s-a ivit ocazia să se strecoare afară, fără a fi văzută de domnul Menshiki sau de altcineva. Amuzat de năzbâtia copilei, profesorul va păstra secretul dispariției ei, ba mai mult, înduioșat de afecțiunea ei caldă și sinceră, va relua legătura cu fosta soție, însărcinată în ultima lună, cu o fetiță care, sfidând logica, ar fi putut fi fetița lui.
„Zidurile se construiesc ca să-l protejeze pe om. Să-l protejeze de inamici sau de intemperii. Dar uneori sunt făcute cu scopul de a-l ține captiv între ele. Zidurile înalte și masive te fac să te simți neajutorat. Au un puternic impact vizual și psihic. Unele sunt înălțate chiar în acest scop.” (Haruki Murakami, Uciderea comandorului, vol.II / Metafora se schimbă , p.200)
Magda Lungu, 28 ianuarie 2023
Haruki Murakami – „Uciderea Comandorului”, (vol. ✶ - ✶✶)
✶ ✶ Metafora se schimbă
Editura Polirom, 2022, 456 pagini
Traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina
———— ❖—————————
———— ❖—————————
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu