⧫ Uciderea Comandorului. O idee își face apariția
În prag de divorț, după o hoinăreală de mai bine de o lună și jumătate, fără țintă și fără oprire, un pictor japonez de 36 de ani primește din partea unui prieten o ofertă de nerefuzat. Casa în care a locuit tatăl acestuia, rămasă fără stăpân după ce bătrânul, singur și bolnav, a fost internat într-un azil, avea o nevoie disperată de un chiriaș care să o păzească și să o întrețină. Încântat peste măsură, pictorul s-a mutat în casa bătrânului gândindu-se că este locul potrivit pentru a lua viața de la capăt. După primele zile în care nu s-a întâmplat nimic, un tablou descoperit în podul casei, un vecin misterios și sunetul unui clopoțel care se auzea numai noaptea îi vor complica viața mai mult decât o făcuse fosta soție și toate modelele portretelor pe care le pictase.
Pictor talentat, dar fără comenzi și expoziții, eroul nostru fără nume, pe care am să-l numens domnul P, și-a cunoscut soția cu puțin înainte de a împlini 30 de ani și s-a îndrăgostit instantaneu de privirea ei limpede, la fel de intensă cu cea a surorii lui mai mici, o fetiță cu o inimioară bolnavă, care a bătut 12 ani cum a putut, iar când n-a mai putut, s-a oprit. Fascinat de strălucirea ochilor lui Yuzu, tânărul i-a desenat chipul în creion, apoi a invitat fata la câteva plimbări în doi, iar după jumătate de ani au devenit soț și soție, spre stupoarea prietenilor comuni și fără acordul părinților fetei care nu și-au dorit un ginere artist, boem și sărac. În ciuda tuturor, căsătoria celor doi tineri a mers ca pe roate 6 ani și ar mai fi mers dacă Yuzu nu l-ar fi anunțat, din senin, că vrea să divorțeze.
Fără niciun avertisment și fără un motiv concret care să justifice o hotărâre atât de bruscă, domnul P s-a simțit trădat. Mai ales că abandonase pictura în favoarea portretelor care îi aduceau un venit mic, dar stabil, cu care contribuia la cheltuielile lunare ale modestei lui familii. Năuc în urma loviturii primite, domnul P a pornit într-o călătorie fără destinație, pentru a-și limpezi gândurile și a decide ce drum să aleagă. Întâmplarea a făcut ca mașina să-i rămână în pană și tot întâmplarea i l-a scos în cale pe Masahiko Amada, prietenul din facultate care i-a oferit casă și masă în vila din munți, fosta locuință a tatălui său, un pictor renumit pentru tablourile pictate în stil nihonga. La câteva luni după ce s-a mutat în casa din pădure, domnul P a descoperit în pod un tablou ciudat. Intitulat Moartea Comandorului, tabloul avea în centru finalul unei lupte, iar pe margini, un bărbat și o femeie, martori ai cumplitului deznodământ.
Fascinat de personajele tabloului nihonga, domnul P s-a gândit să reia pictura din locul în care a lăsat-o când s-a îndrăgostit, iar ocazia perfectă i s-a ivit atunci când l-a sunat agentul de vânzări și i-a propus să accepte o comandă pentru care urma să primească o sumă exorbitantă. Solicitantul, un personaj misterios, dorea un portret, dar nu unul oarecare, ci un tablou pictat de mâna domnului P. Și curios, și intrigat de solicitarea primită, domnul P va accepta comanda și își va întâlni clientul, pe domnul Menshiki, vecinul de 54 de ani din clădirea superbă de beton de pe cealaltă parte a văii, o vilă imensă pe care o admirase în nopțile senine, scăldată în lumina caldă a zecilor de corpuri de iluminat. Singuratic și putred de bogat, domnul Menshiki se va dovedi a fi modelul ideal, fără pretenții și dispus să accepte toate condițiile pictorului, și, mai mult decât atât, un bun ascultător, un excelent sfătuitor și un prieten de nădejde la nevoie.
Terorizat de sunetul unui clopoțel care îl trezea în miez de noapte, noapte de noapte, după câteva ședințe de pictură, domnul P îl va ruga pe domnul Menshiki să-l însoțească în grădină, în zona de unde părea să se aude clincănitul cel enervant. Spre surprinderea domnului P, domnul Menshiki îi va povesti despre un străvechi obicei japonez, interzis în zilele noastre, practicat de călugării budiști care se îngropau de vii, în niște așa-zise fântâni, fără apă sau hrană, și așteptau să moară pentru a renaște într-o altă dimensiune. Uimit de cele auzite, domnul P va fi și mai uimit când va descoperi în grădina casei lui un mini-templu budist cu o fântână, iar în fântână, clopoțelul care îl scotea din minți. Luând cu el clopoțelul, domnul P va elibera, fără de voie și fără să știe, un spirit sau o idee, care se va dovedi a fi chiar Comandorul din tabloul găsit în pod, straniul nihonga pictat de Tomohiko Amada după o experiență în Viena care l-a traumatizat ca om și l-a definit ca artist.
După ce l-a liniștit pe domnul P și i-a stârnit dorința de a picta din nou, este rândul domnului Menshiki să-și depene povestea. Necăsătorit, amant în tinerețe al unei femei cu care a avut un copil, domnul Menshiki a încercat o viață să dea de urma fetiței despre care aflase că există de la niște prieteni binevoitori. După ani de căutări și întrebări, domnul Menshiki a găsit în sfârșit copila care ar fi putut fi a lui, și își dorea cu disperare să o întâlnească. Elevă la cursul de pictură a domnului P, fetița va fi convinsă să îi pozeze pictorului pentru un tablou, un portret, pretextul perfect ca tatăl ei, într-o vizită neanunțată la un vechi prieten, să se apropie de ea fără să o sperie și, poate, să îi și vorbească. (… continuarea în vol.II)
„Am mai stat aproape jumătate de oră pe taburet și l-am privit. Era creația mea, dar în același timp era ceva ce depășea granițele logicii sau înțelegerii mele. Deja nu-mi mai aminteam cum de fusesem în stare să pictez așa ceva. Privindu-l nemișcat, îl simțeam cumplit de aproape de mine, dar totodată și cumplit de departe.” (Haruki Murakami, Uciderea Comandorului. O idee își face apariția, p.256)
Magda Lungu, 21 ianuarie 2023
Haruki Murakami – Uciderea Comandorului, (vol. ✶ - ✶✶)
✶ O idee își face apariția
Editura Polirom, 2022, 456 pagini
Traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu