⧫ Moartea unei veverițe
Războiul și umbrele sale, foametea, boala și moartea, întâlnirile întâmplătoare și despărțirile absurde, conflictele iscate din neînțelegeri și întâmplările uluitoare ale vieții sunt prezente în acest volum de povestiri inedite și își dispută întâietatea, stârnind pe alocuri, paradoxal, un haz nebun. Și tot paradoxal, oricât de dezolantă ar fi realitatea, încercând să-și refacă viețile traumatizate de marile evenimente ale istoriei, oamenii, supraviețuitorii oricăror vremuri, găsesc în ei puterea de a se bucura sincer de lucrurile simple și de a merge mai departe, până la capăt.
Plecat la farmacia din colț să-i cumpere un analgezic tatălui bolnav, în dimineața zilei de 4 martie, a treia zi după ce a început războiul, Ivan Ivanovici este amenințat cu arma, forțat să urce într-un autobuz și aruncat într-un subsol în care a zăcut patru luni. Rămasă și fără soț, și fără socru, după ce bătrânul a fost ucis de o schijă în timpul unui bombardament de pomină, Maria a reușit să supraviețuiască războiului, împreună cu fata, Iulia, până când bărbatul i s-a întors acasă, în Bender. Încărunțit peste noapte, slăbit, împușcat în picior de gardienii care l-au văzut evadând pe fereastră și hăituit de polițiști, Ivan Ivanovici este primit cu răceală de soția care aflase de la o vecină că fusese văzut cinstindu-se cu bere la o terasă în Chișinău.
După patru ani de la mineriada care a devastat Bucureștiul, invitat la festivalul de literatură de la Petroșani de domnul Vladimir, un faimos scriitor din Brașov, un tânăr debutant se îndrăgostește de o blondă suplă și mlădioasă, care purta același nume ca celebrul personaj al renumitului Dostoievski. La fel de tânără și de pasionată de literatură ca și el, Anna Areninova, secretară după ce picase trei ani la rând la facultate, pare să nutrească aceleași sentimente numai că, la plecare, când trenul abia se pornise din gară, îi face semne cu mâna altuia, lui Ionuț, ziaristul din Iași. Peste o săptămână, tânărul află că Ionuț a coborât din tren la prima stație, a luat-o pe Anna cu el la Iași și s-au căsătorit. După alți zece ani în care Anna și Ionuț au avut doi copii, apoi au divorțat, blonda cu nemele personajului celebru i-a scris un e-mail fostului amic cerându-i să vină la Petroșani pentru că dorește să-l vadă. Surprins de întorsătura lucrurilor, tânărul se întoarce în Petroșani, o așteaptă pe Anna cinci ore în fața teatrului, iar după ce se urcă în tren, o zărește pe peron, fluturând din mână.
Pitit după un copac, în așteptarea semnalului care îl înștiința că poate intra în blocul amantei de la etajul patru, tânărul iubăreț și-a adus aminte că dimineață auzise la televizor că Micul și câțiva ciraci de-ai lui evadaseră din pușcărie și că poliția presupune că s-ar fi ascuns în Chișinău. Alungând gândul la primirea semnalului, urcă în apartamentul iubitei șieste la un pas de a fi prins de mama fetei, care s-a întors acasă pentru că-și uitase pachețelul cu mâncare. Desculț și speriat, amorezul sare pe geam, coboară pe burlan și fuge prin zăpada proaspăt ninsă, acoperit de larma vecinilor, iscată de hămăielile câinelui Bim care îi luase urma, dar despre care locatarii credeau că l-a mirosit pe Micul.
Sfâșietoare, Moartea unei veverițe, proza care dă numele volumului, dezvăluie sfârșitul cutremurător al micului animal apărut de niciunde în curtea spitalului de hematologie unde era internată de două săptămâni soacra, Jana Afanaseevna, bolnavă de leucemie. Ieșită din vizuină pentru a căuta de mâncare, veverița este încolțită de o haită de maidanezi și sfârtecată fără milă, sub ochii măriți de groază ai bărbatului care își aștepta soția să coboare din salonul bolnavei. Deși a încercat să gonească haita cu urlete neomenești și lovituri cu bocancul, bărbatul nu a putut salva veverița, privind-o siderat cum moare, Oribilul sfârșit al micului animal, neanticipat de bărbatul care s-a bucurat de joaca veveriței, privind-o minute în șir cum zburdă prin curtea spitalului, înainte de a apariția haitei, este laitmotivul acestui volum, în care destinul tuturor personajelor curge lent, într-o singură direcție, până în clipa în care apare neprevăzutul, ceva sau cineva, care întoarce lucrurile cu susul în jos.
„Traversam curtea unui bloc cu nouă etaje, cu o sticlă de șampanie în mână, când am văzut o bătrânică chircită pe scaunul de sub arțarul din care se desprindeau frunzele sfrijite, îmbrăcată în capot și încălțată în șlapi, de parcă cineva ar fi alungat-o de acasă. Sau ar fi fugit ea însăși.” (Dumitru Crudu, Moartea unei veverițe, p.148)
Magda Lungu, 12 septembrie 2025
Dumitru Crudu – Moartea unei veverițe
Editura Univers, 2017, 256 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu