⧫ Ionesco. Elegii pentru noul rinocer
Născut pe 26 noiembrie 1909, la Slatina, Eugene Ionesco a fost primul copil al chipeșului avocat Eugen Ionescu și al Mariei-Tereza, fiica inginerului francez Ipcar, o tânără muncitoare, care a trăit o adevărată dramă. Mutată la Paris pentru a-și susține soțul în timpul doctoratului, Maria-Tereza a fost despărțită de copila cea mare, pe care Eugen a trimis-o la o școală cu internat, apoi l-a pierdut pe Mircea, cel mai mic dintre copii, care a murit la vârsta de un an și jumătate, după care a fost abandonată și de soț. Plecat la război, în 1916, avocatul Eugen Ionescu a dispărut vreme de 6 ani, iar când s-a întors, a divorțat de Maria-Tereza pentru a se căsători cu scorpia de Lola, reușind cumva să câștige și custodia ambilor copii. Întors în București după divorțul părinților și obligat să aleagă între două familii, cea a mamei și a sorei Marilina, pe de o parte, și cea a tatălui și a Lolei, pe de ală parte, Eugene Ionescu a crescut zbuciumat, s-a ridicat de unul singur și s-a impus pe scenele mari ale lumii fiind considerat un promotor al teatrului absurdului și un clasic al dramaturgiei de avangardă al celui de-al douăzecilea secol.
După patru ani în Paris, de dragul soțului, avocatul decis să-și susțină doctoratul în ciuda înstrăinării de ambele familii, timp în care a avut parte de o sărăcie cumplită, de certuri devastatoare și de o suferință îngrozitoare, datorată despărțirii de Marilina, fetița trimisă de tatăl său la o școală cu internat, maica micului Eugen, cel de-al doilea copil al familiei Ionescu, l-a adus pe lume pe Mircea, un mâncăcios și un guraliv, care i-a umplut sufletul cu drăgălășenie, după care i-a distrus viața cu o moarte fulgerătoare și prematură. Și de parcă disperarea pierderii pruncului de un an și șase luni nu ar fi fost de ajuns pentru o mamă, i-a mai dispărut și soțul, trimis pe front de îndată ce și-a luat doctoratul și a fost rechemat în România. Singură în București, după șase ani în care nu a știut nimic despre avocatul Eugen Ionescu, Maria-Tereza a mai primit o lovitură: un divorț pe ascuns, în urma căruia fostul soț a primit custodia ambilor copii.
Despărțit de mamă și de sora Marilina, și obligat, prin hotărâre judecătorească, să locuiască împreună cu un tată greu de suportat și cu o mamă vitregă tânără și obraznică, micul Eugen, marele dramaturg de mai târziu, și-a găsit refugiul în literatură și teatru. Elev al prestigiosului liceu „Sfântul Sava” din București, Eugen nu și-a uimit profesorii cu rezultate excepționale la materiile studiate, ci cu comentariile sale inteligente, dar răutăcioase și sfidătoare, excelent argumentate, care enervau la culme zeii didactici și stârneau panică printre colegii mai cuminți. În anul în care a fost dat afară din liceu, tatăl avocat, cu toate că a condamnat atitudinea fiului și i-a pedepsit rebeliunea cu bătăi repetate, a aranjat ca Eugen să fie transferat la un alt liceu, pentru a-și putea totuși susține bacalaureatul. Colaborator cu articole și poezii în revistele bucureștene, chiar din timpul liceului, apoi student la Litere și căsătorit, în 1936, cu Rodica Burileanu, fata la care s-a gândit luni în șir, dar cu care, din cauza timidității, a reușit cu greu să vorbească, Eugen Ionescu a suferit un șoc la trecerea în neființă, la câteva luni după nuntă, a mamei sale adorate.
Profund nemulțumit de politica noului regim comunist, publicist cunoscut în București, scriitor și dramaturg recunoscut în țară și peste hotare, Eugen Ionescu primește o bursă pentru doctorat, la Paris, și părăsește definitiv România în 1942, fiind numit atașat cultural al Legației române de la Vichy. După premiera din 1950 a primei piese de teatru, Cântăreața cheală, anii următori i-au adus dramaturgului Eugen Ionescu un succes la care nici n-a îndrăznit să viseze vreodată. Toate piesele de teatru scrise de românul cu nume franțuzit, Eugene Ionesco, au fost montate și jucate pe scenele pariziene, au avut parte de cronici elogioase și au purtat prin lume renumele unui dramaturg născut la Slatina, care a devenit, în 1970, membru al Academiei Franceze. Mulțumit pe deplin de un stil franțuzesc de viață și de absurdului teatrului său de avangardă, în ziua de 28 martie a anului 1994, Eugen Ionescu închide ochii pentru totdeauna, sperând că, atunci când îi va redeschide, va reîntâlni seninul surâsului măicuții sale atât de greu încercate.
În urma marelui dramaturg au rămas un număr impresionant de anti-piese de teatru, texte publicate sau în manuscris, și câteva turme de rinoceri născuți, modelați sau adaptați condițiilor de mediu. Pentru a afla cât mai multe detalii despre rinoceri, aceste exoticele imparicopitate, și despre marele dramaturg Eugene Ionesco, se recomandă această sensibilă și nuanțată biografie romanțată.
„Opera ionesciană este tragică și profundă. (…) Umorul ca disperare a politeții. Mergeți și plângeți la teatru, unde se joacă piesele.” (Liliana Corobca, Ionesco. Elegii pentru noul rinocer, p.130)
Magda Lungu, 17 februarie 2024
Liliana Corobca – Ionesco. Elegii pentru noul rinocer
Editura Polirom, 2020, 216 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu