⧫ Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos
În toamna anului în care zborul păsării de metal a românului Aurel Vlaicu s-a frânt, o altă Pasăre Măiastră s-a născut pentru un altfel de zbor. Copila nou-născută a venit pe lume tăcută și serioasă, dar când s-a împlinit sorocul și a prins a cânta, vocea sa a stors toate lacrimile neplânse și a răscolit în oameni toate dorurile nespuse. Subțire ca un lujer și cu ochi de pădure, Maria Tănase, fata cea mică a lui Ion florarul, s-a ridicat deodată din mahalaua Cărămidari a Bucureștilor și a umplut tot Pământul cu cântecele ei. Cunoscută iubitorilor de folclor ca o artistă nepereche, Maria Tănase a rămas pentru marele public o enigmă neelucidată, deslușită parțial de puținii biografi care s-au încumetat să-i povestească episoade din viață.
Încorsetată într-un număr limitat de semne și romanțată, biografia Simonei Antonescu ne propune să o cunoaștem pe Maria Tănase nu pe de-ntregul și nici cronologic, ci în sens invers, de la maturitatea sa ca artistă și femeie, anii 1940-1950, apoi îndărăt, anii 1934-1939, și iar îndărăt, în anii 1913-1930, ai începuturilor. Artistă și cântăreață cu renume în perioada în care Regele Carol al II-lea al României abdicase și plecase din țară, Maria Tănase a suferit cumplit când i-au fost sparte de către legionari plăcile de patefon, cu tot cu matrițele aflate prin casele de înregistrări. Interogată de Gestapo și șantajată să devină spioană în schimbul eliberării din închisoarea de la Aiud a jurnalistului Maurice Negre, iubitul ei de atunci, artista a refuzat să colaboreze cu germanii, dar a încercat pe cont propriu, vânzându-și blănurile și bijuteriile, și a reușit, să-l treacă peste graniță pe trimisul special al Agenției de Presă Havas.
Pentru că nu a putut să-l vadă pe Maurice înainte de plecarea sa din țară, Maria l-a plâns o vreme, apoi s-a mutat din Blocul Bazaltin într-o altă casă, de parcă mutatul ar fi ajutat-o să termine cu trecutul și să înceapă o nouă viață. După Maurice, artista a fost invitată să cânte la Teatrul de Vară Taksim din Istanbulul spionilor, iar aici, după eșecul din prima seară, singura preocupare a Mariei a fost să bată mahalalele capitalei în căutarea cântecelor autentice, care să-i trezească pe turcii cu canaf din amorțeală și să ridice sala în picioare. Nici vizita de după spectacol, la Ankara, nici invitația la cel mai mare post de radio din țară și nici oferta generoasă a guvernului, care însuma cetățenia turcă, un post de cercetătoare, o vilă și un contract pe viață, nu a înduplecat-o pe Maria să rămână în Turcia, ca artistă, ca spion dublu sau în ambele roluri. Imaginea angelică a cântăreței, nepătată de întunecatul rol de spioană, se potrivește perfect unei biografii romanțate, chiar dacă nu e întru totul adevărată, ci, de fapt, în zilele turneului, între două spectacole, Maria a găsit niscaiva timp și pentru altceva, acel ceva cu care s-a ocupat și în timpul următorului contract, de numai două săptămâni, la același teatru Taksim.
Foarte voalat, Simona Antonescu punctează activitatea de spion a Mariei Tănase, - Când se întoarse în București, după două săptămâni, Maria se simțea bătrână și împovărată. Lumea lui Cristescu, a lui de Chastelain și a lui Porter o apăsa, luându-i aerul. - , dar nu insistă, la fel cum nu insistă nici cu povestea celor trei ofițeri de informații britanici, parașutați în apropierea Alexandriei, peste care trece elegant, ca umbra unui copac peste o groapă căscată în mijlocul străzii. Impresionată nu atât de jocurile serviciilor secrete, cât de ororile războiului și de foamete, celebra cântăreață Maria Tănase își împarte averile famiilor nevoiașe și cu multi copii, cumpără alimente și îmbrăcăminte soldaților și, culmea, se căsătorește cu Clery Sachelarie, un vechi prieten jurist, cu douăzeci de ani mai mare decât ea și sărăc peste noapte, după ce casa i-a fost naționalizată prin decret. Trecând sub tăcere ultimii ani groaznici ai artistei bolnave de cancer de plămâni, Simona Antonescu se întoarce cu un salt în timp în anii 1934-1939, teribilii cinci ani în care Maria l-a sfidat pe uriașul director al „Cărăbușului”, Constantin Tănase, l-a impresionat pe gazetarul și regizorul Sandu Eliad, l-a uimit pe profesorul Harry Brauner cu vocea ei unică, l-a scos din răbdări pe profesorul Dimitrie Gusti și l-a cunoscut pe Brâncuși, singura, imensa, tăinuita, chinuita și eterna sa iubire.
Chiar dacă ajunsese deja la apogeul carierei, iar tot ce a urmat n-a fost decât o confirmare, după cele trei zile cu Brâncuși în Orașul Luminilor, nimic nu a mai fost la fel pentru Maria Tănase. Memorabil scris, episodul iubirii dintre o femeie la începutul vieții și un bărbat ajuns la capătul ei este cheia și lăcata acestei biografii romanțate elegante, care mai mult incită decât dezvăluie și care împarte viața și cariera Mariei, în două părți inegale. Tot ce i-a urmat lui Brâncuși a fost căutare și cântec. Tot ce a fost înainte de Brâncuși, nașterea, copilăria, adolescența, concursul ratat la Miss România 1928, slujba de vânzătoare la „Bufetul de 7 lei”, ba chiar și ciondăneala cu directorul „Cărăbușului” și succesul nebun care a urmat întâlnirii cu profesorul Harry Brauner ar fi fost iertat sau uitat dacă sculptorul ar fi îngăduit-o pe Maria Tănase în atelierul său din Paris, nu ca pe o celebritate, ci ca pe femeia vieții lui. Îndrăgostit și el de Maria, dar cerebral, Constantin Brâncuși a iubit femeia și a eliberat artista, lăsând-o să zboare unde o vedea cu ochii. Iar Pasărea Măiastră s-a înălțat prin cântec atât de sus, încât nimeni n-a mai putut-o ajunge.
„Lucrurile mari se văd mult mai bine dacă când te îndepărtezi de ele, astfel ca ochii să le poată cuprinde cu totul și mintea să le judece în deplină cunoștință de cauză. La fel se petrec lucrurile și cu întâmplările mari, grele ale vieții.” (Simona Antonescu, Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos, p.29)
Magda Lungu, 07 ianuarie 2024
Simona Antonescu – Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos
Editura Polirom, 2019, 192 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu