⧫ Vulcan. Lumina vine de la Asfințit
Pentru că nu a avut urmași care să-l cinstească numele după ce a trecut la cele veșnice, Iosif Vulcan a fost pe nedrept uitat. Pierdut printre amintirile altui secol, din nașul literar al Eminului a mai rămas doar o pâlpâire, atât de palidă încât poate fi lesne trecută cu vederea. La fel s-a întâmplat și cu «Familia», revista de cultură pe care Iosif Vulcan a înființat-o în Budapesta, pe care apoi a mutat-o la Oradea și pentru care a trăit. Pentru reamintirea celui care a fost Iosif Vulcan, ziarist, reporter, editor și secretar de redacție, Mihai Buzea a ales o variantă inedită de a-l povesti: a adunat «Scrisorile» poetului Ady Berta către Relli Vulcan, «Caietele» unchiului și «Cofesiunea» doamnei Aurelia și le-a așezat laolaltă, într-un letopiseț sentimental.
Șirul scrisorilor tânărului Ady Berta către Relly Vulcan, inspirat de vizita neanunțată a doamnei la închisoarea din Vârad, a început cu câțiva înaintea decesului editorului Iosif Vulcan și a continuat până în ziua în care mâna slăbită de boală a poetului nu a mai putut scrie. Visător și exaltat, ca orice poet, Ady Berta s-a înamorat la prima vedere de doamna Vulcan, dar, neputându-i vorbi din cauza timidității, a preferat să-i scrie. Din corespondența unidirecțională a poetului fictiv către stăpâna inimii sale, aflăm că Iosif Vulcan, un cunoscător desăvârșit al limbilor maghiară și română, a făcut parte dintre cei mai rafinați oameni de lume ai națiunilor politice. Ziarist și poet, ca Eminul, Ady Berta este impresionat atât de stilul și tematica articolelor publicate de Iosif Vulcan în urma călătoriilor în țară și în străinătate, cât și efervescenta sa activitate, ca traducător de literatură și mesager cultural al revistei «Familia».
Acest olimpian și neobosit Iosif Vulcan, descris de Ady Berta ca un entuziast deschizător de drumuri, este numit coțcar și luat în zeflemea de unchiul din partea mamei, cel de-al doilea povestitor din biografie, un inginer chimist pasionat de cultivarea plantelor. Apropiat al familiei Vulcan , unchiul îl toacă pe Iosif mărunțel în Caietele sale, dar nu uită să amintească nici de zbuciumul politic al vremurilor și nici de inepuizabila cârcoteală maghiaro-română. Uimit de nebunia nepotului de a înființa o revistă cu bani luați din zestrea soției, apoi impresionat de curajul lui Iosif de a publica articole, proze, poezii și cronici literare, unchiul acceptă o colaborare cu Aurelia Vulcan, care îi va sponsoriza discret cercetările științifice, în schimbul unor texte în limba maghiară, eseuri și amintiri din tinerețe, pe care soțul, Iosif Vulcan, și le-a dorit traduse și publicate în revistă.
Adorată de poetul Ady Berta, îndrăgostită de unchiul savant, dar căsătorită de la 18 ani cu Iosif Vulcan, apoi singură, cu amintirile din vremurile în care a avut un soț falnic și o revistă, Aurelia vine să întregească portretul celui care, timp de 42 de ani, a publicat în paginile «Familiei», articole, poezii și nuvele ale scriitorilor din Imperiul Austro-Ungar și din Regatul României. Răsfățată de un soț care a plimbat-o cu el peste tot, prin lume, sau a lăsat-o să meargă neînsoțită oriunde și-a dorit, dar cu fericirea umbrită de pierderea primului copil și, împreună cu el, a șansei de a mai fi vreodată mamă, Aurelia Vulcan nu și-a dorit ceva anume, dar s-a trezit în visul bărbatului pe care și l-a ales și a rămas acolo. Redactor, publicist și traducător al unui număr impresionant de romane, după ce și-a lansat propria revistă, Iosif Vulcan a trăit pentru «Familia» sa și a murit împreună cu ea.
Memorabil pentru posteritate, botezului literar al Eminului este povestit de Aurelia Vulcan ca o întâmplare oarecare și nicidecum ca o ispravă care a schimbat două destine. La început de primăvară, în 1866, a sosit la redacție un plic cu o scrisoare și o poezie. Fără a sta prea mult pe gânduri, Iosif Vulcan a publicat, în paginile revistei «Familia», poezia «De-aș avea...», și, inspirat, a românizat numele poetului, schimbându-l din Eminovici în Eminescu. Nici Iosif, nici Aurelia și nici nimeni altcineva nu a bănuit în ziua publicării primelor versuri, că junele Mihai Eminescu va străluci peste veacuri atât de puternic, încât va alunga întunericul uitării din jurul nașului său literar.
„M-au întrebat oamenii, după moartea lui, dacă revista n-ar fi putut merge mai departe. Am răspuns mereu la fel: nu, n-ar fi putut. «Familia» a fost, fundamental, opera, binecuvântarea și blestemul unui singur om, nu a fost concepută ca o ștafetă, așa cum sunt cele mai multe publicații.” (Mihai Buzea, Vulcan. Lumina vine de la Asfințit, p.167)
Magda Lungu, 21 ianuarie 2024
Mihai Buzea – Vulcan. Lumina vine de la Asfințit
Editura Polirom, 2022, 200 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu