⧫ Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu
Supranumită de criticii contemporani Agatha Christie a României, Rodica Ojog-Brașoveanu s-a născut la București, într-o familie înstărită, pe 28 august 1939. După școala primară și liceu, s-a înscris la Drept, dar pentru că a participat la protestele studenților din toamna anului 1956, a fost arestată de oamenii cu epoleți, anchetată și exmatriculată din toate universitățile țării, adică obligată să nu se mai înscrie la nici o altă facultate din România. Într-un alt noiembrie, 67 de ani mai târziu, scriitoarea Lilia Calancea pornește pe urmele Rodicăi, asemenea unui detectiv particular ficțional, ajutată de domnul Omega, o apariție bizară, cu bocanci de lac, mănuși albe de catifea, pălărie de fetru, ochi de tăciune, un zâmbet șăgalnic și o voce blândă și liniștitoare, coborâtă așa cum se cuvine într-un loc de odihnă veșnică, plin cu pisici hrănite și ocrotite de administratorul Cimitirului Bellu.
După eliminarea definitivă din universități, trădată, umilită și nedreptățită la doar 17 ani, Rodica Ojog a început să se sufoce în orașul părinților. Singura gură de aer proaspăt o respira cu nesaț în prezența colegului Bebe Gașpar, aristocratul deștept și chipeș, cu niște ochi verzi minunați, care se făceau și mai verzi atunci când se întâlneau pe holurile facultății cu ai Rodicăi. Student în an terminal și îndrăgostit nebunește de boboaca exmatriculată, Bebe Gașpar a cerut-o de nevastă pe Rodica, iar ea s-a căsătorit cu el nesocotind sfatul părinților și doar pentru a putea pleca cât mai departe de București. Castelană dintr-un capriciu, Rodica s-a plictisit îndată de Timișoara, iar după un an în care a citit toate cărțile pe care și le-a ales din biblioteca uriașă a castelul familiei Gașpar, s-a întors în capitală, lăsând în urmă un soț, un castel și cele 14 pisici enervante și insistente ale doamnei Gașpar.
Muncitoare timp de un an la fabrica de medicamente „Galenca”, pentru reabilitare, Rodica s-a chinuit să obțină certficatul cu fruntașă în producție, dar nu de dragul lucrului bine făcut, ci pentru a se pute încrie din nou la facultate. De Bebe s-a despărțit elegant, dar definitiv, printr-un divorț mai rapid decât căsătoria la starea civilă și fascinată de idila interzisă a colegului avocat și scriitor Ionel Teodoreanu sau Metaforel, cum îl alintau apropiații, a susțin examenul de admitele la Drept în Iași și a intrat din nou la facultate. Pe drumurile dintre Iași și București l-a reîntâlnit pe actorul Cosma Brașoveanu, unul dintre prietenii apropiați ai fratelui mai mare, pe care Rodica îl cunoștea de la 14 ani și cu care se căsătorește, pe 31 august 1963, a doua oară și din nou fără acordul părinților. Îndrăgostită nebunește de Cosma, și el de ea, Rodica Ojog-Brașoveanu apleacă urechea la propunerea soțului de a scrie un roman, deloc întâmplător, polițist.
Succesul neașteptat al primei cărți publicate, Moartea semnează indescifrabil (1971), o determină pe Rodica să renunțe la cariera de avocat pledant și să-și dorească să devină scriitoare cu normă întreagă. Gândit și făcut. Adorată de cititori și apreciată de critici, Rodica Ojog-Brașoveanu scrie și publică roman după roman, iar succesul nesperat îi permite să trăiască o viață scăldată în lux, presărată cu teribilisme și excese. Iertată de regim de nenumărată ori, pentru că era și celebră, și bogată, supusă cenzurii, dar scăpată necenzurată, cu ajutorul lui Cosma, zânul cel bun, care îi îndrepta derapajele literare, Rodica Ojog-Brașoveanu a trăit pentru literatură și a învățat să trăiască din nou, tot de dragul literaturii, după ce, rând pe rând, tatăl, Victor Ojog, soțul, Cosma Brașoveanu, marea ei iubire, fratele, Dan Ojog, și mama, Ana Ojog, au plecat pe un drum fără întoarcere, lăsând în urmă pustiu și lacrimi. Din ce în ce mai singură pe lume, Rodica Ojog-Brașoveanu s-a izolat de oameni, s-a hrănit cu amintiri și literatură și a plecat pe umele bărbatului care a divinizat-o, pe 2 septembrie 2002, la 63 de ani, după o comă de cțteva săptămâni.
Culegând cu răbdare puținele mărturii rămase în scris de pe urma unei vieți care a plătit cu lacrimile amare ale neputinței îndrăzneala de a fi fericită și împlinită, Lilia Calancea a reîntregit elegant destinul unei scriitoare aparte, o doamnă a literaturii, care a publicat de-a lungul vieții nu mai puțin de 35 de romane, majoritatea polițiste, dar și câteva istorice și unul științifico-fantastic. Dintre toate romanele polițiste sc rise de Rodica Ojog-Brașoveanu, cele în care apare cuplul Melania Lupu și maiorul Cristescu, escroaca și polițistul (Cianură pentru un surâs, Bună seara, Melania!, 320 de pisici negre ș.a.) sunt uluitoare prin jocul de șah al inteligențelor celor două personaje principale.
„Cu adevărat, nu doar focul te încălzește într-o seară lungă de iarnă, ci, mai cu seamă, șezătorile în familie, acele adunări tăcute, unde copiii și nepoții se strâng în jurul bunicii, cu ochii mari și curioși, așteptând să afle ce mai are de povestit.” (Lilia Calancea, Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu, p.115)
Magda Lungu, 15 martie 2025
Lilia Calancea – Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu
Editura Polirom, 2025, 200 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu