⧫ Mikael Karvajalka
Copil orfan, crescut de bunici, apoi de o vrăjitoare care l-a luat la ea acasă din milă, Mikael a fost atras de mic de cărți și învățătură. Adolescent fiind și-ar fi dorit tare mult să devină preot, doar că stigmatul de bastard i-a zădărnicit planurile. Cu toate acestea, ajutat de oameni binevoitori, Mikael a plecat la Paris, iar de acolo în lumea largă, însoțit de Antti, fierarul cel puternic și cam încet la minte, dar care se va dovedi a fi un prieten de nădejde. În lungilor lor drumuri printr-o Europă zguduită de războaie politice și religioase, Mikael Karvajalka și Antti Kallenpoika, cei doi tineri finlandezi rătăcitori pe meleaguri străine, iau parte la războaie și revolte, sunt atrași în comploturi și amestecați în secrete teribile de stat și află pe pielea lor, ce înseamnă inchiziție și care sunt groaznicele sale instrumente de tortură.
Povestite chiar de el însuși, nemaipomenitele aventuri ale finlandezului Mikael Karvajalka încep chiar din ziua în care s-a născut. Fără un tată care să-l recunoască și nedorit de mamă, pruncul a venit pe lume în brațele bunicilor, care l-au crescut după ce fiica lor, Kerttu, disperată să tot fie arătată cu degetul, s-a aruncat în râu. Peste doar câțiva ani, uciși de iutlandezii care prădau satele și orașele de la malul mării, bunicii, l-au lăsat pe Mikael singur pe lume, dar întâmplarea a făcut ca o femeie miloasă, Pirjo vindecătoarea, faimoasa vrăjitoare din orașul Turku, să-i vindece rănile, apoi să-l ocrotească și să-l crească până când a fost în stare să-și poarte singur de grijă. Și tot doamna Pirjo a fost cea care, sfătuită de părintele Petru, care a îndrăgit copilul pentru că era cuminte și muncitor, a fost cea care l-a convins pe maestrul Martinus, cu vorbe dulci și câțiva bănuți de argint, să-l primească la școala catedralei. Dornic de învățătură și isteț, Mikael a ajuns repede unul din preferații maestrului Martinus și răsfățat de doamna Piro, a fost și primul elev care a peimit în dar propria sa carte de retorică.
Necăsătorită și fără copii, vindecătoarea din Turku l-a crescut pe Mikael până la cincisprezece ani, apoi l-a trmis ca ucenic la atelierul meșterului Schwarzschwanz, sosit din Germania pentru turnarea unor tunuri și prepararea amestecurilor explozive. În acea perioadă de ucenicie, Mikael l-a cunoscut pe Antti Kallenpoika, un fost ucenic al fierarului din satul Laitila, alungat de stăpân pentru că a spart nicovala. Încet la minte, dar înzestrat cu o forță nemaipomenită, Antti a fost primit ca ajutor de făurar la forja de arme, iar în puținul timp liber, a locuit în casa doamnei Piro. Apropiați de vârstă, dar cu preocupări diferite, cei doi băieți s-au împrietenit repede și au ajuns în scurt timp de nedespărțit, iar după ce Mikael a fost alungat din oraș de aurarul Lauri pentru că, sărac fiind, a cutezat să se îndrăgostească de copila sa promisă unui bogat, au plecat împreună la Paris. La doar șaisprezece ani, visător și cu inima frântă, Mikael se încrede în vorbele mincinoase ale unui străin, negustorul Didrik Slaghammer, și măgulit de promisiunea unei burse de studii, părăsește Turku și casa doamnei Piro, nu înainte de a cere sfatul părintelui Petru și maestrului Martinus. După ce au ascultat cu răbdare întreaga tărășenie, fără a-i spune nimic despre intrigi și politici, cele două fețe bisericești îl încurajează pe Mikael să pornească la drum și să-și urmeze visul de a studia mai departe.
După trei săptămâni pe mare și două furturni, Mikael Karvajalka și Antii Kallenpoika, care a călătorit clandestin cu vaporul, au ajuns cu bine la Lubeck, în Germania, iar după alte câteva săptămâni, când toamna a început să lase locul liber iernii, au coborât colina Montmartre și au intrat în Paris. Student sărac și entuziast al maestrului Pieter Monk, Mikael nu a dus o viață tocmai bună. Dimpotrivă, a suferit de frig și de foame, dar și-a sporit cunoștințele cu informații adunate de prin cursuri și cărți rare, pe care puțini tineri de vârsta lui au avut șansa de a le deschide. Una dintre aceste cărți, Elogiul nebuniei, scrisă de eruditul său compatriot, Erasmus din Rotterdam, i-a strecurat în suflet îndoiala și l-a ajutat să descopere atât în el, cât și în cei din jurul său, semnele nebuniei omniprezente. După o perioadă în care a citit, a studiat și a discutat despre științe și arte cu maestrul Monk și ceilalți învățăcei, Mikael s-a prezentat în fața a șase profesori examinatori de la Facultatea de Arte, a răspuns corect la toate întrebările lor și a obținut titlul de baccalaureus. Mândru nevoie mare și cu diploma în buzunar ar fi vrut să se întoarcă imediat în Turku, dar o scrisoare primită pe neașteptate, în care părintele Petru scria negru pe alb că nici nu poate fi vorba de hirotonisire, ba, dimpotrivă, i s-a pregătit ștreangul din cauza simpatiilor politice, i-a spulberat toate speranțele.
Din nou cu inima frântă, de această dată din cauza veștilor primite de acasă, Mikael Karvajalka a început să-și neglijeze studiile și să frecventeze cârciumile, de unul singur, pentru că Antti fierarul și-a văzut de treabă la turnătoria St. Clound unde era recunoscut și respectat. Din ce în ce mai disperat de situația jalnică din care nu reușea nicium să se desprindă, la începutul primăverii, Mikael a renunțat la Paris și a plecat după Antti, la turnătorie. Bucuria reîntâlnirii celor doi buni prieteni a fost imensă și dorindu-și să nu se mai despartă, au trecut împreună prin aventuri care i-a purtat prin toată Europa și din care numai puțin a lipsit să fie arși pe rug ca vrăjitoarele sau aruncați în temniță ca trădători de țară. Naivi ca toți tinerii la începuturi și contemporani cu Inchiziția și cu Martin Luther, Mikael și Antti au fost păcăliți de femei și bărbați deopotrivă, prinși în capcane amoroase și diplomatice sau împinși să săvârșească fapte pe care le vor regreta în apusul vieții, dar pe care Mikael Karjavalka le va recunoaște și le va povesti aici, pe îndelete, cu amănunte picante sau riscante, și cu toată sinceritatea.
„Era sfârșitul iernii, iar frigul care însoțea foamea îmi sporea simțitor disperarea. E drept că gerul iernii pariziene nu poate fi comparat cu cel din țara mea, numai că la Paris am tremurat mult mai mult de frig decât la Turku, pentru că nu aveam nici vatră să mă încălzesc, nici veșminte groase, nici mâncare grasă.” (Mika Waltari, Mikael Karvajalka, p.221)
Magda Lungu, 26 februarie 2023
Mika Waltari – „Mikael Karvajalka”
Editura Polirom, 2022, 888 pagini
Traducere din limba finlandeză de Teodor Palic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu