⧫ Confesiunile unui opioman englez
Indecent de sincer și uluitor de profund, romanul Confesiunilor unui devorator de opiu - Confessions of an English Opium-Eater - este o dezvăluire întru eternitate a chinurilor prin care a trecut și a extazului de care a avut parte autorul, scriitorul, dependentul de un drog care i-a influențat toate deciziile majore și împotriva căruia a luptat de unul singur, neștiut și neînțeles de nimeni.
Copil crescut de o mamă și patru tutori care și-au împărțit responsabilitățile creșterii și educării celor patru băieți și două fete rămase după decesul capului familiei De Quincey, Thomas s-a simțit mai aproape de modelul masculin oferit de domnul Samuel H., un predicator din ce în ce mai mulțumit că micuțul reușea să înțeleagă și să redea, din ce în ce mai corect și mai complet, pildele slujbelor duminicale. Început ca un simplu joc în doi, după câteva luni rezumatele săptămânale obligatorii au început să-l obosească pe Thomas, iar pentru a mai reduce din corvoadă, a căutat textele scrise ale predicelor și, memorând fragmente întregi, a reușit să-și uimească tutorele care îl asculta și nu-i venea să creadă că un copil de zece ani s-a dovedit a fi atât de perspicace.
Descoperind atâtea lucruri noi și interesante, în mintea lui Thomas au început să-și facă loc întrebări legate de viețile sfinților, iar peste ani, pasiunea pentru literatură l-a purtat către studiul limbilor latină și greacă. Student la Oxford și cititor împătimit al cărților de pe rafturile învechite al bibliotecii din Manchester, Thomas s-a îndepărtat rapid de lumea agitată a studențimii dornice de distracții zgomotoase și petreceri ieftine, iar după un an și jumătate, din ce în ce mai depresiv și mai introvertit, a abandonat studiile înlocuindu-le cu o hoinăreală prin Țara Galilor. Lipsit de mijloacele materiale necesare unei călătorii de lungă durată, netolerată de familia supărată că a renunțat la facultate, Thomas De Quincey a fost nevoit să doarmă prin hanuri modeste și să mânânce puțin și foarte ieftin. La șaptesprezece ani, sensibil și delicat, adolescentul s-a îmbolnăvit de stomac, iar aventura lui nebunească de călător la pas prin Țara Galilor s-a încheiat cu o suferință fizică intensă dublată de pierderea unei ființe dragi, orfana Ann, de care s-a despărțit în pripă și pe care a căutat-o ani de-a rândul fără a reuși să-i mai dea de urmă.
Revenit în Londra, singur, fremătând de gânduri și disperat de pierderea orfanei care-i fusese atât de dragă, Thomas se va neglija până într-atât încât, spălându-se pe cap cu apă rece, un obicei căpătat în copilărie, va fi lovit de o durere năprasnică de dinți, iar după două săptămâni de iad, va năvăli în prima farmacie și va cumpăra tinctură de opium, un tratament recomandat la repezeală de un coleg de facultate care se speriase văzându-l palid, slăbit și încercănat. Fără să fi stat prea mult pe gânduri și fără a-i cere prea multe detalii, farmacistul i-a dat lui Thomas în schimbul câtorva bănuți drogul de care va deveni dependent pentru tot restul vieții. După un început în care durerea de dinți a fost înlocuită cu o senzație amețitoare de plutire, fără durere și fără niciun gând negru, Thomas va înlocuit efectul vremelnic al tincturii cu plăcerea continuă și uniformă a opiului pur, esența care-i exacerba simțurile și îl purta în înaltul fericirii absolute. Scriind despre experiența trăită și atât de scump plătită, Thomas De Quincey nu omite nimic descriind milimetric, iar pe alocuri romanțios, toată sufeința și întreg extazul provocat de drogul care îl va transforma din stăpân al propriei vieți într-un sclav mânat de biciul substanței interzise. Terorizat de remușcări și regrete, pe deplin conștient că este dependent de un drog, Thomas va câștiga patru bătălii cu opiumul reușind să renunțe de patru ori la drog, dar va pierde în final războiul. Confesiunile unui opioman englez , cartea care descrie avântul și dezastrul provocat de opiu trupului și minții unei ființe umane, este o mărturie, un avertisment și un jurnal al unei vieți care ar fi putut fi altfel.
„Eram – de multă vreme – captiv; mă aflam într-o pușcărie. O singură poruncă – Spre libertate! -, rostită dintr-un ungher ascuns al voinței, a sfărâmat în bucăți porțile pușcăriei. În orice minut puteam să plec. Mă și vedeam colindând minunatele pășuni de pe dealuri. Respiram adierile munților eterni, care, după ceea ce simțeam acum, păreau să sufle din grădina paradisului.” (Thomas De Quincey, Confesiunile unui opioman englez, p.102)
Magda Lungu, 08 ianuarie 2023
Thomas De Quincey – Confesiunile unui opioman englez
Editura Polirom, 2022, 368 pagini
Traducere din limba engleză și note de Corneliu Rudescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu