Ion Vianu

⧫ Elegie pentru Mihai

„Nimeni nu mă credea. Când le-am spus mamei, bunicii că Regele Mihai trecea zilnic prin fața casei, nici nu și-au dat osteneala să mă contrazică. Este normal să fabuleze un copil.” Așa își începe Ion Vianu eseul despre Mihai I, Regele, care într-o vară a copilăriei unui băiețel de opt ani, a coborât dintr-un vis pentru a se plimba, fantomatic, pe o stradă din Sinaia. Impresionat de tânărul de douăzeci de ani cu un profil frumos, moștenit de la bunica Maria, Ion Vianu va păstra, peste ani, amintirea primelor întâlniri cu Mihai I, iar la apus de soare, îi va dedica Regelui acest eseu memorialistic, sobru și onorant, pe măsura admirației și respectului pe care i le-a purtat.

Crescut de un tată despotic, apoi detronat de propriul părinte, lipsit de căldura mamei, îndepărtată de Carol al II-lea pentru a face loc unei amante, Mihai I, singurul copil al familiei regale, a învățat de mic ce înseamnă să taci, să rabzi și să aștepți momentul potrivit pentru revoltă, chiar dacă știi, în adâncul sufletului, că ar putea veni mult prea târziu sau, poate, niciodată. Rămas în memoria românilor datorită loviturii de stat din 23 august 1944, ziua în care România s-a rupt de Axă și s-a alăturat Aliaților, Regele Mihai I, un monarh cu un destin tragic, a fost exilat, pe 3 ianuarie 1948, și obligat să trăiască departe de țara care l-a alungat și încetul cu încetul, l-a uitat.

Căsătorit cu Anne, Principesă de Bourbon-Parma, în iunie 1948, Regele Mihai s-a refugiat în Elveția, la Versoix, unde s-a stabilit definitiv după ani de peregrinări prin Italia, Elveția și Marea Britanie. Părinți a cinci copii, Regele și Regina au fist nevoiți să-și câștige existența prin înființarea unei ferme de pui și construirea unui mic atelier de tâmplărie. Modest și decent, Regele a fost pilot de încercare, iar când vârsta nu i-a mai permis riscanta îndeletnicire, patron al firmei Metravel, apoi broker și agent de bursă la Lausanne. După evenimentele din 1989, Regele Mihai a fost oprit să se întoarcă în România pe care a revăzut-o episodic, în 1990, pentru 24 de ore, și în 1992, pentru câteva zile. În 1997, România i-a oferit Regelui cetățenia țării sale și i-a permis să-și viziteze meleagurile unde s-a născut.

În martie 2016, Regele Mihai s-a retras din viața publică, iar în iarna anului următor, după o chinuitoare suferință datorată unui cancer nemilos, s-a stins din viață în locuința regală de la Aubonne, Elveția. Pe 16 decembrie 2017, Regele Mihai a fost înmormântat alături de regina Ana, în Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Taciturn, curajos și modest, dacă nu ar fost doborât de două lovituri de stat, Mihai I ar fi domnit nouă decenii, de nouă ori mai mult decât cei zece ani adunați în cele două, prea scurte perioade, în care a fost recunoscut ca Rege al României. În contratimp cu istoria și exilat prin voința ei, Regele Mihai a fost iubit de poporul care i-a ridicat statui de bronz, după trecerea în neființă, și l-a bătut, în aur, pe o monedă aniversară.

„Existența unui Ales nu este un lucru ușor. Mai târziu a descris ce dificil este să trăiești în societate, ca toată lumea, fără să uiți cine ești. Era datoria lui față de poporul ce-l reprezenta să treacă printre ceilalți ca un rege.” (Ion Vianu, Elegie pentru Mihai, p.44)

Magda Lungu, 30 decembrie 2022

Ion Vianu - „Elegie pentru Mihai”

Editura Polirom, 2018, 104 pagini

Tweet