⧫ Vulpea albastră
În data de 23 martie 1883, o scrisoare trimisă de botanistul Friorik B. Friojonsson din Brekka, Dalur, prietenului său, Bryonjolfsson, avea să descâlcească ițele a două evenimente recente, apparent fără nicio legătură între ele. În prima lună din an, o femeie bolnavă a murit, iar un bărbat a dispărut fără urmă în zona muntoasă a Dalurului. Nedumeriți de cele întâmplate, fermierii din Brekka și obișnuiții slujbelor ținute în casa parohială din Dalur au încercat să găsească o explicație ambelor evenimente, dar singurul care a reușit să înțeleagă coincidențele stranii ale celor două tragedii, a fost botanistul.
Plecat în toiul iernii la vânătoare de vulpi albastre, bărbatul descoperise un exemplar magnific și îi luase urma. Deși știa foarte bine că iarna, muntele se poate transforma din cel mai bun prieten în cel mai aprig dușman, bărbatul trecut bine de prima tinerețe ignorase buletinul meteorologic emis de scroafele care umblau cu un pai în gură și se aventurase pe creastă știind că de va vinde o piele a prețioasei vulpi albastre își va putea rotunji substanțial veniturile. Mânat de patima câștigului imediat și fără a lua în seamă viscolul și înghețul premergătoare nopților polare, omul bisericii a luat urma unei vulpi mărișoare, a capturat suberbul animal, dar a fost pedepsit pe măsură de muntele trezit din hibernare. Rostogolit de o avalanșă stârnită de pocnetul armei de foc, Pastorul Baldur Skuggason s-a sfârșit îngropat de viu într-o grotă de la baza grețarului. Cu un picior rupt în urma rostogolului, rănit la cap din pricina izbiturilor de stânci, cu leșul vulpii sub cojoc și cu tone de zăpadă deasupra, Baldur va supraviețui șase zile în temnița albă slăbind, delirând, înghețând și adormind într-un somn de veci.
Cu câteva zile înainte de a pleca la ultima lui vânătoare, Pastorul Baldur a fost văzut slujind de îngropăciune la mormântul unei femei. Slujba frumoasă, plătită de botanistul Friojonsson, nu a putut șterge de pe obrazul fermierilor lacrima tristeții plânse la căpătâiul Abbei, iar fermierii, tristi și îngândurați, au părăsit cimitirul vorbind despre ciudata făptură adusă la fermă de stăpânul cel tânăr. Botanist pasionat de explorea și investigarea lumii plantelor, fermierul a întâlnit-o pe Abba Hafdis în cea de-a treia zi de la sosirea lui în Islanda când, întors de la cină bogată, stropită din belșug cu cafea și însoțită de cântece, a trecut prin port pentru a-și dezmorți picioarele și a saluta marea. Încântat de munca lui și de scurta plimbare, visătorului tânăr i s-a părut că aude, scăpată dintr-o magazie dărăpănată, o mormăială stranie care semăna cu niște sunete șoptite de un om. Atras ca un magnet de bombănelile nelămurite, Friorik va descoperi o fătucă cu ochi migdalați, nefericită și speriată, care l-a privit de parcă ar fi fost singurul om pe lume în afară de ea. Găsită de oamenii portului, murdară și încătușată, legată de o bârnă aflată într-un ungher întunecos al unui vas comercial, eșuat aproape de capitala Islandei, Abba fusese dusă la țărm și lăsată în grija nevestei prefectului.
Hrănită și îngrijită, copila și-a revenit în câteva zile din starea jalnică în care fusese găsită de salvatori și urma să fie trimisă, ca servitoare, la o familie miloasă care ar fi acceptat prin preajmă o tânără cu sindrom Down, însărcinată cu un copil al nimănui. Scăpată ca prin minune de sub supravegherea familiei prefectului, Abba își va sufoca pruncul abia născut și, prinsă în timp ce încerca să-l îngroape, va fi închisă în magazia în care a găsit-o Friorik, urmând a fi trimisă tribunalului din Copenhaga. Pentru a fi judecată și pedepsită. Impresionat de suferințele interminabile ale făpturii cu mințire rătăcite, Friorik va pleca în favoarea copilei, o va salva de la închisoare și o va lua cu el, la ferma moștenită de la părinții uciși de pneumonia din ultima primăvară. Hotărât să vândă ferma de la Bekka și să-și vadă de viața dedicată studiului, Friorik își va schimba pe loc planurile când o va vedea pe Abba atât de încântată de plantele și animalele care o răsfățau cu gingășia și alintăturile lor. Fermier de nevoie, Friorik va găsi o modalitate de a comunica cu fata și o va îndrăgi în ciuda tulburărilor ei mentale și de comportament. Mai puțin tolerant decât botansitul, Pastorul Baldur îi va interzice Abbei să intre în biserică după ce, la prima ei slujbă, tânăra va cânta tare și fals, împreună cu corul, spre amuzamentul enoriașiașilor veniți la biserică din tot Dalurul. Acest incident, împreună cu alte câteva, îl vor ajuta pe Friorik să găsească firul invizibil de care au fost legați cândva fragila Abba și neiertătorul Baldur.
„Preotul scoase un țipăt de spaimă când vulpea pe care o ținea la piept începu să se miște. Se zvârcoli în culcușul lui ud, trăgând de reverele hainei de piele cu atâta putere încât smulse nasturii din os de balenă, care se rostogoliră care încotro, pierduți pentru totdeauna.” (Sjon, Vulpea albastră, p.135)
Magda Lungu, 14 ianuarie 2022
Sjón – „Vulpea albastră”
Editura Polirom, 2020, 168 pagini
Traducere din limba engleză de Anca Băicoianu
———— ❖—————————
———— ❖—————————
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu