⧫ Cele trei fiice ale Evei
Pe drumul către conacul de pe malul mării unde era așteptată la cină de un grup de prieteni, Perilem este jefuită de două copile și aproape violată de un om al străzii, un bărbat murdar și cu mințile împrăștiate, intoxicat de mirosul prenadezul pe care îl pufăia zgomotos dintr-o pungă de plastic. Rănită de un cuțit înfipt în mâna cu care încerca disperată să se apere și izbită violent cu capul de asfalt, femeia, aproape leșinată de spaimă și durere, zărește în spatele vagabondului un copil al ceții, o nălucă pe care o știa prea bine pentru că o mai văzuse de câteva ori. Înger păzitor sau o rătăcire a minții ei răvășite, despre copilul ceții apărut în momente critice ale vieții ei, Perilem vorbise o singură dată, demult, în perioada studenției, cu un profesor care îi o învățase să separe emoțiile de fapte și să gândească înainte de a simți. Scăpată ca prin minune din mâinile vagabondului, Perilem își va continua drumul, va ajunge la conacul omului de afaceri turc și va retrăi, la o intensitate maximă, cei mai frumoși ani în care ea, Peri, și alte două colege de facultate, Mona și Shirin, au încercat, împreună cu profesorul Azur, să dezlege o parte din tainele universului.
Crescută în mijlocul unei familii dezbinate de certurile părinților din cauza religiei și ale fraților mai mari din cauza politicii, copila simțise instinctiv că extremismul, de orice fel ar fi fost, nu ajută pe nimeni, iar după ce Umut, cel mai drag dintre frați, fusese arestat și condamnat la opt ani și patru luni de detenție, fără drept de eliberare condiționată, Peri ajunsese să creadă că rostul ei pe lume este să găsească o cale de mijloc, mulțumitoare pentru toată lumea. Introvertită și cititoare împătimită a cărților permise și interzise, Perilem se răzvrătise împotriva maică-sii și a profesorilor de la școală, supărată că este prea mică și prea neștiutoare pentru a se putea face ascultată. Venind în întâmpinarea dorinței ei nestăpânite de cunoaștere, după terminarea liceului, Mensur și-a trimis copila în Anglia, la Oxford, sperând că Peri își va găsi singură drumul pe care-l va avea de urmat. După primele luni de acomodare cu viața de student la Oxford și primele vacanțe în care a putut compara culturi și familii diferite, Peri va accepta să închirieze un apartament în campusul universitar împreună cu Mona și Shirin, alte două colege pe cât de diferite, pe atât de bune prietene.
Mona, americancă de origine egipteană și credincioasă Profetului, purtătoare de văl tradițional și practicantă a unei religii pe care o apăra cu argumente solide fără a o impune celorlalți, o va uimi pe nehotărâta Perilem cu ideile și tradițiile moștenite de la părinți și bunici. Shirin, englezoaică de origine iraniană, o păcătoasă dezinhibată și sigură pe ea, o va convinge pe Perilem să se înscrie la seminarului profesorului Azur, un curs atipic predat original de un dascăl nonconformist. Adorat de majoritatea studenților și hulit de o minoritate extrem conservatoare, Azur o va seduce pe Peri cu metoda lui inedită de predare a unui seminar despre cunoaștere în care își încuraja studenții aleși anume să își susțină punctele de vedere referitoare la subiecte vaste și variate, de la religia moștenită sau învățată acasă și până la filosofia marilor înțelepți ai lumii. Seminariile lui, arene de luptă în care ideile supraviețuiau dezbaterilor sau mureau în lipsa argumentelor convingătoare, tolerate de conducerea universității și vânate de studenți, o vor fascina pe Peri la fel de mult ca însuși profesorul-titular care își va încuraja studenta prea mult, anulând nejustificat distanța dintre catedră și amfiteatru.
Atrasă de farmecul irezistibil al liberalismul americancei Shirin, frânată de conservatorismul Monei și îndrăgostită fără speranță de profesorul Azur, având în spate toată cultura amestecată a Turciei moderne, iar în față, un infinit de alegeri, din ce în ce mai nehotărâtă și mai speriată de un viitor pe care nu-l vedea nicicum, Perilem va avea o clipă de rătăcire și va încerca să se sinucidă. Salvată în ultimul moment și rugată să depună mărturie în favoarea profesorului Azur acuzat că ar fi avut relații neprofesionale cu studentele, Perilem nu va da curs invitației, iar lipsa cuvântului ei, îi va distruge profesorului reputația și cariera și va anula prietenia cu Mona și Shirin. Abandonând Oxfordul în timpul scandalului mediac, fără să-și fi terminat cursurile și fără niciun plan de viitor, Peri se va întoarce în Istanbul și se va căsători cu Adnan, un om de afaceri cu 17 ani mai mare decât ea, un bărbat care pornise de foarte de jos și reușise prin forțe proprii să se ridice și să devină unul dintre cei mai bogați dezvoltatori imobiliari din Turcia. Mamă de gemeni, băiat și fată, soție respectată în cercul de prieteni ai soțului și neîmplinită ca femeie, Peri își va aduce aminte, datorită traumei provocate de vagabondul drogat, de profesorul Azur, omul care a învățat-o cum să gândească, nu i-a făcut niciun rău și pe care l-a abandonat exact în momentul în care avea cea mai mare nevoie să fie salvat. Sunându-l pe profesorul Azur după 15 ani și regretându-și fuga din anii studenției, Peri se va împăca cu el și cu sine, acceptând că, uneori, deciziile cele mai bune nu sunt neapărat și cele mai corecte.
Trecând de un realism pur și generalizat, descris admirabil prin personaje din aproape toate păturile sociale, de la cerșetori, oameni de afaceri dubioși, studenți și profesori, la credincioși și atei, la un fantastic particulizat, reprezentat de drama personală a fiecărui personaj care se știe unic și consideră, firește, că este mai bun decât toate celelalte, Cele trei fiice ale Evei este romanul oglindă în care scriitoarea ne îndeamnă să ne privim exact așa cum suntem văzuți prin ochii celorlalți, să acceptăm diversitatea opiniilor și să le îngăduim, chiar dacă nu au nicio legătură cu ale noastre sau sunt la celălalt capăt al simțirilor și gândurilor proprii. Iar dincolo de poveste, Elif Shafak ne aduce mai aproape Istanbulul și Turcia cu totul, dorindu-și să facem cunoștință cu țara în care s-a născut, s-o deslușim cu pricepere, să încercăm să o înțelegem mai bine și s-o îndrăgim dacă se poate.
„Țara mea natală, Turcia, este o țară-fluviu, nici solidă, nici stabilă. Cât am scris acest roman, fluviul acesta s-a schimbat de nenumărate ori, curgând cu o viteză amețitoare.” (Elif Shafak, Cele trei fiice ale Evei, p.191)
Magda Lungu, 08 ianuarie 2022
Elif Shafak – Cele trei fiice ale Evei
Editura Polirom, 2020, 480 pagini
Traducere din limba engleză și note de Ada Tanasă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu