⧫ Ani de câine
Ani de câine (1963), ultima parte a seriei trilogia Danzingului, după Toba de tinichea (1959) și Pisica și șoarecele(1961), urmărește destinele a doi prieteni din copilărie, Eduard Amsel și Walter Matern, de-a lungul a patru decenii în care Germania a scris, apoi a rescris harta lumii schimbând politici și geografii. Deși este alcătuit din trei părți, aparent distincte, sau tocmai datorită acestei abordări, prietenia celor două personaje, un artist pe jumătate evreu și un actor voluntar în armata germană, amenințată de o istorie care mutilează caractere, poate fi urmărită, cu toate suișurile și coborâșurile ei, din trei perspective diferite.
Masiv și dens, romanul începe abrupt, cu o metaforă puternică. Brauxel, primul narator și proprietarul unei mine cu o sută treizeci și patru de angajați, muncitori și funcționari, stă de dig, se uită cum curge râul și îl vede pe fiul morarului, în vârstă de nouă ani, cum aruncă în apele Vistulei un briceag. Primit cu un an în urmă, briceagul cu trei lame a fost cumpărat de Eduard Amsel din magazinul mamei sale, cu banii câștigați de el, și dăruit lui Walter Matern ca legământ al unei prietenii de durată. Impresionat de gestul prietenului său, Walter nu s-a lăsat mai prejos și s-a crestat în palmă, amestecându-și sângele cu cel al lui Amstel într-un ritual juvenil solemn, frăția de cruce, un jurământ foarte puternic, pe viață, care promite ajutor reciproc necondiționat și exclude trădarea. Peste numai un an, Walter Matern va arunca briceagul în apă, marcând simbolic începutul unei perioade tulburi în care va căuta prietenia lui Amsel sau se va lepăda de ea, după cum va simți sau când va fi obligat să aleagă.
După aruncarea briceagului, în timp ce Amsel s-a prefăcut că nu-i pasă de pierdere, văzându-și, în continuare, de schițele și desenele lui artistice, Walter a început să adune bani, într-o punguță de piele pe care o purta, legată, la încheietura mâinii, o păzea încrâncenat și o deschidea ceremonios în fața clientului dispus să cumpere sau să împrumute o sperietoare creată de Amstel din araci de fasole și cârpe ude, aduse de Vistula la mal. Unul cu fire de artist, iar celălalt încântat de abilitatea de a transmite emoții, dar și de clincănitul metalic al monedelor, cei doi băieți vor împărți copilăria până la incendiul de la moara Matern după care, întâi navetiști și elevi ai școlii din Sankt Johann, apoi interni la liceul din Fleischergasse, se vor îndepărta unul de celălalt pe măsură de Amstel va alege arta iar Walter se va îndrepta către actorie. În partea a doua a volumului, o colecție de scrisori trimise de Harry Liebenau verișoarei sale Tulla, trădătoarea care va depune mărturie împotriva pașnicului profesor Brunies, deportat de naziști într-un lagăr al morții, îi vom regăsi pe Eddi Amsel într-un rol secundar, iar pe Walter Matern într-un rol de figurație, în timp ce actorii principali, Harras și Prinz-Pluto, cei doi câini ciobănești ai Führer-ului, bântuie istoria unei Germanii în ruine, distrusă de război, de foame și de antisemitism.
În partea a treia a volumului, Walter Matern, un personaj complex, capabil de devoțiuni înălțătoare, dar și de trădări abjecte, devine personajul principal al unui interviu pamflet, în care tema aleasă de radioul don Koln este Germania de după război care își recunoaște parțial greșelile trecutului, dar nu le regretă, ci caută scuze pertinente, menite să îmblânzească strigoii ucigași de oameni și să cosmetizeze hidoșeniile grețoase, din anii negri ai coșmarului. La fel ca în primele două părți, simbolistica alesă este autorul trilogiei Danzigului este răvășotoare. După sperietorile evreului Amstel și câinii negri ai arienilor, ochelarii minune ai cunoașterii promit celor care îi cumpără, cu numai cincizeci de pfenigi bucata, să vadă, cât se poate de clar, oameni și lucruri, exact așa cum au fost, de la origini până în prezent. Descoperit cu ajutorul acestor ochelari minune, adevărul gol-goluț ia forma unui monstru îngrozitor, care continuă să existe și după ce ochelarii au fost dați jos de pe nas și așezați, cuminți, în tocul lor.
Începută deasupra minelor firmei Brauxel & Co, la suprafață, povestea celor doi prieteni, Eduard Amsel și Walter Matern, se termină în galeriile în care Walter Matern coboară pentru a vedea, cu ochii lui, tot infernul subteranului. Însoțit de directorul Brauxel, Walter Matern va pătrunde prin culoarele înguste și va descoperi că minerii care lucrează de douăzeci de ani în mină tind să vadă infernul oriunde la suprafață, negăsind vreo confirmare că infernul ar fi sub pământ – nici măcar cînd aerajul este insuficient. Stupefiat de existența celor două perspective diametral opuse și oripilat de cele auzire și văzute în timpul vizitei în intreprindere, Walter Matern va reveni la suprafață, cu gândul la Eduard Amsel, singurul lui prieten de-o viață pe care, cândva, și l-a dorit frate de cruce.
„O, voi, ani de cîine care vă mușcați cozile unii altora! La început a existat o lupoaică lituaniană. Ea a fost încrucișată cu un dulău ciobănesc. Din acest fapt nefiresc a rezultat un mascul al cărui nume nu-i trecut în nici un arbore genealogic. Și el, anonimul, l-a zămislit pe Perkun. Și Perkun a zămislit-o pe Senta...” (Gunter Grass, Ani de cîine, p.642)
Magda Lungu, 23 ianuarie 2022
Gunter Grass – Ani de cîine
Editura Polirom, 2020, 729 pagini
Traducere din limba germană de Mariana Bărbulescu
———— ❖—————————
———— ❖—————————
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu