⧫ Fiica eminenței cenușii
Cel de-al patrulea roman istoric, după Doamna Apelor, Regina albă și Regina roșie, Fiica eminenței cenușii continuă seria dedicată familiilor regale Plantagenet și Tudor și are la bază un personaj fascinant, care a strălucit atât de puțin pe scena politică britanică a secolului al XVI-lea, încât istoricii, preocupați de marii învingători sau învinși în Războiul verilor, supranumit Războiul celor Două Roze, l-au pierdut din vedere. Cea mai mică dintre fetele contelui de Warwick, Anne Neville a fost pionul preferat al tatălui său, - temuta eminență cenușie făcătoare de regi -, până când s-a decis să-și ia viața în propriile mâini. Orfană și văduvă la doar paisprezece ani, copila s-a căsătorit în taină cu ducele de Gloucester, iar soțul, cel mai tânăr moștenitor al Casei de York, îi va dărui doamnei sale un regat și coroana, în văzul întregii lumi. Regină pentru doi ani (1483-1485), Anne Neville, soția regelui Richard al III-lea al Angliei, a cunoscut cele mai înalte onoruri, dar și cele mai teribile nenorociri, iar după ce a plătit cu viața singurului său fiu o clipă de glorie efemeră, a fost omorâtă.
Cu cinci ani mai mică decât Isabel, fiica cea mare a contelui de Warwick, Anne s-a născut în cea mai bogată familie a Angliei secolului al XVI-lea. Îndrumător și sfetnic al regelui, el însuși cu sânge regesc curgându-i prin vine, tatăl celor două fete Neville stâpânea apele Canalului Mânecii între Calais și coasta engleză. Cu o fire mândră de nordic, aprig și neîndurător, contele de Warwick, zis și făcătorul de regi, a fost un mare susținător al Casei de York și nu s-a dat în lături de la nimic pentru a-și menține poziția căpătată la curte și moștenirea adunată de generații. După căsătoria regelui Edward cu superba, dar nepopulara Elizabeth Woodville, simțindu-se trădat, contele o mărită pe Isabel cu George de York, fratele regelui, iar pe micuța Anne cu Eduard de Lancaster, fiul reginei Margareta de Anjou și pretendentul la tron al familiei rivale.
Blânduță și naivă, Anne Neville se supune dorinței tatălui tiran deși inima îi da ghes să alerge în calea lui Richard de Gloucester, fratele cel mai mic al regelui Edward și pupilul tatălui său, un tânăr cu șapte ani mai mare decât ea, cârlionțat și oacheș, prieten din copilărie și admirator secret al copilei pe care a văzut-o crescând, amenințată de intrigile de la curte și aruncată într-un război al blazoanelor care i-a distrus adolescența. Orfană și văduvă la doar paisprezece ani, după ce tatăl și soțul au plecat la război și nu s-au mai întors, Anne Nevile va fugi din închisoarea aurită a surorii mai mari, direct în brațele protectoare ale ducelui Richard. Grațioși amândoi, agili, potriviți de înalți, la fel de îndrăgostiți și de loiali unul altuia, Anne și Richard, departe de a trăi o poveste de dragoste, vor avea de înfruntat mânia regelui, ura reginei și uneltirile sinistre ale ambelor lor familii, neobosite în goana lor nebună către tronul și coroana Angliei.
Când fericită alături de un bărbat fermecător și atent, când îngrozită de dușmăniile fățișe sau ascunse cu măiestre în spatele zâmbetelor ipocrite ale membrilor celor două mari rivale, Casa de York și Casa de Lancaster, Anne Neville se transformă datorită experiențelor dure, stârnite de oameni sau oferite de viață, din adolescenta plăpândă și ascultătoare într-o tânără inteligentă, cu o personalitate puternică și greu de manevrat. Nedespărțită de bărbatul iubit, deopotrivă la bine și la rău, Anne va fi cea care, după moartea regelui Edward, îi va deschide ochii lui Richard și îi va sfătui să recendice dreptul la tron. Curajos și susținut de bărbați puternici și de încredere, în vara în care a împlinit treizeci și patru de ani, Richard se va așeza cu eleganță pe tronul Angliei, mulțumit de el și mândru de grațioasa lui regină.
Superba poveste de dragoste dintre Anne și Richard, amenințată permanent de nesfârșitele intrigi de la curte, este atracția principală a acestui roman sensibil, în care regina Anne Neville de York este și personaj, și vocea care istorisește.
„Richard mă privește, încheindu-și nasturii hainei, și-mi zâmbește cu căldură, sigur de sine. Are mănușa mea, semnul afecțiunii mele. E un zălog pe care l-am oferit știind foarte bine ce fac. Pentru că nu vreau să mai fiu pionul nimănui. Următoarea mișcare ce se va face va fi a mea. Îmi voi alege libertatea și-mi voi alege soțul.” (Philippa Gregory, Fiica eminenței cenușii, p.209)
Magda Lungu, 16 ianuarie 2021
Philippa Gregory – Fiica eminenței cenușii
Editura Polirom, 2018, 512 pagini
Traducere din limba engleză de Anacaona Mîndrilă-Sonetto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu