Matei Vișniec

⧫ Dezordinea preventivă

La cei 24 de ani ai săi, proaspăt absolvent al unor studii de jurnalistică din Toulouse, Mathieu Caradin decide că a venit momentul să-și trăiască viața după bunul său plac. Român sărac, provenit dintr-o familie destrămată după trecerea frauduloasă a frontierei, tânărul nou angajat în redacția unui foarte cunoscut post de radio din Paris pătrunde într-o lume complet necunoscută în care mult mai experimentații lui colegi îl provoacă să-și înfrunte spaimele trecutului și să vadă prezentul dintr-o cu totul altă perspectivă, cea a fenomenului suprasaturării informaționale. Lucrurile se complică și mai tare, când în viața juniorului, mai precis pe biroului tânărului jurnalist, începe să apară, din ce în ce mai regulat, un șobolan decent, politicos și foarte respectuos, care îl studiază discret, așteptând momentul potrivit unei discuții între două specii, oameni și șobolani, direct interesate de subiectul dezordinii preventive.

Fără a fi șocant sau deplasat, deși este o satiră la adresa abuzului informațional la care este supus omul-mlaștină, consumatorul dependent de veștire rele despre dezastre naturale, accidente cu victime, fluctuacții la bursă, războaie și alte catastrofe planetare zilnice, lansate în eter și amplificate cu frenezie de lumea presei obligată să vândă numai acele știri capabile să atragă atenția și, firește, să abțină un maximum de audiență, romanul are în el întrebări pe care un tânăr, orice tânăr, preocupat de diferitele scenariile privind evoluția omenirii, și le adresează la un moment dat. Pornind de la propria lui experiență de viață, jurnalistul își imaginează că în interiorul lui trăiesc, stratificat, ca într-o ceapă, o multitudine de euri lăuntrice, de vârste și cu experiențe diferite, și le provoacă, pe rând, la un dialog inedit din care aflăm o mulțime de amănunte autobiografice, extrem de personale, și care justifică nevoia disperată a tânărului de a evada dintr-o realitate exterioară, superficială și brutală într-o lume interioară, profundă și metaforică, cea a poeziei. În paralel cu liniștirea vocilor interioare și interesat să schimbe percepția ascultătorilor celor zece minute de știri prezentate de el, în direct, la Radio Planeta, între orele 11 noaptea și 2 dimineața, Mathieu își va schimba formatul emisiunii spre stupoare radioascultătorilor obișnuiți să înghită, pe nemestecate, o avalanșă de informații menite să le paralizeze gândirea și să-i țină captivi în lumea undelor.

Deloc impresionat de noul format al știrilor de noapte, George, șeful suprem, îl va invita pe Mathieu într-o excursie-reportaj, la Geneva, în plin război, începutul unei noi perioade pentru tânărul jurnalist care începuse, treptat, să se dezmeticească. După întoarcerea din zona de conflict în care două tabere se războiau de dragul publicității, Mathieu va fi vizitat de șobolanul redacției, iar din acest moment lucrurilor vor evolua către un scenariu al absurdului. Corespondent special din partea Trustului de Presă la Luxemburg, trimis de postul de radio să transmită informații despre primul summit al Uniunii Europede dedicat primei vecinătăți globale, Mathieu va descoperi o Lume Paralelă în care fiecare personaj, om de media, personalitate politică sau VIP va fi evaluat individual și obligat să poate, ca un stigmat pe viață, echivalentul mizeriei personale, fizice și morale, măsurat în șobolani. Coada de șobolani odată formată cu unicul scop de a devora deșeurile rezultate în urma consumului uman, va fi stigmatul, pe viață, al oricărui individ încurajat să accepte o simbioză umano-șobolanică. Deși pare grețoasă și imposibil de tolerat, această conviețuire dintre oameni și șobolani, o comuniune interspecii cu amploare globală, a fost pusă la cale, cu peste 40 de ani în urmă, de o Agenție mediatică DP specializată în organizarea scenariilor producătoare de probleme și dezordini.

Dacă aș spune că mi-a plăcut această carte, întru totul, ar fi puțin cam prea mult. Mi-a plăcut satira din ea, pe alocuri acidă, ironia fină, subiectul bine ales și plasa pe care-am luat-o crezând că citesc o carte ușurică, de weekend, și nu una care să mă zdruncine pe dinăuntru, producându-mi neliniști existențiale. Matei Vișniec spune niște adevăruri dure în carte, și le spune apăsat și argumentat. Ca om de media, percepția sa despre fenomenului mediatic contemporan nu poate fi decât obiectivă chiar dacă îmbracă pelerina ficțională a unei satire savuroase în care armata de șobolani parazitează evoluția speciei umane oprindu-i înaintarea cu bariera unui ghem regal.

„Cînd americanii, indienii, rușii, japonezii, patagonezii, finlandezii, grecii, sirienii sau diversele etnii din statul Burkina Fasso privesc cu exact aceeași fascinație filmul «Titanic» și resimt exact aceeași emoție cînd ea scapă și el se îneacă, nu poți decît să constați că oamenii sunt pretutindeni la fel.” (Matei Vișniec, Dezordinea preventivă, p.187)

Magda Lungu, 06 septembrie 2020

Matei Vișniec – „Dezordinea preventivă”

Editura Polirom, 2017, 304 pagini

Tweet