Johann Wolfgang von Goethe

⧫ Suferințele tânărului Werther

Capodoperă a genului epistolar, romanul dramei tânărului Werther îndrăgostit nebunește de Lotte ne poartă printr-un labirint de sentimente în care zborul și căderea sunt dictate de zâmbetul din privirea femeii fără de care simte că nu mai poate trăi. Singuratic, visător și exagerat de sensibil, un introvertit în deplinătatea cuvântului, Werther trăiește fiecare emoție cu intensitatea unui nou început și se va destăinui scrisorilor trimise unui sigur prieten, cel în care are încredere că îl va asculta.

Îndepărtat de familie, după o discuție neplăcută în jurul unei moșteniri, Werther s-a refugiat într-un sat în care și-a găsit liniștea pictând, bucurându-se de natură și descoperind oameni calzi și primitori pe care-i va aprecia, dar de care nu se va apropia până la prietenie. Primele lui impresii, explozive și foarte amănunțite, i le va trimite prietenului destinatar sub formă de scrisori, mai dese sau mai rare, umplute cu descrieri prelungite în fraze meșteșugite și trăiri de o intensitate stranie, crescătoare până la limita nebuniei și retezate brusc după ce exaltarea a fost liniștită în cuvinte. Lumea interioară extraordinar de bogată a tânărului Werther, amorțită de suferința unei foste iubiri neîmplinite și trezită la viață de splendoarea peisajelor de curând descoperite, se va îmbogăți la apariția Charlottei cu o impresie atât de puternică încât sentimentele vor lua locul naturii transformând epistolele descriptive de început în destăinuiri tulburătoare ale unei pasiuni chinuitoare.

Binevoitoare și prietenoasă, Lotte era sora celor opt frați pe care-i creștea, cu drag și cu dăruire, asumându-și rolul de mamă în lipsa celei care le dăduse viață, plecată de curând pe un drum fără întoarcere. Logodită de puțin timp cu Albert, Lotte îl va cunoaște pe Werther la un bal de țară și îl va primi, în casa și în viața ei, fără să bănuiască câtă iubire avea să trezească în tânărul ei prieten. Năucit de propriile lui simțiri și interpretând orice gest al fetei ca pe o dovadă de dragoste, Werther se va confesa scrisorilor trimise lui Wilhelm, încercând, la început subtil apoi din ce în ce mai hotărât, să stârnească în Lotte sentimente năvalnice, închipuite de mintea lui disperată după o poveste de dragoste reală și împărtășită. Senină și fără niciun gând ascuns, Lotte își ca continua viața, se va căsători cu Albert și, neplăcut impresionată de insistența tânărului Werther, va pune punct unei foste prietenii transformată într-o pasiune obsesivă și supărătoare.

Dureros și umilitor, momentul despărțirii va fi exacerbat de Werther și interpretat ca o sentință definitivă. Convins că nu va mai putea trăi fără iubirea din gândurile lui, Werther își va pune capăt zilelor, teatral, nu înainte de a o avertiza pe Lotte că renunță la o viață din care ea nu va mai face parte. Impresionată de disperarea îndrăgostitului ajuns la capătul puterilor, tulburată de iubirea lui năprasnică venită peste ea într-un moment nepotrivit, dar cu mult curaj și onestitate, Lotte îi va mărturisi soțului chinul tânărului ei prieten. Plictisit de o poveste care părea fără sfârșit, Albert, cel care asistase cu mult bun simț și infinită delicatețe la încercările eșuate ale lui Werther de a se apropia nepermis de soția lui, îi va oferi tânărului pistoalele pe care acesta le admirase la prima lor întâlnire, înlesnind, fără să vrea, tragedia. Trupul cu ultima pâlpâire de viață va fi găsit de un servitor care va chema medicul și va alerta toți cunoscuții. Convinsă până în ultima clipă că Werther se va răzgândi, Lotte se va îmbolnăvi de durere la aflarea cumplitei vești și va agoniza între viață și moarte, vegheată zi și noapte de Albert. Ca o pedeapsă, slăbiciunea și tristețea o vor ține departe pe Lotte de Werther chiar și în ziua ultimului rămas bun.

Citind acest roman, mi-a fugit gândul la Lolita lui Nabokov în care am întâlnit aceeași iubire obsesivă, măgulitoare pentru început (cui nu-i place să se simtă adorat?), dar din ce în ce mai obositoare, ca orice insistență repetată la nesfârșit sau obligativitate impusă împotriva firii. (Nabokov chiar amintește de Lotte, la un moment dat, citez din memorie, la vârsta Lolitei, Lotte fusese o școlăriță la fel de ispititoare.) Desigur că drama iubirii nefericite este foarte ofertantă pentru scriitorii care stăpânesc intensitatea emoțiilor masculine până-ntr-atât încât să găsească o justificare unor acțiuni, ficționale, care sfidează moralitatea și conțin un grăunte mic, minuscul, de adevăr preluat sau inpirat dintr-o realitate din apropiere. Una peste alta, romanul merită a fi citit, analizat din perspectiva ambelor personaje, Lotte și Werther, și recitit pentru a putea fi savurat pe îndelete.

„Da, sunt numai un călător, un pelerin pe acest pământ! Dar voi sunteți altceva?” (Goethe, Suferințele tânărului Werther, p.119)

Magda Lungu, 06 martie 2020

Johann Wolfgang von Goethe – „Suferințele tânărului Werther”

Editura Polirom, 2015, 200 pagini

Traducere din limba engleză: Alexandru Philippide

Tweet