⧫ Bîntuiții
Invitați într-o tabără de creație, condusă de un bătrân muribund numit Whitttier șaptesprezece scriitori sunt convinși să participe la un experiment inedit. Închiși într-un teatru dezafectat timp de trei luni și provocați să scrie o capodoperă care îi va face celebri, scriitorii, entuziaști în primele zile, vor fi înfometați și chinuiți, victime de bunăvoie ale unor minți bolnave, hotărâte să le transforme viețile într-un produs care poate fi vândut.
În ziua stabilită pentru plecarea în tabăra de creație, înainte de răsăritul soarelui, un autobuz condus de Sfîntul Fără-Mațe a străbătut orașul în lung și în lat și a adunat, din stații improvizate, toți scriitorii dispuși să își împlinească visul de a deveni celebri. Cu un singur bagaj pregătit pentru trei luni departe de casă, plecați din apartamentele lor pe furiș, fără să-și fi anunțat rudele, vecinii sau prietenii, scriitorii ciudatului experiment au fost duși cu autobuzul până la capătul unei alei înguste și întunecoase și invitați să intre, pe o ușă de oțel, într-o clădire învechită, prăfuită și părăsită. Nemulțumiți că bătrânul domn Whittier a ales un teatru dezafectat ca loc de odihnă și creație, scriitorii îi vor cere acestuia explicații. Cinic și indiferent la plângerile lor, Brandon Whittier îi va convinge că izolarea și lipsa oricărui confort le va stimula creativitatea, iar noile idei apărute se vor concretiza într-o povestire, un poem, un scenariu sau niște memorii care se vor impune în literatură.
După sperietura primei zile în care au fost zăvorâți în teatrul părăsit, în prima săptămână de izolare, scriitorii au continuat să se plângă de lipsa apei calde, a hranei îndestulătoare și a căldurii. Neliniștiți și nedormiți, nereușind să producă nimic artistic, au scos la suprafață din adâncurile lor fragmente ale propriilor vieți trăite doar pe jumătate, după reguli aberante, impuse de o lume cretină, submediocră și diluată. Ironic și intenționat vulgar, atribuind scriitorilor pseudonime anume alese cum ar fi Lady Zdreanță, Contele Calomniei sau Bucătarul Asasin în spatele cărora stau ascunse adevărate tragedii umane, Chuck Palahniuk nu se ferește să divulge abuzuri domestice, judecăți aiuritoare, coșmaruri, vicii și tabuuri sociale care șochează prin urâțenie, dar fascinează prin îndrăzneala cu care sunt aruncate în obrazul unei lumi ipocrite.
Dusă la extrem, închisoare scriitorilor înfometați, înspăimântați și fără nicio șansă de evadare se va transforma într-o luptă înverșunată pentru supraviețuire. Și în timp ce poeziile încep să curgă, iar povestirile să devină din ce în ce mai grotești, victimele bătrânului Whittier se înmulțesc, iar drepturile de autor ajung să se împartă la un număr din ce în ce mai mic de artiști rămași. Unele povești, ar spune domnul Whittier, le spui și le consumi. Altele, te consumă ele pe tine. Supraviețuitorii experimentului, răufăcători și victime, artiști care au depășit traume, s-au adaptat unor condiții inumane și au sperat până în ultimul moment că vor fi salvați de suferințele din teatrul vieții, iertând ce li s-a făcut și ce au făcut ei altora, se vor simți liberi să-și continue opera.
„Deja în mințile noastre, ștînd în lumina falsă, galben-roșcată, ne imaginam viitorul: scena în care le vom spune oamenilor cum am intrat în această mica aventură și un nebun ne-a ținut prizonieri într-un teatru vechi timp de trei luni.” (Chuck Palahniuk, Bîntuiții, p.98)
Magda Lungu, 15 septembrie 2019
Chuck Palahniuk – Bîntuiții
Editura Polirom, 2014, 456 pagini
Traducere din limba engleză de Rareș Moldovan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu