⧫ 17
Supărat că ziua în care a împlinit 17 ani a trecut ca o zi oarecare, seara, după cina în familie, un elev de liceu stârnit de o discuție în contradictoriu cu sora mai mare, răbufnește și o lovește cu piciorul în frunte spărgându-i ochelarii și rănind-o la ochi. Șocat de ce a făcut, puștanul se refugiază în șopronul din capătul cel mai îndepărtat al grădinii și începe să mediteze la cât este de singur și de neștiutor, în comparație cu frații sau colegii de aceeași vârstă. Întâmplător, într-un moment de slăbiciune, tânărul va cunoaște un lider de dreapta al cărui discurs îl va convinge să se alăture unei grupări politice care îi va crește încrederea în sine, dar care îl va transforma într-un extremist și un asasin.
Crescut într-o familie liberală, cu un tată autodidact, director adjunct și profesor la un liceu privat, după ce a încercat o mulțime de alte slujbe, și o mamă care s-a ferit să se implice în viața propriilor copii, adolescentul a crescut în umbra fratelui mai mare, un entuziast implicat în fel de fel de proiecte care l-au obosit peste măsură și l-au determinat să cadă în extrema cealaltă. Absolvent al Facultății de Arte Liberale a Universității din Tokio, fratele mai mare, un tânăr cu o minte strălucită, s-a angajat la un post de televiziune, dar, după un început promițător, s-a transformat, într-o singură vară, dintr-un orator energic și plin de încredere, într-un taciturn insensibil și mereu istovit.
Lipsit de un model masculin, adolescentul a încercat să se apropie de sora mai mare, dar fata, asistentă medicală cu simpatii politice de stânga, nu a catadicsit să-și ocupe timpul cu exemple și explicații atât de necesare unui puștan naiv și ignorant, care ar fi dorit să știe, dar nu a avut pe cine să întrebe. Rămas de capul lui, fără un adult care să îl ghideze, adolescentul a trecut singur peste bariera teribililor 17 ani. Ignorat de familie și fără un grup de prieteni, puștiul a încercat să se impună la școală, dar, nici suficient de pregătit pentru a intra în grupul elevilor buni, nici suficient de obraznic pentru a se strecura în grupul răilor, a fost lăsat pe dinafară. Umilința pe care o va simți pe terenul de sport, la proba de 600 m pe care o va termina chinuitor, în râsetele batjocuritoare ale colegilor de clasă, a fost picătura care a umplut paharul disperării.
Întâlnirea adolescentului cu Shintoho, imediat după umilința de pe terenul de sport, vorbele lui hotărâte și invitația de a participa la o adunare a Partidului Căii Imperiale, o grupare politică de dreapta, vor fi pentru puștanul care ar fi mers oriunde numai să nu se întoarcă singur, acasă, scânteia de la care va porni incendiul. Prea tânăr și uimit de discursul liderului Kunihiko Sakakibara, fascinat de polemică, dar, în același timp, scârbit de ura împotriva grupărilor politice de stânga cu care acesta împroșca mulțimea adunată în piață, adolescentul va avea o revelație. Ura liderului de dreapta, identică cu ura lui mocnită, adunată în suflet în ultimul an oribil, va fi motivația pentru a-și învinge neștiința și timiditatea și a merge mai departe, către un viitor despre care nu știa mai nimic, în afară de faptul că există.
După discursul din piață, aplaudând isteric și cu ochii în flăcări, adolescentul se va apropia de predicatorul urii și al răutății, se va împrieteni cu alți simpatizanți de dreapta, apoi va deveni membru al partidului și mâna dreaptă a liderului, apoi, la fel de decis ca în ziua discursului, va porni, împreună cu alți membri, o luptă pe viață și pe moarte împotriva dușmanilor de stânga, tineri, bătrâni, femei sau bărbați, în mare parte studenți ca și el. Arestat după bătăile de stradă, eliberat, apoi arestat din nou, tânărul va ajunge să se convingă că este îndreptățit să măcelărească alți oameni, în numele adevărului, și se va simți fericit să-și împlinească destinul. Kenzaburo Oe descrie incredibil de bine, de dur, de direct și de condensat, în doar 100 de pagini, transformarea adolescentului plăpând, al nimănui, într-un asasin profesionist, extrem de violent și de impulsiv, decis să meargă până la capăt.
„Dintr-odată însă, criticul din inima mea a dispărut. Îmi răsfăț eul plin de bube lingându-mi și îngrijindu-mi rănile. Sunt un cățel. Și, în același timp, sunt și mama lui, orbită de iubire. Mă iert necondiționat pe mine, cățelul. Mă îngrijesc. Și, tot necondiționat, latru și dau să-i mușc pe toți cei care mă tratează cu cruzime pe mine, cățelul. Fac asta într-o stare de extaz somnoros.” (Kenzaburo Oe, 17, p.72)
Magda Lungu, 20 septembrie 2019
Kenzaburo Oe – 17
1994 - Premiul NOBEL pentru Literatură
Editura Polirom, 2014, 104 pagini
Traducere din limba japoneză și note de Roman Pașca
Romanul 17 este inspirat de cazul real al adolescentului Yamaguchi Otoya, care l-a asasinat pe liderul Partidului Socialist Japonez în 1960, apoi s-a sinucis, după trei săptămâni, în închisoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu