⧫ Inima întunericului
Porniți într-o croazieră în josul fluviului Tamisa, apoi și mai departe, pe mare, în tovărășia directorului companiei, care era și căpitanului iolei Nellie, patru bărbați, prieteni buni, ascultă povestea stranie a bătrânului lup de mare Charlie Marlow. Marinar și pribeag, Marlow a fost în tinerețe căpitanul unui vas mic, comercial, care a străbătut fluviul Congo și întunecata junglă africană, ajungând în zone locuite doar de băștinași, pe care puțini europeni au avut șansa să le vadă. De-a lungul aventuroasei călătorii, în care a avut de înfruntat pericole de tot felul, Marlow a auzit la răstimpuri un nume rostit cu teamă sau cu venerație. Contrariat de misteriosul personaj, marinarul își dorește din ce în ce mai mult să-l cunoască, iar când li se încrucișează pașii, descoperă în persoana enigmaticului Kurtz, un negustor de fildeș putred de bogat și lipsit de scupule, dar mistuit de dorul logodnicei și chinuit de remușcări.
Pasionat din copilărie de hărți și fascinat de poveștile nemaipomenite ale exploratorilor, Charlie Maslow tânjea să ajungă în locuri neumblate. Ferm hotărât să ajungă căpitanul unui vapor cu abur, fie el și fluvial, la timpul a cuvenit a insistat atât de mult pe lângă o rudă apropiată, încât a căpătat comanda unui vas al cărui căpitan fusese ucis într-o încăierare cu localnicii. După aproape două luni din ziua în care a primit slujba și un drum de trei sute de kilometri, Marlow și-a luat în primire vasul, naufragiat pe fundul fluviului Congo, din cauza pietrelor care i-au spart carena. Cât timp a căutat materialele necesare reparațiilor și oameni dispuși să-l ajute, căpitanul a cunoscut câțiva băștinași africani și a auzit de câteva ori numele misteriosului personaj Kurtz, șeful stației, un fel de geniu universal, cel mai bogat și mai temut negustor de fildeș din Africa.
După ce vaporul cu abur a fost repus pe linia de plutire, Marlow a plecat din golfuleț în susul fluviului, în prima sa călătorie adevărată, însoțit de directul companiei, de câțiva pelerini și douăzeci de canibali, băieți buni, luați la bord pentru a completa echipajul. După ce a plutit zile în șir printre milioane de copaci imenși și rădăcinile lor uriașe, înfipte în maluri, atent la ritmul tobelor bătute de sălbaticii pe care îi auzea, dar nu îi putea vedea, pentru că se ascundeau în junglă, căpitanul a dat peste o baracă de stuf în care a găsit o carte cu notițe scrise pe margine într-un cod ciudat. Intitulată Investigație legată de aspecte ale navigației, scrisă de un anume Towser, Towson sau cam așa ceva, cartea îi aparținea unui englez de douăzeci și cinci de ani, marinar și el, pe care Marlow îl va cunoaște cu puțin înainte de a-l întâlni pe misteriosul Kurtz.
Jumătate englez, după mamă, jumătate francez, după tată, și raportor al Societății Internaționale pentru Eliminarea Obiceiurilor Sălbatice, Kurtz îmbinase plăcerea căutătorului de fildeș cu riscurile exploratorului unei lumi noi. Neobișnuite cu lumea civilizată, triburile de băștinași speriați de zgomotele armelor și ale vapoarelor, unele canibale, atacau expedițiile albilor haotic, după care se ascundeau în junglă, unde erau de negăsit. Om de știință cu înzestrat cu o răbdare matusalemică, Kurtz studiase între două vânători de fildeș viața și obiceiurile băștinașilor și trimisese către SIEOS șaptesprezece pagini scrise mărunt, în care descria triburile africane. Abandonat în mod rușinos de semenii săi civilizați într-o colibă de pe malul fluviului, fără alimente și fără medicamente, domnul Kurtz moare în brațele căpitanului Marlow, lăsându-i în păstrare un pachet cu hârtii și o poză, toate legate cu un șiret de pantofi.
Considerându-se responsabil de documentele primite, după ce se întoarce din jungla congoleză, Marlow o vizitează pe logodnica negustorului de fildeș și descoperă, cu stupoare, că omul pe care îl credea lipsit de sentimente și de scrupule, avea o inteligență sclipitoare și o noblețe sufletească ieșită din comun. Total împotriva ororilor pe care lumea civilizată le-a comis în Africa, domnul Kurtz lăsase scris ce i-a fost dat să audă și să vadă în anii în care a trăit în junglă, printre băștinași. Inspirat de discuțiile avute cu savantul Kurtz, pe lângă descrierile ample ale peisajelor și scenele rupte din viața de zi cu zi, trăită în jungla africană, autorul include în amintirile povestite prietenilor de croazieră, chiar dacă o face foarte voalat, și câteva din metodele barbare folosite de europeni pentru a intra în posesia atât de râvnitului fildeș.
„Ascultam, ascultam, așteptând fraza, cuvântul care mi-ar fi putut lămuri senzația de vagă neliniște pe care mi-o inspira povestea asta ce părea să prindă formă nu de pe buzele celui care o spunea, ci din aerul greu al nopții, pe fluviu.” (Joseph Conrad, Inima întunericului, p.55)
Magda Lungu, 15 iunie 2019
Joseph Conrad – Inima întunericului
Editura Polirom, 2014, 160 pagini
Traducere din limba engleză de Casiana Ioniță
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu