Virginia Woolf

⧫ Doamna Dalloway

Pentru că Lucy avea o sumedenie de alte treburi, doamna Dalloway s-a gândit să cumpere ea florile. Avea timp suficient să le aleagă pe cele mai proaspete și să le aranjeze în vaze mari, elegante, așezate prin casă discret, în locuri în care să bucure privirile fără a stingheri pașii sau conversațiile musafirilor invitați la petrecerea dată în cinstea soțului, domnul Dalloway, un politician carismatic și influent, foarte bine văzut în societatea londoneză, prietenul de o viață și rivalul în inima Clarisesei a sentimentalului Peter Walsh, iubitul dintr-o tinerețe aproape uitată.

La cei cincizeci de ani ai săi, distinsă și elegantă, Clarissa Dalloway își câștigase un loc binemeritat în înalta societate, iar petrecerile ei pestrițe, la care se întâlneau nume mari din lumea bună cu anonimii visători la o viață mai bună erau vânate de toată suflarea capitalei unui fost imperiu. Nu de puține ori, doamna Dalloway a fost văzută alegând din mijlocul invitaților un tânăr promițător, dar descumpănit, pe care îl prezenta celei mai potrivite persoane care ar fi putut să-i arate cum se poate ajunge din salonul cu flori asortate direct pe Wall Street. După ce făcea prezentările, Clarissa Dalloway, gazdă amabilă și primitoare, orienta conversația cu tact spre subiectul dorit, umplea tăcerile cu noutăți proaspăt aflate și era imposibil de refuzat de plicticoșii pe care îi îndatora suportându-le poveștile interminabile, îmbâcsite de amănunte banale.

Dărnicia Clarissei Dalloway, adepta binelui făcut de dragul binelui, o calitate cu care se născuse fără a fi conștientă că o deține, a răbufnit după moartea Sylviei, sora mai mică, pe care Clarissa a văzut-o strivită de un copac bătrân, prăbușit peste ea sub ochii măriți de groază ai puținilor trecători, martori ai tragediei. Dispariția singurei surori, cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă, preferata familiei, a fost resimțită de Clarissa ca un cutremur care a adâncit și mai tare golul pe care îl purta în suflet de când era mică și pe care nu reușise să-l umple cu nimic. Neștiind cum să-și aline durerea provocată de pierderea surorii atât de dragi, Clarissa a regăsit în ea bunătatea cu care se născuse și a revărsat-o peste cei din jur. Cu timpul, bunătatea a vindecat durerea, iar micile atenții acordate unuia sau altuia s-au înlănțuit transformându-se din fapte bune ocazionale în nenumărate binefaceri planificate cu grijă și duse până la capăt cu îndrăzneală și pricepere. În schimbul mărinimiei ei, un cuvânt de recunoștință din partea unui necunoscut sau un zâmbet timid, ivit pe neașteptate, îi întărea Clarissei speranța că se află pe drumul cel bun pe care l-a urmat, încurajată de abrobarea tacită a soțului.

Deși își adora soția pe care aproape o smulsese în urmă cu treizeci de ani din brațele fostului ei iubit, Richard Dalloway, o personalite puternică, aproape zdrobitoare pentru fragilitatea Clarissei, nu îi spusese niciodată soției cât de mult îi umpluse viața. Apariția galantului Peter Walsh în casa lui, în ziua petrecerii, a fost pentru Richard ca un duș rece, iar pentru Clarissa un motiv de a se întreba cum ar fi fost viața ei dacă s-ar fi căsătorit cu Peter. Toți trei, martorii aceluiași trecut, s-au întâlnit într-un prezent care nu mai putea fi schimbat. Iar în acest prezent dator deciziilor trecutului, umbra unui veteran de război, fost soldat măcinat de vina supraviețuitorului unui război pe care nu și l-a dorit, s-a strecurat pentru a-și striga înaintea privilegiaților sorții toată suferința și nefericirea care l-au dus aproape de nebunie. Amenințat că va fi internat într-un spital de psihiatrie, Septimus Smith a preferat să renunțe la viață, iar sinuciderea lui va fi unul din subiectele aduse în discuție de soții Bradshow, la petrecerea Clarissei, și trecute cu vederea, ca un întâmplare oarecare, de invitații dornici de distracții și mondenități.

Profund și echilibrat, romanul Virginiei Woolf este un roman al deciziilor, al drumurilor parcurse care ar fi putut fi altele dacă alegerile ar fi fost diferite. Întoarcerea Clarissei Dalloway în trecut și rememorarea unor amintiri plăcute sau dureroase, suferințele tânărului Septimus, neîmplinirile diplomatului Richard Dalloway și evadările romanticului Peter Walsh în aparențe înșelătoare sunt doar câteva dintre acele gânduri neîmpărtășite, ascunse cu grijă între două întâmplări comune. Smulse din necunoscut, aceste frământări stârnite de incidente fără însemnătate sunt transformate de Virginia Woolf, feminin și provocator, în literatură.

„Dacă privea îndărăt la acestă lungă prietenie care dăinuia de aproape treizeci de ani, teoria ei se aplica. Oricât de scurte, zădărnicite, adeseori dureroase fuseseră întâlnirile lor din pricina absențelor lui sau a diverselor întreruperi (…), efectul lor asupra vieții lui era nemăsurat. Era un mister.” (Virginia Woolf, Doamna Dalloway, p.184)

Magda Lungu, 18 mai 2019

Virginia Woolf – „Doamna Dalloway”

Editura Polirom, 2013, 240 pagini

Traducere din limba engleză: Antoaneta Ralian

Tweet