⧫ Doamna Dalloway
Dens și sensibil, romanul unei singure zile din iunie, în care Clarissa Dalloway se trezește bine dispusă și energică, gata să dea startul pregătirilor pentru petrecerea din acea seară, este romanul unei femei nostalgie, intrată într-o altă etapă a vieții, care se întreabă dacă a făcut cea mai bună alegere atunci când s-a căsătorit cu Richard cel serios și foarte bine văzut în societatea londoneză de la începutul secolului al XX-lea, refuzându-l pe Peter Walsh, poetul visător și veșnic îndrăgostit fără speranță.
Ieșind din casa aflată pe Westminster, în care locuia de mai bine de 20 de ani, Clarissa trece de Victoria Tower cu al său gigantic Big Ben, traversează Victoria Street, schimbă câteva vorbe cu Hugh Whitbread, prietenul din tinerețe pe care Peter Walsh nu-l putea suferi, traversează agale regalul St. James Park, bucurându-se, ca de fiecare dată când ieșea la plimbare, că războiul s-a sfârșit, străbate o jumătate din Bond Street, iar după ce intră, ușoară, înaltă și foarte dreaptă, în florăria Mulberry, vede pe geam trecând un automobil cu geamuri fumurii, în care ar fi putut fi prim-ministrul, prințul de Wales sau, poate, chiar regina Angliei. Gândindu-se că Regina ar fi putut ieși din Palat pentru a vizita un spital la acea oră din zi în care Londra era sufocant de aglomerată, pe chipul Clarissei s-a așternut o expresie de extremă demnitate, un simțământ diferit de încremenirea tânărului Septimus Warren Smith, aflat în imposibilitatea de a avansa pe trotuarul aproape blocat de grupul de gură-cască adunat din senin
Deși arăta ca un funcționar, cei drept unul mai acatării, Septimus era tipul de semidoct și autodidact, sensibil și inteligent, plecat din Stoud în anii adolescenții după ce lăsase familiei un bilet absurd și intruit în Londra cu cărți împrumutate de la biblioteca publică, citite seară de seară, după o zi obositoare de muncă. După primii ani în care Londra l-a înghițit așa cum înghițise milioane de tineri pe nume Smitih, Septimus cel îndrăgostit de Isabel Pole, domnișoara care ținea cursuri de Shakespeare în Waterloo Road, s-a înrolat printre primii voluntari plecați la război în Franța, s-a călit în tranșee, s-a logodit la Milano cu fiica cea mică a hangiului în casa căruia a fost încartiruit atunci când s-a semnat pacea și s-a întors acasă la nici treizeci de ani, căsătorit cu Lucrezia, decorat, depresiv și amenințându-și permanent soția că foarte curând se va sinucide. Disperată de gândurile negre ale soțului, Rezia cere ajutorul doctorilor Bradshaw și Holmes, care încearcă, pe rând, să își convingă pacientul să se interneze într-un sanatoriu privat, specializat în tratarea bolilor de nervi, dar care eșuează lamentabil, nereușesc să-l împiedice să se arunce pe fereastră, sub privirile îngrozite ale soției.
Întoarsă acasă după plimbarea de dimineață prin centrul Londrei, din Westminster până la florăria preferată de pe Bond Street și înapoi, acasă, Clarissa primește un vizitator neașteptat, pe care îl știa plecat în India. Aflat în trecere prin Londra, după o absență de cinci ani, pentru a stabili cu avocatul detaliile desfacerii primei sale căsătorii, Peter Walsh, poetul care a adorat-o pe Clarissa în tinerețe și care s-ar fi căsătorit negreșit cu ea dacă n-ar fi existat Richard Dalloway, a vizitat-o pe Clarissa de dragul trecutului, nicidecum al prezentului în care se simțea înfrânt, nesigur și lipsit de succes, spre deosebire de rivalul său în dragoste, care obținuse și familia dorită, și cariera visată. Cumpănit în gândire, ceea ce lui Peter Walsh i se părea cumplit de greoi, nobil și cumsecade, Richard i-a oferit scepticei Clarissa, apoi fiicei, Elisabeth, o viață decentă și onorabilă, lipsită de exaltări neașteptate. Simțindu-se ferită de provocări, liberă să-și citească ce vrea și ce-i place, nu neapărat și fericită, Clarissa s-a mulțumit să plutească nestingherită prin crema societății, iar după tragedia în care Sylvia, sora mai mică, și-a pierdut viața, a început să se dedice activităților caritabile și seratelor la care invita pe cine dorea, fără opreliște din partea soțului.
Descriind încetul cu încetul fiecare personaj, nu doar prin gândurile proprii, ci și din perspectiva celorlate personaje, care, nu de puține ori, gândesc diferit, Virginia Wolf reușește să cuprindă în acest roman de mici dimensiuni, o fototecă uriașă cu instantanee neconvențiale, viziuni tulburătoare și imagini vibrante, pline de inspirație și de vino-ncoa. În același timp, privit în ansamblu, Doamna Dalloway este o frescă de mari dimensiuni a societății londoneze de la începutul secolului al XX-lea. Uluitor pentru că întreaga acțiune a romanului se petrece într-un spațiu restrâns, într-o singură zi.
„Dacă privea îndărăt la acestă lungă prietenie care dăinuia de aproape treizeci de ani, teoria ei se aplica. Oricât de scurte, zădărnicite, adeseori dureroase fuseseră întâlnirile lor din pricina absențelor lui sau a diverselor întreruperi (…), efectul lor asupra vieții lui era nemăsurat. Era un mister.” (Virginia Woolf, Doamna Dalloway, p.184)
Magda Lungu, 18 mai 2019
Virginia Woolf – Doamna Dalloway
Editura Polirom, 2013, 240 pagini
Traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu