⧫ Neastâmpăr
Într-o duminică din aprilie, pe peronul gării La Varenne, un băiat de cincisprezece ani întâlnește o fată cu trei ani mai mare. Atracția irezistibilă dintre cei doi tineri naivi, aflați la vârsta primei iubiri, se transformă treptat într-o poveste de dragoste tulburătoare. Logodită, apoi căsătorită cu Jacques, un tânăr care îi refuză micile capricii și pentru care nu simte nimic, Marta se îndrăgosrește din ce în ce mai tare de copilandrul care abia începe să se maturizeze, rămâne însărcinată în timp ce soțul este plecat pe front, iar mica aventură ce părea la început că va dura la nesfârșit se termină tragic.
După șotia de la doisprezece ani, când și-a scandalizat profesorii cu o scrisoare de dragoste trimisă unei fetițe, Don Juanul de pe malul Marnei a fost pedepsit de părinți cu doi ani de stat acasă. Reușind să facă în patru ore ceea ce colegii săi făceau în două zile, puștanul a înțeles repede că a câștigat o grămadă de timp liber pe care și l-a umplut cu cititul tuturor cărților care îi cădeau în mână și cu fel de fel de năzbâtii la care luau parte și frații mai mici, spre disperarea părinților care i-au prelungit învățatul acasă cu încă un an, dar, pentru a mai îndulci oarecum osânda, i-au permis să-I însoțească în plimbările de la sfârșit de săptămână, mici drumețiii prin orașele vecine, care au continuat și în anul următor, după ce s-a întors la școală. Așa a cunoscut-o pe Marta Grangier, fiica unor cunoscuți, artista de optsprezece ani al cărei nume îl văzuse în catalogul inei expoziții de pictură.
Îmbrăcată într-o rochie simplă și ținându-și de mână fratele mai mic, un copil palid și plăpând de vreo unsprezece ani, Marta nu i-a făcut o primă impresie foarte bună doar că, discutând cu ea despre Verlaine și Baudelaire lucrurile au început să se schimbe. Pasionată de pictură și literatură în egală măsură, Marta avea o sensibilitate aparte și un fel de a fi care a stârnit în Don Juanul de cincisprezece ani un labirint de sentimente. Prea tânăr pentru a putea controla ce i se întâmplă și tulburat de corpul care-și schimba formele și aspectul de parcă ar fi vrut să-i făcă în ciudă, adolescentul nu înțelege prea bine ce i se întâmplă, dar, ajutat de Rene, colegul de la liceul unde fusese admis de curând, căruia îi povestea cum și-a petrecut zilele libere, și chiar de Marta, care încearcă să-i explice, cu o infinită delicatețe, că logodna ei cu Jacques se apropie de sfârșit și urmează căsătoria, pricepe că s-a îndrăgostit de o femeie care nu-I va aparține niciodată.
Certat frecvent de părinți, întâi pentru întârzierile la cină, apoi pentru disparițiile din ce în ce mai dese de acasă, încurajat de Marta și bucuros că Jacques, proaspătul mire, este trimis pe front, adolescentul se străduiește să o convingă pe femeia iubită că s-a căsătorit cu bărbatul nepotrivit și ar fi cazul să divorțeze. Măgulită de insistența puștanului, dar rezervată pentru că băiatul, deși o iubea nespus de mult, avea față de ea un comportament insuportabil, când dominant, când indiferent, Marta se complace într-un triunghi amoros care o stoarce de energie și stârnește suspiciunilor celor din jur. Îndrăgostit nebunește și nepriceput în a desluși chinurile sufletești ale amantei, Don Juan de Marna se dezmeticește abia în clipa în care află că Marta îi poartă copilul.
Pe măsură ce sarcina amantei înaintează, alimentând bârfele târgului și obligându-l pe nefericitul tată, pentru a nu distruge familia Martei, să nege că ar avea vreo legătură cu copilul, tânăra de nouăsprezece ani vede din ce în ce mai clar că relația ei cu cu adolescentul nu duce nicăieri. Bolnavă și tristă, Marta se refugiază în apartamentul părinților, își mai cheamă odată amantul de parcă ar fi vrut să-și ia rămas bun, adduce pe lume bebelușul și moarte singură, chinuită de remușcări. Înmărmurit la aflarea teribilei vești, adolescentul este incapabil să-i spună lui Jaques adevărul, iar peste câteva luni, când este vizitat tânărul văduv, care dorea să vadă acuarelele oferite de Marta familiei lor cu câțiva ani în urmă, se mulțumește să constate că fiul său va fi crescut de un tată demn și onorabil.
„Neliniștea pe care-o simțeam mă făcea să iau dragostea noastră drept o dragoste excepțională. Credeam că suntem primii care simțim anumite tulburări, neștiind că dragostea este ca poezia și că toți îndrăgostiții, chiar cei mediocri, își închipuie că ei născocesc cine știe ce noutate.” (Raymond Radiguet, Neastâmpăr, p.69)
Magda Lungu, 24 mai 2019
Raymond Radiguet – Neastâmpăr
Editura Polirom, 2013, 168 pagini
Traducere din limba franceză de Demostene Botez
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu