⧫ Clubul Norocoaselor
Cunoscută și apreciată pentu stilul său poetic și descriptiv, care pune accent pe emoție și instrospecție, Amy Tan ni le aduce aproape pe cele opt femei, membre ale Clubului norocoaselor. Înființat în San Francisco, în 1949, anul în care Suyan Wu a plecat din China cu un singur geamantan burdușit cu haine vechi și ponosite, Clubul a apărut ca urmare a unei idei care i-a venit doamnei Wu încă din zilele primei ei căsnicii din Kweilin, înainte de invazia japonezilor, dar care a devenit realitate abia după ce le-a cunoscut pe doamnele Xu, Young și St. Claire. Tinere și dornice să ofere sprijin moral și financiar celorlalte, cele patru femei au început să se întâlnească în fiecare săptămână, prin rotație, la cineva acasă, să servească mâncăruri speciale, purtătoarele de noroc, pregătite de gazdă, să joace șaisprezece runde de mah jong, după care începeau să povestească despre necazuri și bucurii. Iar când fiicele senioarelor au ajuns la vârsta la care erau mamelor lor când s-a înființat Clubul, au devenit și ele membre ale grupului cunoscut sub denumirea de Clubul Norocoaselor.
Cele șaisprezece povestioare ale acestui roman, un număr egal cu cel al partidelor de mah jog jucate de doamnele prezente în serile întânirilor, sunt relatări cutremurătoare ale senioarelor care au lăsat în urmă China, dar nu s-au putut desprinde de obiceiurile și tradițiile unei culturi niciodată uitate, și ale junioarelor, fiicele crescute într-o libertate aflată într-un conflict permanent cu stilul de viață învechit și supușenia mamelor lor. Mai mult decât atât, înainte de a părăsi China, senioarele au trecut prin momente dramatice, care le-au marcat pentru totdeauna și pe care fiicele refuză să le accepte ca pe un fapt consumat, care aparține, indiferent dacă le place sau nu, trecutului familiilor lor. Suyuan Wu, fondatoarea Clubului Norocoaselor a fost căsătorită în Kweilin, China, cu un ofițer al armatei chineze, îmreună cu care a avut două fete gemene, pe care le-a abandonat la marginea drumului, gândindu-se că armata japoneză nu va măcelări niște copiii și că, poate, le va găsi un om milos și le va salva. Treizeci de ani mai târziu, fiica sa, Jingmei Wu, un copil din cea de-a doua căsătorie, va reuși să-și întâlnească surorile vitrege, visul de-o viață al unei mame care și-a căutat neîncetat copilele și a murit sperând că le va mai putea strânge în brațe măcar o singură dată.
Lăsată de mamă în grija unei mătuși, când abia împlinise patru ani, Anmei Xu a revăzut-o pe cea care a adus-o pe lume cinci ani mai târziu când, hotărâtă să-și înfrunte familia, femeia și-a luat copila de mână și dusă a fost. După o zi cu trenul și șase cu vaporul, mama și fiica au ajuns în Tiabjin, într-un port în care nu le-a așteptat nimeni. Obosită după o călătorie atât de lungă și speriată de necunoscut, Anmei a pășit cu sfială în casa lui Ying Wu, un negustor bătrân, masiv, urât, nu foarte înalt, dar suficient de bogat încât să-și permită să întrețină cinci soții. Neștiutoare în ale vieții ca orice copilă de nouă ani, după primele două săptămâni în casa negustorului, Anmei află că maică-sa este cea de-a patra soție a lui Ying Wu, convinsă de acesta să se alăture haremului printr-un șiretlic. După ce mama i-a fost otrăvită, Anmei a crescut ca o umbră în casa tatălui său vitreg, din care a evadat atunci când s-a căsătorit cu un medic. Treizeci de ani mai târziu, Rose Xu Jordan, aflată în pragul unui divorț, este uluită de sfaturile mamei, care nici nu concepe desfacerea căsătoriei, asta după ce, cu câțiva ani în urmă, l-a urât de moarte pe tânărul care i-a devenit soț.
Logodită de la o vârstă extrem de fragedă cu un băiețel nătâng, cea de-a treia senioară a Clubului, Lindo Young, a pășit în casa soțului hărăzit de familie la doisprezece ani, iar după câțiva ani de umilințe și certuri, când a găsit momentul potrivit, s-a despărțit de Tyanyu, chipurile pentru a-i salva viața, iar cu banii primiți de la familia Huang drept recompensă pentru desfacerea căsătoriei, și-a cumpărat un bilet către o nouă viață. Peste ani, tenace și arțăgoasă, Lindo Young și-a dorit pentru fiica sa o alfel de viață. A încurajat-o să joace șah, un sport în care copila s-a dovedit talentată de mică și cu ajutorul căruia Waverly întâi și-a ordonat gândurile, apoi a început să pășească pe drumul ales în viață, înfruntându-și mama cu explicații ușor de înțeles sau evitând certurile, atunci când era împroșcată cu vorbe veninoase.
Născută în Wushi, un orășel de lângă Shanghai, și căsătorită cu un american de origine anglo-irlandeză, Yingying St. Clair, cea de-a patra senioară a Clubului este singura din grup care, deși săracă, a crescut într-o familie care nu i-a impus reguli absurde și a avut parte de un bărbat care a iubit-o de la început și a ajutat-o cât a putut, încât viața n-a reușit să o acrească. Aidoma la chip mamei, la fel de sensibilă, dar mult mai realistă, Lena St. Claire a refuzat să creadă în farmece și în semne prevestitoare. Când l-a cunoscut pe Harold, pur și simplu a știut că este acasă, și el la fel. Mult mai armonizat decât restul perechilor, acest duet mamă-fiică parcă ar vrea să le arate celorlalte că o relație dintre o mamă și o fiică, chiar dacă nu este perfectă, poate funcționa atâta timp cât se păstrează, de ambele părți, niște limite.
Deși le-am împărțit pe perechi pentru a scoate în evidență personajele principale. poveștile celor patru duete mamă-fiică alternează în cadrul romanului, se completează unele pe altele și sunt foarte ușor de urmărit. Memorabile și unice, fiecare în felul său, povestioarele se concentrează în jurul conflictelor dintre generații, încercând, cu ajutorul amintirilor devastatoare sau a regretelor târzii, să explice de ce tinerii gândesc într-un anume fel, iar când le spun părinților despre ce au de gând să facă, aceștia reacționează taman pe dos față de cum ar fi fost de așteptat.
„Mi-am dat seama împotriva cui luptasem: împotriva mea, un copil speriat care fugise cu multă vreme în urmă spre ceea ce crezuse că este un loc mai sigur. Ascunzându-mă în locul acesta, în spatele barierelor mele nevăzute, am știut ce se afla de cealaltă parte: atacurile ei laterale. Armele ei secrete.” (Amy Tan, Clubul norocoaselor, p.216)
Magda Lungu, 20 aprilie 2019
Amy Tan – Clubul norocoaselor
Editura Polirom, 2013, 348 pagini
Traducere din limba engleză de Domnica Drumea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu