⧫ Cărarea pierdută
Roman al căutărilor, unicul volum antum al scriitorului francez Alain-Fournier, stins din viață prematur, la numai 28 de ani, este povestea cutremurătoare a destinului tânărului Augustin Meaulnes, poreclit „Lunganul”. În anii de liceu, în ajunul unui Crăciun, plecat cu o căruță în întâmpinarea bunicilor prietenului său cel mai bun, François Seurel, Augustin rătăcește drumul și ajunge la un castel vechi, unde o cunoaște pe Yvonne de Galais, fata cea mică a castelanului. Îndrăgostit fulgerător și pentru totdeauna de domnișoara de Galais, Augustin se întoarce la școală, la Sainte-Agathe, unde i se pare că nimic nu mai e cum a fost.. După terminarea liceului, din ce în ce mai disperat să o revadă pe Yvonne, Augustin pornește în căutarea unei himere, în timp ce destinul potrivnic îi așteaptă la cotitură, pregătindu-i lovitură după lovitură.
Elev din liceu în Sainte-Agathe, cu tatăl profesor la Cursul Superior și Mediu, iar mama învățătoare la clasele primare, François Seurel l-a cunoscut pe Augustin Meaulnes pe când avea doar cincisprezece ani. Cu doi mai mare decât el, înalt, taciturn și slăbănog, Augustin i-a devenit prieten îm urma unei năzbâtii adolescentine, care a pus pe jar toată suflarea târgului de provincie. Pornit de unul singur în întâmpinarea domnului și doamnei Charpentier, bunicii lui François Seurel, cu o căruță împrumutată de la o fermă din apropierea școli, Augustin dispare trei zile, după care reapare complet schimbat. Deși grozav de curios să afle pe unde a umblat colegul, François Seurel așteaptă cu răbdare ca acesta să i se destăinuie. Și iată că, după mai bine de o lună de la misterioasa sa dispariție, pe la jumătatea lunii februarie, copleșit de cele întâmplate, Augustin îi împărtățește marele secret care i-a întors viața susul în jos.
După ce a mințit cu nerușinare că a fost trimis de domnul Seurel, tatăl lui François, să împrumute o căruță pentru a-i lua pe bunicii Charpentier de la gară, Augustin Meaulnes a rătăcit drumul către Vierzon, a orbecăit toată noapte în întuneric întrebând pe oricine îi ieșea în cale pe unde să o apuce, iar către dimineață, a intrat din pură întâmplare pe un domeniu misterios și a mers, și a tot mers în neștire până când a auzit voci omenește. Ascuns în dosul unui copac, adolescentul a înteles din vorbele lor că, primeniți în haine de sărbătoare, țăranii aștepta cu nerăbdare logodna lui Frantz de Galais, fiul castelanului. Aproape mort de oboseală, înghețat și flămând, școlarul sare cu greutate zidul castelului și pătrunde printr-o fereastră rămasă deschisă într-o camera cu un pat mare și scund, în care adoarme de îndată ce se întinde.
Trezit a doua zi dimineață de larma servitorilor și de joaca celor mici, François se strecoară printre petrecăreți, află că fiul castelanului este plecat să-și aducă logodnica, apoi este servit cu mâncăruri alese și invitat la o plimbare cu iahtul acostat la marginea pădurii de brazi. Zăpăcit de aventura ultimelor zile, liceanul rămâne înmărmurit de frumusețea unei tinere zvelte, de care se îndrăgostește fulgerător și cu care nu reușește să schimbe decât câteva cuvinte. Părăsit fără nicio explicație de logodnica sa, Frantz de Galais anulează petrecerea de la castel, iar invitații părăsesc domeniul misteriostocmai în ziua în care Augustin aflase că fermecătoarea făptură de care s-a îndrăgostit nebunește este Yvonne de Galais, sora logodnicului abandonat și copila mai mică a castelanului. Întors la internat și buimăcit, de parcă ar fi fost trezit brusc dintr-un vis minunat, liceanul nu-și mai amintește drumul către castelul din pădure și încearcă cu disperare să dea de urma fetei pe care o va iubi pentru totdeauna.
Martor al zbuciumului prietenului său, François Seurel, un personaj lucid și îndrăzneț, care știe să separe fantezia de realitate, reîntregește din amintiri, corespondență, memoriile scrise Augustin într-un caiet școlăresc și câteva întâlniri, agonia și extrazul unui tânăr care a alergat 15 ani după o himeră, deplânge ruina familiei de Galais și dezleagă misterul dispariției lui Frantz de Galais, castelanul a cărui viață se încrucișează dramatic cu cea a lui Augustin. Deși ar putea fi lesne integrat în categoria romanelor de dragoste, Cărarea pierdută este o poveste romantică mai puțin obișnuită, în care prietenia și fidelitatea devin mai importante decât patimile primei iubiri.
„Prietenul meu nu mi-a spus în noaptea aceea tot ce i se întâmplase pe drum. Dar chiar și când era gata să-mi încredințeze totul, în zile pline de amărăciune despre care voi vorbi mai încolo, întâmplările acelea au rămas multă vreme marele secret al adolescenței noastre.” (Alain-Fournier, Cărarea pierdută, p.39)
Magda Lungu, 26 aprilie 2019
Alain-Founier – Cărarea pierdută
Editura Polirom, 2013, 240 pagini
Traducere din limba franceză de Laura Marin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu