⧫ Iosif și frații săi
Structurat în patru părți distincte - Istoriile lui Iacob, Tânărul Iosif, Iosif în Egipt și Iosif hrănitorul - și inspirat din istorisirile Sfintelor Scripturi și vechilor cazanii, romanul Iosif și frații săi este o epopee sofisticată, care îl are în centru pe Iosif, fiul patriarhului evreu Iacob, unul dintre cei trei mari strămoși ai Israelului, împreună cu tatăl său Isaac și bunicul său Avraam. Primul născut al Rahilei și preferatul tatălui său, Iosif a stârnit mânia celorlalți zece frați, care întâi au vrut să-l omoare, apoi l-au vândut ismailiților pe douăzeci de arginți. Slugă la stăpân, apoi rătăcitor prin Egipt până în jurul vârstei de treizeci de ani, Iosif se întoarce în Canaan când foametea cuprinde țara Nilului și popoarele din împrejurimi și își salvează familia de la pieire.
Cu mult înainte ca Iosif să se nască, în vremi foarte depărtate, un bărbat din Ur, împreună cu Sarai, soția sa, a poposit în țara Amurru și a stat la originea unui neam numeros, o binecuvântare pentru toate popoarele lumii. Unul dintre urmașii bărbatului din Ur a fost Avraam, care l-a avut pe Isaac, tatăl gemenilor Esau roșcatul și părosul și Iacob înșelătorul, cel care a fost ademenit de mama sa, Rebeca, să ia locul fratelui mai mare și să primească binecuvântarea tatălui pentru întâiu fiul născut. Prins cu înșelăciunea și pedepsit pentru fapta sa, Iacob a fost alungat de Isaac de acasă și a fost sfătiuit de mama Rebeca să se ascundă la fratele ei, Liban, care trăia pe atunci în țara Aram Naharaim.
Păstor bogat în oi și capre, Laban din Aram, căsătorit cu morocănoasa Adina, avusese un băiețaș la începutul căsniciei, pe care la jertfit la ridicarea casei, pentru a căpăta belșugul gospodăriei, dar jertfa nu a post primită. Lipsit de prunci băieți după ce și-a îngropat copilul de viu la temelia casei, unchiul Laban a primit în schimb două fete, pe Lia cea cu ochii încrucișați și pe Rahila, o copilă gingașă și blândă, pentru care Iacob își va slugări unchiul, paisprezece ani. Abia ieșită din copilărie, Rahila avea doar doisprezece ani când Iacob a văzut-o pentru prima oară, la fântâna din apropierea orașului, și de dragul ei, s-a învoit cu Laban să-i fie unchiului, viitorul socru, sclav în gospodărie și păstor la moșie pentru următorii șapte ani.
După ce sorocul s-a împlinit, iar contractul s-a încheiat, câinos din fire și răzbunător că fiul Rebecăi nu i-a cerut, așa cum s-ar fi cuvenit, mâna fetei celei mari, Laban i-a înlocuit mireasa lui Iacob, punând-o în locul Rahilei pe Lia. Ascunsă privirii sub un văl mare și lat, multicolor și brodat, Lia i-a fost soție lui Iacob înaintea Rahilei, iar la timpul cuvenit, a adus pe lume un băiat, pe Ruben, primul născut și moștenitorul de drept al averii și binecuvântărilor tatălui său. La o săptămână după trădarea Liei , Rahila i-a devenit și ea lui Iacob soție, dar nu prima, ci cea de a doua, care, deși preferată, a fost stearpă în primii doisprezece ani. În cel de-al treisprezecea an însă, respectiv în cel de-al douăzecilea dacă e să numărăm aniii din ziua în care fata cea mică a lui Laban și tânărul Iacob s-au cunoscut, Rahila a rămas grea și a născut un prunc pe care tatăl său l-a numit Iosif, dar și Iașup, ceea ce însemna mărire și sporire.
În anul imediat următor națterii lui Iosif, Iacob a plecat de la Laban cu toată averea pe care a adunat-o în anii în care l-a slujit, cu toți sclavii cumpărați sau căpătați și cu cele patru femei, Lia și Rahila, cele două soții surori, plus Bilha și Zilpa, slujnicele lor și ibovnicele oficiale. Rahila era din nou însărcinată cu Benianim, fratele bun al lui Iosif și copilul care a și-a ucis mama la naștere. Nemângâiat de pierderea soției adorate, Iacob și-a transferat toată iubirea spre Iosif, băiețelul care a crescut curat la suflet și și-a uimit profesorii și rudele, pe măsură ce creștea, cu istețimea și vorba sa dulce. Preferat și răsfățat de Iacob datorită cumințeniei și deșteptăciunii sale, Iosif este luat în râs de frații săi, cei zece copiii Liei, ba chiar dușmănit de-a binelea atunci când va primi în dar de la tatăl său vălul ketonet passam, care, credeau ei, ar fi fost cuvenit lui Ruben, primului născut.
Îndemnându-se unul pe altul, frații pun la cale uciderea lui Iosif, doar că, temându-se de mânia tatălui și a cerului, l-au aruncat pe tânăr într-o fântână părăsită, nu foarte adâncă și secată. Nedormit și nemâncat vreme de trei zile, Iosif este găsit și salvat de o caravană de ismaeliți, care îl și cumpără cu douăzeci de arginți de la frații mai mari, bucuroși să scape de el, dar fără a-și murdări mâinile de sânge nevinovat. Îngrijorat de dispariția copilului preferat, Iacob este mințit de ceilalți fii cum că Iosif ar fi fost atacat, pe când rătăcea în pustiu, de o fiară sălbatică și ucis cu ferocitate.
„Așa și-a început Iacob traiul pe moșia lui Laban și în țara Aram Naharaim, căreia, în sinea sa, îi zicea, pe bună dreptate, țara Kurungia: în primul rând, fiindcă ea era, în general și de la bun început, pentru el, țara subpământeană, unde fusese silit să pribegească fugar ...” (Thomas Mann, Iosif și frații săi, vol. I, pag. 243)
Magda Lungu, 23 martie 2019
Thomas Mann – Iosif și frații săi
Editura Polirom, 2013, vol.I-II-III, 660-624-540 pagini
Traducere din limba limba germană de Petru Manoliu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu