⧫ Iosif și frații săi
În vremurile în care muritorii credeau că faraonii sunt trimișii zeilor pe pământ, o caravană pornită din Canaan a adus cu ea în Egipt un tânăr renăscut. Frumos la chip și curat la suflet, acest tânăr va crește și se va ridica dintre oameni până ce viața lui, devenită legendă, va fi povestită de martorii acelor vremuri urmașilor dornici să asculte o istorisire cum nu s-a mai pomenit.
Cu mult înainte ca Iosif să se nască, tatăl său, Iacob, plecase de acasă pentru a nu cădea pradă urzelilor fratelui mai mare. Sfătuit de mama sa, Rebeca, și-a îndreptat pașii înspre orașul Haran în care locuia unchiul său, Laban. Aici a cunoscut-o pe Rahila, fata cea mică a lui Laban, și s-a îndrăgostit de ea pentru totdeauna. Deloc încântat de iubirea dintre păstorul sărac și fata lui bogată și frumoasă, Laban l-a păcălit pe Iacob promițându-i că-i dă fata dacă îl slujește fără bani, șapte ani. La sfârșitul celor șapte ani lungi și chinuitori, fără a ține cont de iubirea celor doi tineri, Laban l-a însurat cu Lia, fata lui cea mare, o urâtă care a rămas însărcinată în noaptea nunții și a dat naștere unui fiu, moștenitorul. A doua zi dimineață, pe lumină, Iacob a descoperit înșelăciunea și i-a cerut socoteală lui Laban. Negru la suflet și urmărindu-și propriile interese, Laban i-a pretins lui Iacob să-l mai slujească încă șapte ani, oferindu-i în schimb pe Rahila, copila lui cea mică, și două slujnice, Zilpa și Bilha.
Neavând de ales, Iacob a rămas în slujba lui Laban și a avut fii și fiice de la Lia și de la cele două slujnice, Zilpa și Bilha, până ce s-au împlinit anii. Rahila, soția lui cea mult iubită, blestemată de soartă să nu poată zămisli urmași, a rămas însărcinată târziu, când își pierduse orice speranță că va mai naște vreodată. După Iosif, copilul mult dorit, Rahila i-a mai dăruit lui Iacob încă un fiu, pe Benianim, iar nașterea lui a plătit-o cu viața. Îndurerat de moartea Rahilei, Iacob și-a crescut băieții printre păstori și i-a dat în grija lui Eliezer, bătrînul care i-a învățat să scrie și să citească, povestindu-le câte puțin din toate, doar atât cât să le trezească setea de cunoaștere și de înțelegere. Plecat departe de orașul Haran, mândru să-și vadă crescând fiii care moșteniseră gingășia și purtările alese ale mamei, Iacob tânjea în taină după ceilalți fii ai săi pe care-i lăsase în grija socrului, tatăl Rahilei.
Văzându-l trist și însingurat, Iosif, ajuns la vârsta adolescenței, i-a cerut lui Iacob să-l lase să-și întâlnească frații. După un drum lung și istovitor, Iosif, în loc să să-și bucure frații cu vești despre tatăl lor, i-a nedumerit povestindu-le un vis ciudat pe care-l visase în repetate rânduri. Crezând că Iosif îi duce cu vorba pentru a-i păcăli și a le lua averile, cei zece frați l-au aruncat într-o fântână secată și l-au părăsit acolo sperând că va muri de foame și de frică. După trei zile de agonie, rănit și la capătul puterilor, Iosif a fost găsit de o caravană de ismailiți, salvat și cumpărat de la familie cu douăzeci de arginți. Blânduț și cu vorbirea aleasă, Iosif cel mort și reînviat Usarsif s-a făcut repede plăcut de conducătorul caravanei și de ismailiții care l-au luat cu ei în călătoria spre țara Egiptului.
Ajuns în țara supranumită a morților, Iosif, naiv și încrezător în bunătatea oamenilor, s-a minunat de toate câte le-a văzut. Remarcat de faraon datorită istețimii vorbirii și eleganței purtărilor, frumosul tânăr va cunoaște îndeaproape familia regală și-i va descoperi toate secretele ascunse cu grijă în spatele unui fast năucitor. Părinții faraonului, ajunși la o vârstă venerabilă, erau măcinați de grija fiului lor, faraonul pe care îl sacrificaseră domniei răpindu-i șansa de a avea moștenitori. Faraonul, fiul Soarelui, venerat până la adulație de muritorii de rând, era sufocat de treburile împărăției și dezgustat de intrigile și compromisurile care nu-i mai lăsau timp pentru el și pentru puținii oameni în care ar fi putut să aibă o încredere deplină. Soția faraonului, lipsită de bucuria de a fi mamă și plictisită de obligațiile fără de sfârșit, avea tot ce își putea dori, în afară de dragostea soțului și tihna unei prietenii adevărate.
La finele unui an în care l-a urmărit pe Iosif cu interes și uimire, întâia doamnă a Egiptului, plăcut impresionată de frumusețea și noblețea tânărului ajuns omul de încredere al faraonului, se va îndrăgosti de Iosif și îi mărturisi neliniștinile sale. Plăcut impresionat că a putut să stârnească sentimente pe care nu le împărtășește, Iosif a încercat în fel și chip să o convingă pe regină că ei doi nu vor putea fi niciodată împreună. Orbită de pasiune, regina i-a propus lui Iosif să-l omoare pe faraon și să-i ia locul, iar când Iosif a refuzat categoric un asemenea plan, l-a acuzat de trădare și a uneltit împotriva lui până ce faraonul, plecând urechea la vorbele ei și ale piticului clevetitor, l-a aruncat în închisoare. Salvat din fântâna în care a zăcut trei zile pentru că a avut încredere în frații săi și le-a povestit un vis, Iosif va sta trei ani în închisoare pentru că și-a înfrânat dorințele și n-a vrut să trădeze încrederea faraonului.
Nevinovat și curat la suflet, Iosif și-a acceptat destinul fără să crâcnească sau să încerce să se dezvinovățească. Săritor din fire s-a făcut repede plăcut de deținuți și de paznicii închisorii. Scutit de muncile grele și ales de comandantul închisorii să se ocupe de bolnavi și de infirmerie, după doi ani de temniță a cunoscut doi slujitori de la curtea regală, paharnicul și brutarul, închiși și ei după ce fuseseră acuzați că uneltiseră împotriva faraonului. Le-a alinat suferințele și le-a tălmăcit visurile după care l-a rugat pe unul dintre ei, pe brutar, să își aducă aminte, după ce va ieși din închisoare, de cel rămas în urma lor, închis între ziduri. Uitând rugămintea lui Iosif, brutarul își va aduce aminte de tânăr abia peste un an când copilul-faraon, urmașul lui Petepre la tron, tulburat de un vis căruia nu-i putea da de capăt, va cere întregului regat să îl găsească și să i-l aducă pe acela care se pricepe să dezlege taina unui vis.
Chemat în grabă la curtea regală, Iosif deslușește visul copilului-faraon și, după ce își împlinește silnicia întemnițării, va intra în slujba regelui și își va relua locul pe deplin meritat. Sfătuitor de nădejde al faraonului și cruțat de regina vindecată de iubirea neîmpărtășită din tinerețe, Iosif va fi recunoscut de întreaga curte regală ca singurul și cel mai de nădejde prieten al faraonului. Înțelept și fără urmă de răutate, va sluji interesele casei regale până ce numele lui va fi fost cunoscut de-a lungul și de-a latul țării scăldate de apele Nilului. După anii ploioși, urmați de alții aducători de secetă, ajuns la vârsta bărbăției, Iosif, însurat cu fata primului preot și tată a doi băieți, Manase și Efraim, își va reîntâlni frații negustori, plecați în lumea largă să caute alimente pentru cei rămași acasă, sărăciți și înfometați.
Întâlnirea dintre Iosif și frații săi, după atâta amar de ani, este emoționantă și încărcată de înțelesuri felurile. Înștiințat că zece dintre urmașii lui Iacob au intrat în Țara Soarelui Răsare, Iosif a alungat din calea lor negustorii care le-ar fi putut oferi cele necesare negoțului lăsându-le frașilor o singură variantă: drumul către curtea regală. Ajunși în fața sa și fără să-l recunoască, frații au fost ospătați cum se cuvine și li s-a cerut să povestească de unde vin și de ce au ajuns în Egipt. Însoțiți de promisiunea că vor căpăta alimentele dorite, li s-a mai cerut să lase garanție pe unul dintre ei, să se întoarcă acasă și să-l aducă și pe cel lăsat acolo, pe Benianim, al unsprezecelea frate, fiul cel mai mic și cel mai iubit al lui Iacob, frate bun cu Iosif. Întorși în Canaan doar nouă, frații l-au convins pe Iacob să-l lase pe Benianim să-i însoțească în Egipt pentru a-l înfățișa prietenului faraonului. Ajuns în fața fratelui născut din aceeași mamă, Benianim l-a recunoscut pe Iosif uimit că fratele pe care l-a crezut mort atâția ani trăiește și se bucură de o asemenea prețuire.
După întâlnirea cu Benianim, Iosif le-a spus fraților să-și înștiințeze tatăl că fiul lui trăiește și că dorește să-i aibă aproape pe toți aproape. Mărinimia celui pe care l-au vândut unor străini după ce l-au aruncat într-o fântână pe când era copil, depășește cu mult emoția revederii dintre tată și fiu. Fără nicio urmă de răutate, Iosif le-a oferit celor șaptezeci de urmași ai lui Iacob, copii, nepoți și strănepoți, pământuri pe care să-și pască turmele și să-și ridice case în care să trăiască în liniște și bună înțelegere, feriți de foamete și de grija zilei de mâine. Tatălui său i-a respectat ultima dorință și l-a înmormântat alături de strămoșii săi, în țara în care s-a născut. Faraonului i-a dăruit prietenia sa, iar Egiptului înțelepciunea să depășeașcă anii în care foametea și lipsurile ar fi putut să-l distrugă.
Inspirat dintr-o poveste biblică aparținătoare Vechiului Testament, romanul abundă în descrieri despre tradițiile, obiceiurile și felul de a fi al egiptenilor unor timpuri aproape uitate. Mormintele faraonilor privite prin ochii uimiți ai tânărului Iosif, procedeul de îmbălsămare necesar lui Iacob pentru a putea fi înhumat în pământul atât de drag lui, viața din Memphis, orașul pisicilor, luxul orbitor al nobilimii și hățișul intrigilor fără de sfârșit ale curtenilor din slujba faraonului sunt fascinante și demne de o lecție de istorie povestită, cu drag, iubitorilor de legendă.
„Calmul nu este nimic altceva decât că omul se așteaptă la orice, și, când se întâmplă, nu se mai sperie. Altceva este emoția, pentru ea rămâne loc chiar dacă-ți pierzi cumpătul, și mă emoționează puternic, că vrei să te gândești la mine, când vei ajunge la mărirea ta.” (Thomas Mann, Iosif și frații săi, vol.III, p.95)
Magda Lungu, 29 martie 2019
Thomas Mann – Iosif și frații săi
1929 - Premiul Nobel pentru Literatură
Editura Polirom, 2013, vol.I-II-III, 660-624-540 pagini
Traducere din limba germană: Petru Manoliu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu