⧫ Logodnica. Schițe și povestiri
Reunind câteva dintre cele mai cunoscute schițe și povestiri ale scriitorului rus Anton Cehov, acest volum de proze ghidușe se învârte în jurul unor personaje disperate să găsească acel ceva sau pe cineva care să le ofere un dram de fericire în plus, dar care, din cauza unor întâmplări hazoase sau amare, își pierd interesul pentru ce au râvnit și, împreună cu el, le dispare treptat și bucuria.
Slujbașul deosebit de conștiincios, care a mers într-o seară la operă și a strănutat, împroșcând în ploaie chelia unui cogeamite consilier de stat, transformă aceast nefericit incident într-o dramă sfâșietoare și își pierde pofta de viață pe măsură ce este respins de diplomatul plictisit să tot audă, iar și iar, scuzele umile ale angajatului pentru stupida și neînsemnata întâmplare. Doi buni prieteni în copilărie și foști colegi de școală, unul gras și unul slab, care se întâlnesc întâmplător într-o gară și încep să povestească despre familie și carieră, descoperă, pe măsură ce dialogul avansează, că slabul, cel cu gura mare, este un oarecare, în timp ce rotofeiul cel scump la vorbă este un remarcabil diplomat. Înfrânt de cariera strălucită a fostului prieten, slabul se face din ce în ce mai mic, în timp ce grasul, scârbit de plecăciunile celuilalt, surtează conversația și își vede mai departe de drum.
Cameleonul, povestirea în care un câine de pe stradă, care a mușcat de deget un meșter bijutier beat și este găsit vinovat sau nevinovat de cele întâmplate în funcție de cine îi este stăpân și de cum se schimbă declarațiile martorilor, reprezintă un adevărat proces de conștiință pentru comisarul de poliție Ociumelov, care nu se poate nicicum decide dacă blănosul și codatul este unui pui de ogar gingaș sau o jigodie răpciugoasă. Celebrele Reguli pentru scriitorii începători, un set de 18 norme și normative cu ajutorul cărora Cehov se distrează pe seama nonscriitorilor și a producătorilor de maculatură, sunt dovada clară că avem de-a face cu un scriitor pus pe șagă, care știe a face haz de necaz ca nimeni altul, folosindu-se din plin de echipamentul din dotare, adică de ironii fine, autoironii și vorbe cu dublu înțeles.
Urmează Ultima mohicană, o schiță despre o femei aspră și clevetitoare, detestată de propriul frate și pe carei cu greu o suportă soțul, iar mai departe, Mihalțul, o poveste pescărească în care doi țărani și un boier se luptă din răsputeri pentru a prinde un pește cu capul mare și trupul negru care, în final, deloc impresionat de premiul oferit de boier pentru capturare, îi păcălește pe toți trei și le scapă printre degete. Răfăcătorul mic de statură, numai pile și os, din povestirea cu același nume, este incapabil să înțeleagă de ce a fost pedepsit cu o lună de închisoare din moment ce și alți mujici din sat furau, la fel ca el, piulițele de la calea ferată, nicidecum pentru a produce accidente cu urmări grave, ci doar pentru a le folosi ca greutate pentru undițe.
După alte două povestiri, Majurul Prișibeev, cea în care plutonierul încurcă-lume care se credea responsabil cu ordinea și este pedepsit cu o lună de închisoare pentru că a lovit trei săteni, și Um impresar sub divan, cea în care un impresar se ascunde de un presupus creditor în camera unei artiste, Anton Cehov schimbă registrul. Următoarele schițe și povestiri, mai aproape de suflet, sunt fie povești de dragoste începute bine și terminate prost, cu o căsnicie dezastruoasă sau o despărțire urmată de dispariția atracției dintre foștii parteneri (Călugărul negru, Profesorul de literatură, Ionîci), fie evadări din banalitatea cotidiană, scurte, dar atât de intense încât, pentru scurt timp, le va schimba viețile celor implicați.
Paradoxal și indiferent de motivul sau de motivația disperării sau euforiei, ambele reale sau închipuite, după depășirea clipelor de agonie sau de extaz, condamnate de un destin potrivnic să nu primească sau să nu poată păstra, la nesfârșit, darul râvnit, toate personajele lui Cehov fie revin la starea de nefericire inițială, fie „cad” într-un abis de nefericire care le grăbește sfârșitul. Destul de trist, am putea spune, și în răspăr cu tonul optimist și jucăuș al năzdrăvanelor reguli pentru scriitorii începători.
„Nikitin și Manusia alergau tăcuți pe alei, rîdeau, își puneau din cînd în cînd întrebări scurte, la care nu răspundeau; un firicel de lună atîrna deasupra grădinii și din iarba întunecată, abia poleită de lună, se înălțau lalele și stînjenei somnoroși, rugîndu-se parcă să le spună și lor cineva vorbe de dragoste.” (A.P. Cehov, Logodnica. Schițe și povestiri, p.109)
Magda Lungu, 31 martie 2019
A.P. Cehov – Logodnica. Schițe și povestiri
Editura Polirom, 2013, 342 pagini
Traducere din limba rusă de Anda Boldur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu