⧫ Un caz de divorț. Povestiri fantastice
Simpli observatori sau inițiatorii unor evenimente care par mai presus de forțele și legile naturii sau în contradicție cu acestea, dar nu pentru că așa ar fi, ci pentru că le interpretează greșit, toți eroii sau eroinele celor 34 de povestiri fantastice cuprinse în acest volum au ceva în comun: pe fondul unui dezechilibru emoțional provocat de un eveniment tragic, de o oboseală excesivă sau de o atmosferă tensionată, prelungită la nesfârșit, atunci când ajung la limita răbdării, în stare de epuizare fizică și psihică, ceva sau cineva le strecoară în minte un scenariu fantasmagonic, care substituie realitatea.
Un tânăr student la drept, domnul Pierre B., cumpără din Normandia, de la un vrăjitor, o relicvă pe care bătrânul ticălos o păstrase ascunsă și pentru care nutrise o afecțiune ieșită din comun. Desprinsă din trupului unui mare criminal, apoi furată de vrăjitor și conservată de indieni, iar în final cumpărată de un viitor avocat, mâna cea neagră și uscată devine principalul suspect al unui cumplit atentat împotriva domnului Pierre B., în urma căruia extravagantul colecționar își pierde mințile, iar peste doar câteva luni moare convins că a mâna blestemată l-a împins din lumea noastră în cealaltă.
Doctoul Heraclius Gloss, un bărbat mic de statură, vioi, energic, demn și foarte învățat, studia sectele din China, scotocea prin anticariate după manuscrise stăvechi, medita la religiile din India și filosofa, ziua, iar noaptea se gândea la cele de curând aflate sau dormea cțteva ore, visând aceleași lucruri pe care le făcea și în stare de veghe. Necăsătorit și netulburat de rude sau familie, doctorul Gloss avea dor doi prieteni, pe rector și pe decan, cu care discuta la nesfârșit despre cărți vechi și proiecte noi. Cu foarte mici variații, ba chiar plictisitoare, rutina doctorului se schimbă în ziua descoperirii unui manuscris voluminos, care îl înmărmurește de stupefacție și îl inspiră să devină vegetarian și prietenul animalelor.
Minte lucidă și efervescentă în prima parte a vieții, doctorul Gloss o ia razna în clipa în care descoperă că el este autorul manuscrisului filosofic. Internat de urgență la balamuc, Heraclius rămâne stupefiat când dă nas în nas cu un alt nebun, Dagobert Felorme, la fel de convins ca și el că manuscrisul îi aparține. Orgolios din fire chiar dacă fusese convins că era cu mințile vraiște, doctorul Heraclius Gloss vede în mărturisirea celuilalt pacient biletul de externare. Liniștit dintr-odată și un actor desăvârșit, Heraclius în convinge pe medicii ospiciului că s-a vindecat de nebunie, este eliberat din așezământul, dar ajuns acasă, comportamentul său aberant, la polul opus primei schimbări, adică devenit din prietenul animalelor duțmanul lor feroce, doctorul Heraclius Gloss este reinternat în azil, dar separat de Dagobert Felorme, pacientul nevindecat de o boală identică.
Singur într-o barcă, pe o ceață atât de deasă încât ridicat în picioare nu mai vedea barca, nu bărbat rămâne înțepenit în mijlocul Senei pentru că ancora, agățată în ceva, nu a mai putut fi ridicată. Rămas peste noapte în apă, amețit de rom și înconjurat de pâcla enihmatică, bărbatul trece prin niște clipe de teroare care îl lasă fără aer și aproape că-și pierde mințile de frică. Salvat ca prin minune de o amorțeală ciudată, urmată de un somn profund de câteva ore bune, aventurierul întors acasă recunoaște că se simte de parcă tocmai a primit o nouă viață. La fel de tulburat, dar din cu rorul alt motiv, este un judecător care are în atunraj o tânără pentru care nu simte nicio atracție, dar pe care o visează câteva nopți la rând și o descoperă atât de plină de calități, încât se îndrăgostește în vis de ea, apoi îi va fi iubită și îi viața reală. Și tot așa...
Înfiorătoare, sumbre sau nițel mai ciudate, toate povestirile cuprinse din acest volum sunt un deliciu pentru devoratorii literaturii fantastice și horror sau o surpriză pentru cititorii care l-au întâlnit pe scriitorul francez în celebrul Bel-Ami sau în bine cunoscutul roman O viață. Demn urmaș al lui Flaubert, mai degrabă realist decât visător, Maupassant a surprins în prozele sale latura urâtă din om, nimicnicia, egoismul sau răutatea, iar în volumul de față, acea zonă gri, subțire cât un fir de păr și ignorată cu bună știință, dar care există în mintea umană și care, nezgândărită, face diferența între nebunie și o judecată sănătoasă.
„Într-o dimineață, pe când se credea singur, a început să facă mișcări ciudate: la început, câteva salturi mici, apoi o reverență; după aceea a făcut o săritură cu atingerea picioarelor, pe urmă a început să se rotească cu eleganță, țopăind, fâțâindu-se într-un mod caraghios, zâmbind ca în fața unui pubic ... Dansa!” (Guy de Maupassant, Un caz de divorț. Povestiri fantastice, p.93)
Magda Lungu, 05 aprilie 2019
Guy de Maupassant – Un caz de divorț. Povestiri fantastice
Editura Polirom, 2013, 324 pagini
Traducere din limba franceză de Nicolae Constantinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu