Orhan Pamuk

⧫ Istanbul

Fost Bizanț grecesc și Constantinopol roman, Istanbulul otoman al zilelor noastre este metropola în care copilăria lui Orhan Pamuk a hoinărit pe străzile lăturalnice ale cartierelor mărginașe ori s-a plimbat, în zile însemnate, pe bulevardele luminoase ale centrului vechi. În cartea care poartă numele orașului în care s-a născut și a crescut, Orhan Pamuk ne propune o călătorie magică în cel mai mare oraș al Turciei, port și fostă capitală ce îmbrățișează două continente.

Născut în cartierul Nișantași al Istanbulului, copilul Orhan a făcut primii pași într-unul din apartamentele blocului Pamuk. Clădire nouă, ridicată în 1951, blocul modern cu cinci niveluri n-avea nimic din aroma de străvechi a celeilalte reședințe, cea în care trăiseră multe generații ale nobililor Pamuk. Asemenea lor, familiile marilor proprietari de pământuri veniți din provincie în Istanbul sau ale industriașilor aparținând celei de-a doua generații de îmbogățiți, orbite de o modernizare care le anula tradiționalul, sau amuțite de frica persecuțiilor statului, învățaseră să supraviețuiască ascunzându-și discret averile și cultura în spatele ușilor închise și a zidurilor groase. Doar la petreceri private și extrem de rar în viața publică, mai putea fi admirată opulența unei lumi aproape de dispariție.

La polul opus strălucirii de veacuri a puținului rămas dintr-un imperiu grandios și puternic, sărăcia și mizeria din cartierele mărginașe ale Istanbulului fac notă discordantă cu autenticitatea degradată în timp sau descompusă în relicve suficient de mici încât să poată fi vândute de localnici, pe sub mână, într-un colț de bazar. Sanctuar a trei religii și capitală a patru civilizații, Istanbulul multietnic și multicultural, distrus și reconstruit într-un ritm neegalat de nicio altă capitală, și-a înlocuit, treptat, fiecare culoare cu toate nuanțele de gri. Pasionat de pictură de când era mic, Orhan Pamuk surprinde acest Istanbul imperial, demn ca un film alb negru clasic, în care replicile memorabile sunt amintiri rostite de membrii familiei Pamuk.

Fără a fi un jurnal, deși este dedicat exclusiv orașului, Istanbulul lui Orhan Pamuk strecoară printre parfumurile vechilor seraiuri și adierile brizei dinspre Bosfor, un fragment dintr-o copilărie reală care certifică farmecul incontestabil al unui oraș cuceritor. Căci nimic nu poate fi mai real decât istoria trăită intens, pe viu, și amintită după cincizeci de ani cu gingășia unui pictor atent mai mult la formă decât la conținut. Tablou cu tablou, familia scriitorului formată din mama, blândă și iertătoare, tata, absent nemotivat din viața fiilor săi, și fratele mai mare, se desprinde din peisajul monocrom al Istanbulului și formează un centru în jurul căruia povestea fascinantă a unui oraș universal se scrie aproape singură.

Analizând publicațiile lăsate de scriitori, pictori, arhitecți sau entuziaști care au vizitat Istanbulul o dată și nu l-au uitat niciodată, Orhan Pamuk extrage acele mărturii care, regăsindu-se în documentele propriei familii, capătă semnificația unei biografii personale ridicată la puterea unui oraș. Pesemne că Orhan Pamuk și-a iubit tare mult orașul în care s-a născut. Și la fel de mult a iubit și literatura căreia i s-a dedicat în clipa în care a renunțat la tot pentru a deveni scriitor. Meritul cel mai de seamă al acestei cărți este că reușeșete să le cuprindă pe ambele într-un roman irezistibil de la prima la ultima pagină.

”Contemplarea imaginilor orașului semnifică asocierea lor cu sentimentele pe care ți le inspiră Istanbulul când pășești pe străzi, când te plimbi cu vaporul, dar aceasta nu înseamnă doar să contempli peisajele orașului hoinărind prin el, ci și să-ți asociezi propriile stări de spirit cu imaginile oferite de Istanbul.” (Orhan Pamuk, Istanbul, p.490)

Magda Lungu, 23 februarie 2019

Orhan Pamuk – ”Istanbul”

2006 - Premiul Nobel pentru Literatură

Editura Polirom, 2017, 552 pagini

Traducere din limba turcă: Luminița Munteanu

Tweet