⧫ Zbor deasupra unui cuib de cuci
Trimis prin sentință judecătorească de la ferma de muncă silnică Pendleton într-un ospiciu, pentru diagnosticare și un eventual tratament, Randle Patrick McMurphy, un scandalagiu de treizeci și cinci de ani, intră în conflict cu sora șefă Ratched, adepta unei autorități tiranice, impusă pacienților cu ajutorul unor tratamente barbare, precum electroșocurile și lobotomia. Privit prin ochii altui pacient, indianul Bromden, războiul psihologic dintre roșcovanul R.P. McMurphy și domnișoara Ratched, care începe cu câteva glumițe nevinovate, dar capătă în timp proporții aproape mitologice, dezvăluie o lume marginalizată, cea a bolnavilor psihici, desconsiderați de societate și maltratați în loc să fie vindecați de personalul medical plătit pentru a le oferi medicamente și grijă.
Internat în azil înaintea scalagiului McMurphy și obișnuit cu regulile stricte, impuse de sora Ratched pacienților, indianul Bromden a fost uimit de intrarea nou-venitului, care nu s-a sfiit să strângă mâinile tuturor celor întâlniți în cale și să umple salonul cu hohotele sale de râs puternice și spontane, care cutremurau pereții. Refuzând dușul obligatoriu la venire și antrenând bolavii într-o sporovăială ușoară și veselă, McMurphy a reușit să o enerveze pe sora Ratched chiar din prima zi, stârnind interesul indianului Bromden, care a urmărit din scaunul în care era legat în chingi schimbul lor de replici, aruncate ca niște săgeți veninoase celuilalt, cu o viteză dictată de experiența fiecăruia.
Trecută de patruzeci de ani, cu un surâs de păpușă dar încordată ca un arc de oțel, sora Ratched l-a cântărit din ochi pe McMurphy în ziua internării și l-a etichetat drept un pacient dificil. Adeptă a unei discipline cazone, impusă bolnavilor cu ajutorul calmantelor, tratamentelor și a infirmierilor selectați cu pricepere, după mii de respingeri și ani de testări, sora Ratched și-a început domnia în secție cu câteva decenii în urmă, nestingherită de medicii care rezistau cel mult trei luni în preajma ei, după care, ca scuturați de friguri, cereau insistent superiorilor să fie transferați oriunde, în orice altă parte. Din ce în ce mai stăpână pe ea cu trecerea anilor, sora Ratched s-a impus în fața bolnavilor ziua, în timpul orelor în care era prezentă în secție, iar în restul timpului a preferat să păstreze aceeași netulburare a ordinii cu ajutorul medicamentelor distribuite bolnavilor după masa de prânz și înainte de culcare.
Acuți sau cronici, bolnavii de nervi internați în azilul condus de sora Ratched au respectat regulamentul moștenit de la cei de dinainte fără să li se pară nimic suspect, ba mai mult, spionându-se unii pe alții și povestind personalului ce se întâmplă în saloane în lipsa sorei-șefe, o ajutau să controleze spitalul și după orele de program. Indisciplinații, acuți sau cronici-umblăreți erau aspru pedepsipți pentru indisciplină, adică tratați cu șocuri electrice, într-o cameră numită sugestiv de bolnavi, prăvălia cu șocuri. Odată intrat în camera de tratament și pedeapsă pentru comportamentul ostil, bolnavul era legat în chingi de o masă, i se lipeau de tâmple doi electrozi conectați la tabloul de comandă, iar după un asemenea tratament, chiar și după ce își recăpăta cunoștiința, norocosul rămânea într-o stare de dezorientare zile întregi. Nenorocosul, pentru că au fost și asemnea cazuri nefericite, nu își mai revenea niciodată de pe urma tratamentului cu șocuri și rămânea în stare de legumă pentru tot restul zilelor.
Șocat de cele auzite de la bolnavii care încă mai reușeau să lege două vorbe, McMurphy înțelege rapid că azilul domnișoarei Ratched este un spital de tortură și exterminare. Inteligent și rebel, McMurphy începe un război psihologic cu scorpia albă și câștigă, pe lângă alte mici bătălii, o escapadă de câteva ore pe mare, împreună cu medicul spitalului și alți zece pacienți, internați pentru vecie în spitalul de boli nervoase. Speriați în primă fază de aventura promisă de McMurphy, bolnavii de nervi, printre care și indianul Bromden, sfârșesc prin a se bucura din plin de plăcerea de face ceva împreună, nestingheriți de supravegherea permanentă a cerberilor de infirmieri și a șefei Ratched. Hohotele de răs ale pacienților, la unison cu cele ale medicului și ale roșcovanului McMurphy, sunt prima și singura dovadă că împreună, au reușit să învingă pentru câteva clipe și boala, și tirania sorei-șefe. Întors la azil și prea sigur pe el după câștigarea bătăliei, McMurphy face greșeală după greșeală și pierde războiul cu domnișoara Ratched. Lobotomizat pentru indisciplină, Patrick McMurphy este adus la stadiul de legumă, iar indianul Bromden, convins că nimeni nu poate lupta împotriva sistemului, fuge de la balamuc și se întoarce acasă.
„El își păstrează politețea și bunele manière în preajma infirmierelor și-a negrilor, orice i-ar spune ei, orice șiretlic ar folosi ca să-l facă să-și piardă cumpătul. (…) Cîtă vreme mai poate să râdă, își zice el, nu-l paște primejdia și chiar așa și e.” (Ken Kesey, Zbor deasupra unui cuib de cuci, p.152)
Magda Lungu, 24 februarie 2019
Ken Kesey – „Zbor deasupra unui cuib de cuci”
Editura Polirom, 2013, 408 pagini
Traducere din limba engleză de Marcel Corniș-Pope
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu