⧫ Magicianul
Roman al regăsirilor, după un șirag de dezamăgiri apocaliptice, Magicianul este considerat capodopera scriitorului britanic John Fowles și una dintre cele mai reprezentative cărți ale literaturii moderne. Absolvent al Oxfordului, după anii de facultate în care a dus o viață dublă, cea publică în care a purtat masca unui cinic dezinteresat, și cea particulară, în care a citit cu frenezie poezie și proză pentru a-și hrăni iluzia pretențioasă de a fi poet, Nicholas Urfe s-a prezentat la nenumărate interviuri pentru a obține, într-un final, un post de profesor de engleză, la o școală oarecare din Anglia de Est. Nemulțumit de slujbă și de orașul amorțit într-o dulce obișnuință care-l scotea din minți, în anul imediat următor, Nicholas s-a orientat către Phraxos, o insulă grecească cu un singur liceu, care avea nevoie de un profesor stagiar de limbă engleză. Părăsind Londra după o scurtă, dar intensă poveste de dragoste care a fost cât pe ce să-i dea peste cap planurile, tânărul profesor ajunge în insula necunoscută și cade în capcana magicianului Moris Conchis, un bătrân diabolic, jumătate grec, jumătate englez, care îl antrenează în jocuri erotice și psihodrame atât de bine regizate, încât Nicholas nu mai reușește să distingă spectacolul de realitate. După o perioadă tulbure, scăpat ca prin minune din mrejele bătrânului, Nicholas evadează de pe insula grecească și, hotărât să afle adevărul, pornește pe urmele misteriosului personaj.
Unicul fiu al unor părinți din clasa de mijloc, Nicholas Urfe a fost crescut de mamă pentru că tatăl, comandant de brigadă în timpul războiului, ajunge acasă doar în permisii. Maniac cu disciplina și tradițiile, Urfe seniorul și-a direcționat juniorul către o carieră militară numai că Nicholas, fascinat de literatură de la o vârstă fragedă, a început să citească în neștire versuri și proză, reușind, în ultimii ani, să publice sub pseudonim poezii în revista școlii. Înscris la Oxford în 1948, după doi ani irosiți în serviciul militar, și fiu al unui tată general-maior, un personaj celebru, tânărul a preferat să ducă o viață dublă decât să renunțe la visul său secret de a deveni poet. Urmașul neînfricatului tată comandat, în public, și cititor scriitor la el acasă, Nicholas a cochetat în anii de facultate cu literatura și a sfârșit îndrăgostindu-se pentru totdeauna de ea. Profesor de engleză după albsolvire la un școală oarecare și nemulțumit de prezent, tânărul a încercat să își găsească locul potrivit și în orășelul de provincie, și în Londra, dar după doi ani în care nu a publicat nimic și aproape s-a îndrăgostit de o femeie nefericită și nepotrivită, a pornit către liceul Lord Byron de pe insula grecească Phraxos, care anunțase în ziar, cu litere de-o schioapă, că angaja un profesor stagiar de limbă engleză.
Fascinat de la prima vedere de frumusețea fără de cusur a insulei în care și-au dat întâlnire muntele și marea, Nicholas și-a luat în primire slujba promisă, iar în timpul liber a început să hoinărească de-a lungul și de-a latul Phraxosului, uimit de relieful accidentat și de capcanele lui ascunse, care îi ieșeau când și când în cale. Într-una din aceste plimbări fără țintă, tânărul profesor descoperă o vilă ascunsă printre copaci, despre a cărui proprietar pescarii vorbeau că ar fi un muzician ieșit la pensie, putred de bogat și singuratic, retras pe o insulă pustie deși ar fi putut să cumpere un cartier al Parisului. Stârnit de părerile contradictorii ale localnicilor și de zvonurile auzite despre ciudatul personaj, Nicholas se apropie nepermis de mult de vila bătrânului, este invitat de acesta în casă și la masă și devine, fără să fi știut, cobaiul de o vară al unui fals magician, lipsit de scrupule, care se joacă cu nervii lui obligându-l să joace în piesa vieții lui, alături de o trupă formată din actori amatori și profesioniști, care își schimbă rolurile după un scenariu absurd, menit să îl pedepsească pentru vina de a fi respins dragostea unei femei.
Halucinante și dramatice, toate punerile în scenă ale magicianului Moris Conchis, de la apariția fostei sale iubite, Lily, reînviată după ce a murit cu o jumătate de secol în urmă de febră tifoidă, și până la judecata finală, în care Nicholas este invitat să o pedepsească cu biciul pe cea care și-a bătut joc de dragostea lui, într-un decor cu măști și simboluri reprezentative în mitologia egipteană, sunt atât de bine regizate de bătrân, încât tânărul profesor, odată intrat în acest carusel al iluziilor, nu mai reușește să înțeleagă unde se termină realitatea și când începe spectacolul sau jocurile groazei. Privat de o comunicare adevărată, pentru că toți actorii implicați rostesc doar replici învățate, Nicholas ajunge în punctul în care nu mai știe ce sau pe cine să creadă, dar cu toate acestea continuă jocul, la început din curiozitate, apoi de dragul de vedea dacă există limite iar dacă nu, cât de departe se poate ajunge. Este incredibil cum a reușit John Fowles, într-un roman de mai puțin de 800 de pagini, cu atât de multe personaje și întâmplări, să păstreze un singur reper, Nicholas Urfe, și să rotească în jurul său tot teatrul.
„Mă simțeam pierdut în mijlocul copacilor. Apoi am zîmbit. Aterizasem cumva în centrul celor mai extraordinare fantasmagorii ale unui bătrân original. Era clar. De ce să le fi creat, de ce să le fi realizat în acest fel, și în special de ce să mă fi ales pe mine ca singur spectator? Era un mister.” (John Fowles, Magicianul, p.157)
Magda Lungu, 22 februarie 2019
John Fowles – „Magicianul”
Editura Polirom, 2013, 756 pagini
Traducere din limba engleză de Livia Deac și Mariana Chițoran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu