⧫ Un artist al lumii trecătoare
Preocupat de căsătoria fiicei sale mai mici, Noriko, un pictor pensionar este chinuit de fantomele trecutului. Întâi învățăcel și artist anonim al lumii trecătoare, apoi profesor influent și pictor cu renume, Ono Masuji a jucat un rol important în propaganda expansionistă, susținând prin operele sale efortul militar al Japoniei. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, căzut în dizgrația noii generații din cauza fostelor sale simpatii politice, artistul se întreabă dacă trecutul lui, de care se simte mândru, ar putea fi un obstacol în calea fericirii propriilor copii.
Primul semn de întrebarea a apărut în urmă cu cincisprezece ani când, la insistențele soției, artistul s-a interesat de cumpărarea unei case. Fostul proprietar, Akira Sugimura, o persoană cultivată și cu un respect deosebit pentru artiști, obligat de presiunile financiare să vândă casa, a obținut acordul familiei de a înstrăina imobilul doar în cazul în care cumpărătorul ar fi acceptat să fie supus unei cercetări mai amănunțite privind familia, ocupația și educația. Oarecum amuzat de procedura excentrică de vânzare-cumpărare, artistul a acceptat provocarea, a trecut testul și a putut cumpăra casa la un preț care la acea dată nu era, probabil, nici la jumătate din valoarea reală a casei. Nemulțumită de investigațiile familiei Sugimura, soția pictorului s-a simțit indignată, deoarece procedura semăna foarte mult cu desfășurarea tratativelor de căsătorie.
După ce a obținut casa și a început să-i repare stricăciunile căpătate în timpul războiului, Ono Masuji a uitat de incident, dar și l-a reamintit în clipa în care a fist nevoit să suporte eșecul tratativelor de căsătorie ale fiicei Noriko cu tânărul Jiro Miyaki, un funcționar al noii generații care l-a acuzat voalat de crime de război. Uimit de conflictul dintre generații, amplificat de drama războiului, artistul își rememorează viața, ocupațiile și diferitele întâlniri cu oameni care i-au fost prieteni, profesori, elevi sau doar simple cunoștințe. Crescut într-o familie de modestă, cu un tată care ar fi dorit să-i lase unicului fiu mica lui afacere, Ono Masuji și-a înfruntat cu curaj părinții susținând că el nu vrea să fie om de afaceri, ci pictor profesionist. Învățăcel la școala maestrului Takada, adolescentul a pictat, într-un ritm infernal, gheișe, cireși în floare, crapi înotând și temple, reușind să onoreze toate comenzile primite până când lucrările sale au atras atenția pictorului și gravorului Seiji Moriyama.
Invitat de Seji Moriyama – sau Mori-san cum îl numeau discipolii – în vila lui de pictură, artistul a evoluat până la o maturitate artistică și emoțională care nu i-a convenit maestrului. Și pentru că începuse războiul, iar nervii erau întinși la maximum, Mori-san a cerut picturile elevului preferat, le-a analizat, pe rând, pe toate, a observat câteva detalii diferite de tehnica lui și, fără a sta pe gânduri, l-a poftit pe Ono Masuji să părăsească școala. Liber și la început de drum, dar încrezător în talentul șău, Ono Masuji și-a deschis propia lui școală de pictură și a devenit în anii războiului unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai Japoniei, maestru respectat și propagandist influent. După terminarea războiului, atunci când binele s-a transformat în rău și invers, toate meritele artistului au fost anulate de propaganda învechită, care n-a fost pe placul noii generații. Convins că la momentul potrivit a ales drumul corect, Ono Masuji și-a recunoscut greșelile, dar cu toate acestea, o parte dintre foștii elevi, colegi sau profesori s-au întors împotriva lui.
După o viață liniștită și o carieră strălucită, pensionar și bunic al unui puști de opt ani, Ishiro, care mănâncă spanac să faci mușchi ca Popeye, se uită la filme americane și i se pare absurd ca un bărbat să-și facă sepuku pentru alegerile altei generații, Ono Masuji este pus în situația incomodă de a-și justifica trecutul pentru a putea duce până la capăt tratativele de căsătorie ale fetei sale mai mici. Din fericire pentru el, Taro Saito, cel de-al doilea logodnic al mezinei Noriko, fiul criticului de artă și profesorului Saito, crescut într-o familie în care se discuta fără ocolișuri despre artă și artiști, a adus în dicuție trecutul controversat al pictorului, dar n-a insistat, depășind cu eleganță un subiect delicat. Mulțumite de tratativele de căsătorie, ambele familii vor fi de acord cu căsătoria copiilor, iar Noriko și Taro, doi tineri aparținând primei generații de după război, vor începe o viață nouă, împreună, separată și diferită de cea a generației anterioare, care a trăit cum a crezut de cuviință.
„Dacă dai greș acolo unde ceilalți nu au avut curajul ori voința de a încerca măcar, îți rămâne totuși consolarea – mai precis, satisfacția adâncă – pe care o dobândești din această privire retrospectivă asupra vieții tale.” (Kazuo Ishiguro, Un artist al lumii trecătoare, p.154)
Magda Lungu, 03 februarie 2019
Kazuo Ishiguro – Un artist al lumii trecătoare
1986 - Premiul Whitbread
Editura Polirom, 2013, 240 pagini
Traducere din limba engleză de Rodica Ștefan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu