⧫ Viața lui Kostas Venetis
Cules într-o seară ploioasă din mâinile unui proxenet napolitan care își făcea veacul pe cheile Genovei, băiețandrul slab și pipernicit, cunoscut sub numele de Nemțoaica, va fi salvat de la o moarte sigură de grecul Kostas Venetis. Peste trei ani de la ciudata întâmplare, bătrân și distrus de boală, Kostas se va confesa copilandrului obligându-l să noteze întocmai, întreaga lui poveste de viață trăită în întunericul unei minți diabolice, dispusă să înșele, să mintă sau să ucidă în schimbul unei clipe de plăcere în plus.
Născut într-un sat din apropierea Salonicului, Kostas nu s-a simțit atras de copiii de vârsta lui sau de jocurile băiețești pe care le considera o pierdere de vreme, iar singurului lui prieten, verișorul Iannis, un băiețaș rotofei și trandafiriu, s-a prăpădit de meningită cu puțin înainte de a împlini opt ani. După moartea lui Iannis, singura bucurie menită să-i fericescă sufletul lui Kostas, a rămas slujba din zilele de sărbătoare, ținută de părintele Makarios într-o biserică cu picturile afumate și pereții jupuiți, veche de câteva sute de ani și ridicată pe o colină, nu prea departe de casa cu livadă de măslini a familiei. Mândru din cale afară că singurul lui fiu se îndreaptă către cele sfinte, tatăl lui Kostas a început să-și învețe feciorul a scrie și a citi din carte, deslușindu-i cu răbdare și atât cât putea copilul pricepe, tainele înscrise în Viețile Sfinților.
Devenind mai știutor cu fiecare învățătură primită, iar cu fiecare post și rugăciune, din ce în ce mai stăpân pe sine, copilul Kostas va porni pe calea decadenței pe deplin conștient de alegerea făcută și se va desăvârși în răutate și cruzime pe măsură ce anii vor trece, iar viața îl va purta din sătucul în care s-a născut în Salonicul primilor ani de școală, iar de aici în Istanbulul cartoforilor și calicilor, apoi mai departe, în Bucureștiul politicienilor din timpul domniei lui Cuza, apoi în Viena, Paris și Veneția, orașul plutitor, leagăn al îndrăgostiților și martorul tăcut al amintirilor unui personaj malefic, un păcătos apocaliptic care, din momentul în care va avea revelația sacralității, va fi de neoprit.
Amintirile-destăinuiri, dictate de Kostas Venetis iubitului-scrib și corectate de bătrânul ajuns o epavă pe măsură ce vor fi recitite, sunt poveștile amănunțite ale tuturor personajelor pe care grecul le-a cunoscut de-a lungul întregii lui vieți și care l-au împins, mai mult decât ar fi alunecat de unul singur, în mocirla violenței și a înșelătoriilor de tot felul. Unealtă a răului, încăpățânat, crud și fascinat de plăcerile trupești descoperite în copilărie când unul dintre verișori l-a atins ca din întâmplare, Kostas Venetis se va deda la acte de violență conștiente și asumate pe deplin din care vor răzbate, când și când, vagi remușcări și o filosofie amară, etapizată în cinci capitole cu denumiri simbolice – picioarele, pântecele, inima, capul, coroana -, construită atent, piramidal, cu o forță incredibilă care răstoarnă cu susul în jos concepte ce țin de moralitate, dreptate sau chiar romantism.
Șocant prin detaliile care descriu scenele erotice sau visurile și viziunile personajelor predispuse la perversități și violențe și cuceritor prin complexitatea personajelor cu caractere atât de diferite unele de altele, romanul Viața lui Kostas Venetis nu poate fi încadrat în categoria cărticelelor cuminți care pot fi citite cu câteva ore înainte de culcare. Nu de puține ori mi s-a ridicat părul măciucă urmărind firul narațiunii, dar tot de atâtea ori, fascinată de jocul duplicitar al unui scriitor care a reușit o paralelă incredibilă între sacru și profan, am continuat să paecurg capitol după capitol, avidă să descopăr o lume nouă, stranie, greu de înțeles și infinit mai greu de imaginat chiar și pentru mințile cele mai fanteziste. Surprinzător, după ce l-am terminat de citit, romanul m-a urmărit o bună bucată de timp și iată că, l-am reluat, pe îndelete și din dorința de a-l face cunoscut cititorilor care nu se lasă intimidați prea lesne și se încumetă a ține piept unor mărturisiri copleșitoare.
„Nu mă gândisem niciodată până atunci că povestea lui Kostas ar fi putut să fie o născocire. Și n-o pot crede nici astăzi, chiar dacă uneori mi se pare că descopăr multe nepotriviri între cele povestite de dânsul și cele pe care le-am aflat pe urmă din cărți.” (Octavian Soviany, Viața lui Kostas Venetis, p.98)
Magda Lungu, 11 ianuarie 2019
Octavian Soviany – „Viața lui Kostas Venetis”
Editura Polirom, 2013, 432 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu